Ionel Scrioșteanu:”Vom da în trafic cel puțin 1.200 kilometri de autostradă și drum expres până în 2028″
This browser does not support the video element.
Până în anul 2028 se vor da în trafic cel puțin 1.200 de kilometri de autostradă și drum expres. Declarația îi aparține secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. În plus, obiectivul este să avem, până în anul 2031, toate județele României conectate.
„Anul viitor țintim între 250 și 300 kilometri pentru că, vă spuneam, A7 este posibil să fie finalizată în totalitate anul viitor. Noi lucrăm acum pe zona de program de guvernare. Până în 2028, noi vrem să dăm în trafic cel puțin 1.200 kilometri de autostradă și drum expres și până în 2031 ne-am făcut un plan să avem toate județele României conectate la autostradă și drum expres și un program, pentru că nu-i neapărat să ajungi cu o autostradă într-un județ, trebuie să și conectezi orașele reședință de județ la infrastructura majoră.
Asta înseamnă cu adevărat că România va fi conectată integral la nivel de autostradă și drum expres. Este un termen ambițios, bazat pe experiența din ultimii patru, cinci ani în care am gestionat infrastructura rutieră a României și știm că se poate chiar și mai mult față decât facem acum.
Important este ca toate guvernele care vor urma să nu taie vreun pic din finanțarea de care avem nevoie și această finanțare să vină la timp, pentru că este un pericol foarte mare dacă nu se continuă ritmul și nu păstrăm măcar ritmul de acum, deși eu zic cât ar trebui să-l creștem, pentru că firmele care lucrează astăzi au credite, au oameni angajați, sunt peste 2.500 – 3.000 de oameni care au revenit din diasporă pe șantierele României. Dacă noi tăiem finanțarea și nu asigurăm o predictibilitate, oamenii aceia pleacă și nu mai vin niciodată”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
CITEȘTE ȘI:
Ionel Scrioșteanu, despre autostrada Moldovei:”Lotul trei se va finaliza anul viitor”