Mărturia cutremurătoare a celui mai vârstnic campion OLIMPIC al României: „Neamurile mamei au fost în TRENURILE MORȚII. Bunica a murit pe drum”
Fostul canoist Leon Rotman, dublu laureat olimpic cu aur, în urmă cu aproape 70 de ani, a povestit într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul despre copilăria lui din anii ’30 – ’40, greutățile prin care a trecut familia lui din cauza originilor evreiești, dar și despre momentele grele în care se despărțea de oamenii dragi lui care emigrau în Israel, fără să știe când avea să îi mai strângă în brațe.
„M-am născut într-o familie modestă. Tata era singurul întreținător al casei. Mama era casnică și avea grijă de noi (n.r. – copiii). Vremurile au fost destul de grele. Noi, copiii, nu am dus-o prost, tata ne aproviziona, aveam de mâncare…”, mărturisește cu emoție Leon Rotman, care a împlinit recent 90 de ani.
Vremuri tulburi pentru familia fostului campion olimpic
Viața nu a fost ușoară pentru cel care avea să stabilească o premieră, devenind primul dublu medaliat cu aur al României, la Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, iar patru ani mai târziu, laureat cu bronz la Olimpiada de la Roma.
Vremurile tulburi ale deceniilor ’30 – ’40 aveau să lase o amprentă foarte dureroasă în istoria familiei Rotman. Schimbările de regim politic din România loveau puternic în familia în care doar tatăl o întreținea.
Tata a fost mobilizat în armata română, la Orăștie, iar mama era cu noi, copiii, acasă (…) În momentul în care a început războiul, rudele mamei, frați, surori, mama ei – bunica mea, cei care erau în București, au plecat toți în Ardeal să fie împreună în speranța că acolo era mai bine”, povestește cu durere fostul campion olimpic Leon Rotman.
Pierduți în trenurile morții și la Auschwitz
Însă destinul avea să devină cu adevărat tragic pentru familia Rotman. Odată cu deportările evreilor din România făcute la comanda regimului nazist, multe rude ale celui care peste ani avea să ajungă campion olimpic și-au găsit sfârșitul atât în trenurile morții, cât și la Auschwitz.
Între timp, în ’44, când nemții au început să adune evreii de prin țară, tata a scăpat și nu a fost trimis în Germania. A fost băgat la muncă obligatorie (…) Neamurile mamei au fost în trenurile morții și duse în lagărul de la Auschwitz. Bunica a murit pe drum…”, rememorează cu durere Leon Rotman.
După ce lucrurile s-au mai așezat în societatea românească, tatăl lui Leon Rotman s-a întors în sânul familiei, marcat fiind de zilele grele de muncă silnică, deși abia putea merge. Unele rude, aflate mai în putere, au reușit să supraviețuiască calvarului din lagăr. Apoi, cu anii, apropiații lui Leon Rotman au luat calea Israelului: mama, unele surori, fratele, chiar și copiii săi.
Prima dată când am vrut să merg în Israel, nu au vrut să îmi dea drumul să plec pentru că tocmai ce fugiseră din țară o antrenoare de la canotaj și un contabil, ambii de la lotul olimpic. Plecaseră în concediu și nu s-au mai întors. Și mie nu au vrut să îmi dea drumul”, relatează fostul mare canoist.
În cele din urmă, cu aprobarea generalului Marin Dragnea, care la vremea respectivă era președintele Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, a reușit în 1983, pentru prima dată, să își viziteze rudele plecate în Israel. A continuat să meargă acolo până în ’97, apoi a urmat o pauză de câteva decenii. Abia în urmă cu patru ani, când mulți dintre cei dragi muriseră, și-a vizitat, probabil pentru ultima dată, rudele rămase în viață.
La vârsta de 90 de ani, Leon Rotman își aduce aminte în detaliu vremurile grele prin care a trecut, durerile pe care le-a simțit de-a lungul anilor și nedreptățile prin care a trecut din cauza originilor evreiești, deși, așa cum mărturisește în interviul pentru Gândul: „Eu sunt mai mult român decât evreu!”.
CITEȘTE ȘI:
Destinul unui evreu comunist victimă a epurărilor de tip antisemit din timpul lui Gheorghiu-Dej