EXCLUSIV | VIDEO: Motivul HALUCINANT pentru care criminalul din Timișoara i-a omorât pe cei doi bătrâni. „M-am speriat…”
Criminalul celor doi soți din Timișoara a fost prins, după două zile de căutări acerbe. El a fost interogat de oamenii legii și le-a povestit anchetatorilor că se cunoștea cu victimele sale și nu a mers acasă la cei doi soți cu intenția de a-i omorî, au povestit surse judiciare pentru GÂNDUL.
UPDATE: Andrei Minda, principalul suspect de crimă, a fost reținut și este cercetat pentru omor calificat
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş transmite, printr-un comunicat de presă, că, vineri, procurorii au deschis un dosar penal pe numele lui Andrei Minda, pentru omor calificat.
Totodată, el a fost reținut pentru 24 de ore.
„În fapt a fost reţinut că în data de 27 iunie 2023, în jurul orei 22:48, în timp ce se afla într-un imobil situat în Piaţa Ţepeş Vodă din municipiul Timişoara, suspectul M.A.A. ar fi ucis două persoane – soţ şi soţie, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tăietor – înţepător, acesta fiind surprins în scurt timp la locul faptei, în interiorul imobilului, de câţiva martori, iar imediat după acest moment suspectul ar fi părăsit locul faptei, pentru a-şi asigura scăparea”, conform comunicatului parchetului.
El a fost prins joi seara, pe 29 iunie 2023, pe raza municipiul Timişoara, potrivit sursei citate.
„Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi a dispunerii, în continuare, a măsurilor legale care se impun”, arată procurorii.
ȘTIRE INIȚIALĂ
A fost o cursă contracronometru în Timișoara pentru capturarea principalului suspect de omor în cazul celor doi pensionari de 75, respectiv 78 de ani.
Zeci de polițiști au fost mobilizați în oraș, pentru a-l prinde pe acest criminal deosebit de periculos. Timp de două zile, cât au durat căutările, Poliția a făcut apel la populație pentru a ajuta la prinderea lui. Apoi, au urmat zeci de telefoane care îl indicau drept atacatorul celor doi bunici din Timișoara.
El a fost identificat în baza ADN-ului și a fost ridicat de pe stradă, în zona Gării de Nord din Timișoara, unde el își petrece adesea timpul.
Avea o datorie la victime
Imediat după ce a fost imobilizat de polițiști, el a fost dus la secție, unde a fost interogat în cursul nopții de joi spre vineri. El le-a povestit anchetatorilor cum s-au derulat faptele.
Andrei Minda, în vârstă de 38 de ani, s-ar fi cunoscut cu victimele sale. A locuit în același bloc cu ele, în chirie. Femeia ucisă era administratorul blocului, iar, la un moment dat, ea i-ar fi împrumutat 2.000 de lei.
Au urmat apoi mai multe telefoane în care victima i-a cerut să îi returneze banii.
În seara crimei, el a mers la apartamentul celor doi pensionari cu intenția, spune el, de a-i explica bătrânei de ce nu îi poate da înapoi datoria.
„M-am speriat…”
În cadrul audierilor, el a afirmat că, inițial, nu avea intenția de a-i jefui pe cei doi bătrâni, dar, în timpul discuției pe care a avut-o cu femeia, s-a gândit să îi mai ceară bani, pentru că știa că are în casă.
La un moment dat s-a speriat, din motive pe care nu a putut să le explice, și i-a ucis cu un cuțit, despre care nu s-a stabilit încă dacă îl avea la el sau era în casa victimelor.
Imediat după teribila crimă, a luat 12.000 de lei și a plecat din locuință.