MASACRUL de la Ghidighici, unde au fost executați sute de evrei, readus în fața judecătorilor după 82 de ani. Decizia definitivă a instanței
This browser does not support the video element.
În data de 22 iunie 1941, ziua intrării României în cel de-al Doilea Război Mondial, generalul Ion Antonescu – Conducătorul Statului Român și președinte al Consiliului de Miniștri – a transmis Armatei Române celebrul Ordin de Zi nr. 145. Potrivit acestui ordin, trupele române participau alături de armata germană în Operațiunea „Barbarossa” – invadarea Uniunii Sovietice – și aveau ca obiectiv eliberarea Basarabiei și Bucovinei, care fuseseră ocupate de ruși în anul 1940. „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”, a transmis Ion Antonescu, iar din acel moment s-a declanșat un lanț de evenimente care, din păcate, a scrijelit peste timp și amintirea tragică și apăsătoare a unor acțiuni represive în urma cărora militari români au participat la uciderea evreilor din Basarabia.
Gândul prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră dintr-un proces în care magistrații din Cluj-Napoca au avut de analizat o solicitare neașteptată și extrem de sensibilă în întreg contextul istoric, după 82 de ani de la masacrul de la Ghidighici, Basarabia.
Fiul unuia dintre comandanții militari români condamnați pentru masacrul de la Ghidighici – acolo unde au fost uciși circa 350 de evrei – a dat în judecată statul român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat să se constate „caracterul politic al condamnării penale aplicate prin Sentința penală nr. (..) din 1949 a Tribunalului Curții București”.
- În anul 1941, tatăl său avea postul de comandă la la aproximativ 20-30 km distanţă de satul Ghidighici, iar două grupe dintr-o subunitate făceau pază la gara Ghidighici.
- În această gară s-a produs un incident între ostaşii din Batalionul 10 şi evreii care lucrau la cariera de piatră de lângă gară.
- În cadrul acestui proces, tatăl reclamantului Tudor-Radu Pușcaș a avut calitatea de martor. Ulterior, însă, acesta a fost acuzat și condamnat la 8 ani de închisoare.
- Dosarul a fost deschis în luna iulie a anului 2023, la Tribunalul Cluj – Secția Civilă, iar decizia magistraților – care nu a fost definitivă – a fost dată în iunie 2024.
După ce reclamantul a contestat decizia la Curtea de Apel Cluj, magistrații au dat decizia definitivă în data de 1 octombrie 2024, iar Gândul prezintă, în exclusivitate, extrase din motivarea instanței de judecată.
„(n.red. – reclamantul) Consideră că prin sentința de condamnare, tatăl său a fost persecutat politic, deoarece el nu a avut nicio implicare, acesta luptând mereu pentru apărarea patriei şi nu împotriva ei. Ca atare, a fost şi decorat cu ordinul «Steaua României», în grad de cavaler.
Ulterior, în anul 1955, tatăl său a fost pus în libertate în baza Decretului de grațiere nr. 421/1955, urmând să se reabiliteze în anul 1971 (sentință atașată la prezenta contestație).
Cu toate acestea, în urma condamnării, tatăl său a suferit o serie de discriminări, în special la locurile de muncă. De exemplu, acesta nu era remunerat corespunzător funcției sale sau era înlăturat de la posturile de conducere”, se arată în motivarea instanței.
Ghetoul din Chișinău
În data de 23/25 iulie 1941 – la ordinul guvernatorului militar al Basarabiei, generalul Constantin Voiculescu (în anul 1946 a fost condamnat la închisoare pe viață și a murit în Penitenciarul Gherla, în anul 1955) – a fost creat ghetoul din Chișinău, acolo unde autoritățile române ale Basarabiei au comasat evreii în timpul administrației militare românești a Basarabiei.
Guvernământul Basarabiei a reprezentat, în tipul celui de-al Doilea Război Mondial, o unitate administrativ-teritorială a României, având graniță – în nord-vest – cu Guvernământul Bucovinei. Capitala Guvernământului Basarabiei a fost municipiul Chișinău.
400 de evrei din ghetoul Chișinău, aduși în gara Ghidighici
La sfârşitul lunii august 1941 un grup de evrei din ghetoul Chişinău au fost trimişi să lucreze la gara din satul Ghidighici, aflat la 10 kilometri de Chișinău.
- În acea vară, localitatea Ghidighici intrase în etapa de împietruire a șoselei Iași – Ungheni – Chișinău, iar acțiunea fusese ordonată de Marele Cartier General al Armatei Române.
- În gara Ghidighici – pentru realizarea muncilor de încărcare a pietrei de pe rampă – au fost aduși 400 de evrei și 10 evreice. Femeile aveau obligația de a prepara mâncarea muncitorilor.
Masacrul din Ghidighici: „Dă-le apă!”
În data de 28 august, un tren care transporta militari români spre front s-a oprit pentru șapte ore pe una din liniile gării hidighici. Potrivit informațiilor inserate de Vladimir Solonari în cartea „Purificarea națiunii: dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu: 1940-1944”, unii dintre militarii români – simpatizanți ai legionarilor și plictisiți și de staționarea îndelungată – i-au agresat verbal și i-au atacat cu pietre și cu patul puștii pe lucrătorii evrei.
În urma acestor violențe, doisprezece evrei au suferit răni grave și au fost transportați la spitalul din Chișinău.
După incident, muncitorii evrei au adresat plângeri forurilor superioare ale armatei române din Chișinău. A fost stabilită o comisie de anchetă – aflată sub comanda generalului Panițiu – și, după ce au fost efectuate cercetări, s-a concluzionat că militarii aflați în gara Ghidighici nu ar fi făcut altceva decât să se apere.
Muncitorii evrei au fost acuzați de autoritățile române că i-au atacat pe soldații români din trenul care staționa și, găsiți vinovați, au fost mitraliați.
Execuția muncitorilor evrei a fost dusă la îndeplinire de Compania 2 din Batalionul 10 Mitraliere Divizionar – sub comanda locotenent-colonelului Nicolae Deleanu și a maiorului Eugen Bălăceanu -, iar soldații au deschis focul la ordinul lui Deleanu: „Dă-le apă!”
Aproximativ 350 de evrei au fost executați în acea zi de militarii comandați de locotenent-colonel Nicolae Deleanu, iar cercetătorul Paul A. Shapiro, în cartea „Ghetoul din Chișinău, 1941-1942: o istorie documentară a Holocaustului în interiorul frontierelor contestate ale României”, scrie că aceste crime ar fi fost, de altfel, premeditate: „Indiferent de detalii, este limpede că uciderile fuseseră plănuite și se pare că incidentul de la gară a reprezentat, pur și simplu, un factor declanșator”.
„A fost condamnat pentru crime de război şi nu pentru crime contra umanităţii”
Conform Hotărârii nr. 323 din 23.12.1993, mama lui Tudor-Radu Pușcaș, respectiv soția tatălui său defunct care a luptat în al Doilea Război Mondial, a beneficiat de indemnizație lunară în sumă de 10.000 lei, conform dispozițiilor prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990.
Reclamantul a mai precizat în fața instanței că, în cadrul acestei hotărâri, „s-a reţinut că perioada cuprinsă între data 28.09.1948 şi data de 17.10.1955, constituie vechime în muncă pentru defunctul lui tată” şi „s-a constatat că mama sa este văduvă de deţinut politic”.
„Mai mult, tatăl său se regăsește în baza de date a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, în fişele matricole penale ale deţinuţilor politici, de unde reiese că acesta a fost condamnat pentru crime de război şi nu pentru crime contra umanităţii.
În considerentele aceste sentinţe se menţionează că acuzaţii rămân vinovaţi de faptele de a fi comis, aprobat şi permis tratamente neomenoase, exterminarea populaţiei civile pe teritoriul unde s-au desfăşurat ostilităţile militare.
Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de chemare în judecată şi să se constate caracterul politic al condamnării penale aplicate prin Sentința penală nr. (…)/1949 a Tribunalului Curții București”, se mai arată în motivarea instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.
Magistrații au explicat „condamnarea cu caracter politic”
Magistrații de la Tribunalul Cluj au analizat solicitarea lui Tudor-Radu Pușcaș și, în data de 7 iunie 2024, au respins-o, însă decizia nu a fost definitivă, iar acesta a avut dreptul de a contesta sentința.
Statul român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare.
„Lipsește certificatul de naștere al reclamantului pentru a se putea stabili filiația acestuia aspect care pune sub semnul întrebării justificarea calității procesuale active a acestuia. Mai mult, sentința penală nr. (…)/1949 invocată de reclamant este ilizibilă, aspect care ne pune în imposibilitatea de a înțelege situația de fapt reținută în speță de către instanța de judecată.
În contextul în care această sentință nu este descifrabilă, acțiunea nu poate fi soluționată, întrucât se impune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru constatarea caracterului politic al condamnării.
În conformitate cu art.1 alin. 1 din Legea 221/2009, «constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”, s-a mai arătat în motivarea instanței de judecată.
„Tip soluție: Respinge cererea. Soluția pe scurt: Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Puşcaş Tudor-Radu, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Cluj-Secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07 iunie 2024. Document: Hotarâre 402/2024 – 07.06.2024”, a decis Tribunalul Cluj.
„Maiorul a condus 2 grupuri, constând în 200 de evrei, la locul execuției”
Atunci când a avut loc masacrarea a peste 300 de evrei în satul Ghidighici, tatăl lui Tudor-Radu Pușcaș avea gradul de maior și era ofițer de jandarmi.
În urma procesului, „,a fost condamnat la 8 ani de muncă silnică și 10 ani de degradațiune civică”.
„Maiorul (n.red – tatăl lui Tudor-Radu Pușcaș) a condus 2 grupuri, (din cele 3 organizate) constând în 200 de evrei, la locul execuției, respectiv la marginea pădurii Ghidighici, unde au fost amplasate din timp mitraliere și adusă muniția necesară.
Martorii arată că la săvârșirea masacrului de la Ghidighici au luat parte și jandarmii de a compania de Poliție comandată de maiorul (…).
Astfel, din studiul sentinței, putem trage concluzia că, în cazul tatălui reclamantului, este descrisă participarea activă a acestuia la acțiuni de violență generate de motive etnice și antisemite.
„În conformitate cu art.7 din Legea nr. 221 /2009, prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie. învederăm instanței că temeiul de drept pe care reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată”
Extras din motivarea instanței
„Temeiul legal invocat de reclamant nu își găsește aplicabilitatea”
Magistrații de la Tribunalul București au mai precizat că „temeiul legal invocat de reclamant pentru constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său nu își găsește aplicabilitatea, întrucât prin sentința nr. (…)/1949, Curtea București a condamnat pe numitul (…) la 8 ani de muncă silnică și 10 ani de degradațiune civică cu confiscarea tuturor bunurilor aparținând acestuia, nefiind aplicate măsuri administrative cu caracter politic ”.
Mai mult, potrivit motivării instanței de judecată din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, se precizeză și că „art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/29.12.1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist (…), arată că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist.
Având în vedere prevederile legale menționate raportat la considerentele sentinței penale nr.(…)/1949, nu am identificat niciunul din scopurile reglementate de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/29.12.1999, pentru ca, în speță, condamnarea numitului (…) să aibă caracter politic”, au decis magistrații de la Tribunalul Cluj.
Curtea de Apel Cluj, sentință definitivă
Tudor-Radu Pușcaș a contestat deczia magistraților de la Tribunalul Cluj și s-a ajuns, astfel, la Curtea de Apel Cluj.
Magistrații au respins, ca nefondat, apelul declarat de Tudor-Radu Pușcaș, decizia fiind definitivă.
„Tip soluție: Nefondat. Soluția pe scurt: Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul PUŞCAŞ TUDOR RADU împotriva sentinţei civile nr. 402 din 07.06.2024 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 3775/117/2023, pe care o menţine. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 01.10.2024. Document: Hotarâre 261/2024 – 01.10.2024”, au decis magistrații de la Curtea de Apel Cluj.
Nicolae T. Mihai, militar în Batalionul 10 Mitraliere Divizionar: „Toate aceste operațiuni erau comandate de locotenent-colonel Deleanu Nicolae”
Nicolae T. Mihai, militar în Batalionul 10 Mitraliere Divizionar, a declarat în data de 21 iulie 1950, în timpul anchetei deschise după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial,
„După executarea (n.red. – execuția) ce a avut loc la Chișinău (n.red. – masacrul de la Ghidighici, unde au fost executați peste 300 de evrei), am plecat cu Batalionul 10 Divizionar la Dalnic și Tatarca. (…) Știu că după aruncarea Comandamentului în aer (n.red. – Comandamentul militar român din Odessa, aruncat în aer de trupele rusești în octombrie 1941), a început să se aresteze populația civilă și evrei.
Aceste arestări se făcea de către jandarmii care erau în oraș, iar cam la două-trei zile după aceasta au fost executați ducându-i la niște magazii de la marginea orașului Odessa.
Toate aceste operațiuni erau comandate de locotenent-colonel Deleanu Nicolae (n.red. – comandantul Batalionului 10 Mitraliere) care a fost (de față) la executarea lor. Evreii erau scoși din închisoare și predați fiecărui ofițer, câte 200-250, care îi lua în primire ducându-i la acele magazii unde îi executau.
Și pentru această execuție eu am primit ordin să încarc benzi și cartușe, încărcând 34 de benzi de mitralieră, în total 3.400 de cartușe”, a declarat Nicolae T. Mihai.
Radu Ionescu, căpitan, comandant al Companiei 2 din Batalionul 10 Mitraliere Divizionar: „Trebuiesc uciși 20.000 de evrei”
La rândul său, Radu Ionescu – căpitan, comandant al Companiei 2 din Batalionul 10 Mitraliere Divizionar – a declarat, în timpul aceleiași anchete, în data de 19.08.1950, că
„Într-o dimineață, pe când încă nu mă sculasem, au intrat peste mine în cameră locotenent colonel Deleanu (n.red. – Nicolae, comandantul Batalionului 10 Mitraliere), locotenent colonel Coca (n.red. – Niculescu Mihail, supranumit „Coca Călăul” pentru implicarea în pogromul de la Iași, masacrul de la Ghidighici și alte crime), jandarm, Mare Pretor, însoțit de locotenentul Bălăceanu Eugen din Batalion.
Aceștia mi-au reproșat cu ton ridicat și aspru că încă dorm și că trupa este încă neechipată și nici un ofițer în Companie. Am răspuns că este în repaus. M-au întrebat dacă am auzit ce s-a petrecut în oraș și anume de o mare explozie la Comandament, unde au murit mulți ofițeri și trupă. Nu auzisem până la această oră.
Cu ton ridicat mi s-au adresat spunând că din ordinul mareșalului (n.red. – Ion Antonescu) trebuiesc uciși un număr de evrei pentru fiecare ostaș și că trebuiesc uciși 20.000 și ca să ies mediat deoarece compania mă aștepta echipată. (…) Amenințat, îngrozit dus mai mult pe sus am intrat într-un camion și convoiul urmând mașina lt. col. Niculescu a ajuns la o barieră unde erau aduse 2-3 camioane de evrei.
(…) L-am văzut apoi pe Coca Niculescu țipând și înjurând că o să dea foc închisorii, că el trebuie să execute acești evrei.
M-am apropiat de el și le-am spus ca să nu facă una ca asta, deoarece va da foc orașului și va rămâne de pomină în istorie, că tot nu va reuși să-i ucidă. Înnebunit, acesta a țipat la evrei să intre în niște tranșee și împreună cu Deleanu și Bălăceanu a ordonat ca imediat trupa să tragă”, le-a spus Radu Ionescu anchetatorilor.
CITEȘTE ȘI:
Universitatea din București retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Ion Antonescu