Mugur Marcu: ”În România, niciun om serios care face mii de ore de muncă nu are susținere din partea statului”
Esențele mari stau în sticluțe mici, zice o veche butadă. Sens, dublu sens, triplu sens. Ca Mugur Marcu, un antreprenor adevărat, de succes, dar atipic pe orice piață. Fie de antichități, fie imobiliară, fie de artă, acest Mecena contemporan investește în ediții princeps. Nu în surogate, ci în calitate. În viața care pulsează adevăr. Chiar și în greșeli, nevinovate.
Hâtru și ubicuu, calm, deloc intempestiv, dar de cursă lungă, patron al unui lanț de afaceri concepute de el însuși de la zero, știe să ierte și articulează concret: “Important e să nu te lași. Să nu cedezi. Chiar dacă simți că nu mai poți. N-ai pierdut decât în momentul în care ai cedat!”
O emisiune nouă, insolită, se anunță, din primăvară, pe segmentul infotainment. Despre antichități, dar cu valențe artistice, comice, pragmatice, într-un registru financiar extrem de serios. Dezvăluim, în exclusivitate, un tip de teaser despre cel care o va prezenta, sub formă scriptică. Mulți îl cunosc ca om de afaceri, ca binefăcător, alții, ca prieten sau poate doar din diverse prezentări media.
Dragă Mugur, ne știm de ceva timp. Ai un business foarte atipic și interesant. Cum sfătuiești tinerii să ajungă pe drumul tău?
La mine a venit din pasiune pentru artă și s-a transformat în business, dar, mă rog, am avut și talentul ăsta, să zic, de mic, de a intermedia diverse. De a cumpăra, de a vinde.
Spune-mi, te rog, talentul și tupeul au vreo legătură între ele în business? Nu în artă.
Depinde despre ce business e vorba. Dacă vorbim despre businessul meu, trebuie să ai câte un pic din toate.
Tu ești un pic dual, dar nu în sensul rău, ci în sensul artistic. Ești și artist, și businessman, ai din fiecare ceva. Unde te trage ața? Către ce tindeai la 20 de ani? Către ce tinzi acum?
Păi, mă rog, tot la bani până la urmă se rezumă totul…
”Tinerii trebuie să aibă o pasiune! Inclusiv pentru partea asta de făcut bani”
Cândva, mi-ai spus că business-ul ești tu, afacerea ești tu. Dar cât contează marketingul?
Contează foarte mult, cel puțin 50%. Dacă nu ai marketing, nu ai succes. Nu am făcut școală în sensul ăsta, eu am terminat Drept, dar am mers pas cu pas. Am început cu lucruri mici, cu obiecte mici, cu sume mici și am ajuns ușor la sume tot mai mari. Din ce în ce mai mari. Dar, repet, în cazul meu a fost o pasiune. Dacă ar fi să sfătuiesc un tânăr de 18 ani cum să facă bani, hm… același lucru: trebuie să aibă o pasiune! Inclusiv pentru partea asta de făcut bani.
Deci tu de mic voiai să faci bani. Părinții tăi erau pasionați de artă?
Nu. Nicidecum. Am avut un salon de înfrumusețare și am cumpărat de la un prieten, absolut întâmplător, trei lucrări de Corneliu Baba. Le-am cumparat cu 2-300 de euro și le-am vândut a doua zi cu aproape 2.000 de euro.
Să credem în noroc? Sau să credem în muncă?
Cred că a fost o întâmplare care să mă facă să aprofundez subiectul ăsta. Dar în prima fază am pierdut! Am pierdut chiar destul de mult. Toți banii pe care îi făceam din salonul de înfrumusețare îî pierdeam pe latura asta de artă. Până când am înțeles cum funcționează mecanismul. Banii pe care i-am câștigat din vânzarea lucrărilor într-o zi, bani care erau mulți față de cât câștigam eu din salon, m-au făcut să nu renunț, ba chiar să îmi doresc să reușesc o carieră în domeniul ăsta. Nu cred că făceam 1.000 de euro pe lună din salon, în perioada aceea. M-a fascinat că am câștigat aproape 2.000 de euro într-o zi. Seara le-am cumpărat, a doua zi la 12:00 erau deja vândute. Mi s-a părut foarte tare. Și mi-am zis că, dacă am făcut o data chestiuinea asta, sigur voi mai fi capabil și a doua oară.
”La început, mă interesau doar banii”
Deci, așa un copil al nimănui, într-o piață de artă versată și labilă, a izbutit. Și totuși când te-am cunoscut, știai de Parizescu, mergeai la tot felul de licitații. Te-ai upgradat foarte bine. Ca drept dovadă că nu ești doar un afacerist și atât, ci ai cunoștințe serioase despre pictură, sculptură, de exemplu. Tu cum privești o lucrare? Piața de artă s-a schimbat.
Da. La început, mă interesau doar banii, dar văzând că am făcut mia asta de euro (din trei tablouri care erau niște creioane colorate de fapt, niște pasteluri – dar de Baba) de pe o zi pe alta, mi-a plăcut foarte mult ideea că se pot face bani atât de ușor și am aprofundat subiectul. Bineînțeles că pictura mi s-a părut cea cea mai grea de înțeles la început. Sincer, m-am atașat mai mult de sculptură și mai ales de lucrările în bronz. Pentru că sunt mai ușor de identificat, în sensul că o lucrare din bronz, de exemplu, dacă e făcută recent, are niște semne clare că lucrarea nu e veche.
Se vinde mai bine cultura nouă decât cultura veche?
Nu, dar eu am început cu autori care nu mai erau în viață. Din acest motiv se numește magazin de antichități.
Unde te găsim?
La Kogăniceanu, HQZ Antic se numește afacerea noastră. Este afacerea mea și a echipei mele. Țin foarte mult la echipă. Nu poți avea rezultate de top fără o echipă profesionistă și dedicată. Apoi, contează foarte mult mediul în care activezi, prietenii pe care îi ai. Eu am avut prieteni destul de buni. Am avut și prieteni care au avut contact cu strada, dar și cu zona culturală.
Dar tu poți fi un personaj de film. Știi asta, nu?
Nu chiar… Sau poate da… Deocamdată încep cu o emisiune care se va difuza în primăvară, la o televiziune care contează.
Asta-i o știre. Deci vei fi protagonistul unei emisiuni, un format nou pentru România. În zona antichităților, presupun.
Da, va fi un concept inedit, pe infotainment. Sigur va crea adicție, veți vedea. Dar personaj de film, hm… nu orice poate fi. De fim bun, de film de artă. E drept, am avut niște trăiri mai aparte, niște experiențe mai atipice.
Crezi în destin sau crezi în liberul arbitru?
Cred că sunt legate, cumva.
Ești ortodox?
La nivel de nume… da, sunt.
Știu că ai făcut la un moment dat un curs de bijuterie și că faci tu însuți bijuterii.
Adevărat, dar nu am aprofundat chestia asta. Am lucrat o perioadă, dar foarte puțin. Nu m-am regăsit acolo, dar mi-a plăcut să știu mecanismul și să știu totul despre obiectele pe care le vând. Când m-am hotărât să vând bijuterii am considerat necesar acest curs. Și nu m-am înșelat.
”Tuturor celor ce trec prin greutăți le transmit să se aprecieze mai mult pe sine”
Cu durerea ești prieten. Nu știu dacă vrei să detaliezi, dar ești prieten. Pe de altă parte, ești un tip care trăiește printre bijuterii, printre diamante și printre opere de artă. Teoretic, pentru toți tinerii de pe planeta asta, pari un tip foarte fericit. Dar până la fericirea asta ai avut niște experiențe majore, profunde de viață. Crezi că durerea ne face mai puternici? E și moda asta a depresiei, acum…
Indiferent de situațiile grele prin care trecem, și am trecut prin dureri și experiențe grave, în niciun caz nu trebuie să ne dăm bătuți! Cred că totul ni se întâmplă cu un scop, un scop mai înalt decât îl vedem noi. Momentul în care suntem în depresie folosește mai degrabă sufletului nostru. Poate veți râde, dar așa este. Într-un final poate să fie foarte utilă. Tuturor celor ce trec prin greutăți le transmit să se aprecieze mai mult pe sine. Crede-ma, totul de aici pornește. După ce am trecut prin experiențe urâte, neplăcute, consider definitoriu ceea ce am spus mai sus, ca soluție. Și să lupte prin toate mijloacele să nu se lase doborâți de gânduri negative. Cum spuneam, e decisiv să-și găsească o pasiune. Și da, totul pornește cu iubirea de sine.
Ești adeptul lui Shopenhauer, care spunea că egoismul este sâmburele vieții? Dar tu nu ești deloc un tip egoist.
Am ajutat foarte mulți oameni. Prieteni sau nu. Dar, cu precădere, am ajutat atunci când nu m-au mai interesant banii respectivi. Foarte important. Nu sunt genul de persoană care să dea bani împrumut, pentru că am stricat multe prietenii. Am rămas de multe ori singur când aveam nevoie, deși ajutasem multe persoane.
Oamenii sunt surprinzători! Să-ți spun o întâmplare, ție și cititorilor Gândul. La un moment dat, a venit la mine un domn în vârstă, care vindea cărți. Ajunsese să vândă cărți pe stradă. Era un tip foarte citit, pe la vreo 65 de ani, 70 de ani. A murit între timp, e o poveste veche, de acum 15 ani. A venit să-mi ceară un împrumut de vreo 2.000-3.000 de euro. La momentul respectiv mi s-a părut o sumă destul de mare și am vrut să știu despre el câte ceva și l-am întrebat cu ce se ocupă, ce a făcut înainte, de ce a ajuns să vândă cărți pe străzi, de ce nu are banii respectivi și are nevoie de la mine și mi-a povestit pe scurt viața lui. A avut o casă veche în București, cu un teren foarte mare, care nu era prea îngrijită. Era practic o cocioabă, dar datorită terenului – aflat în centru – a început să primească oferte. Repet, deși el trăia foarte modest, primea oferte. Începând de la 300-400 de euro, s-a ajuns la 600.000 de euro, moment în care au decis, el împreună cu copiii, fosta soție și ce mai avea el, membri ai familiei, să îl vândă. I-a ajutat pe copii, le-a cumpărat câte un apartament și-a cumpărat și el, am impresia, un apartament pe care mai târziu l-a vândut. Nu știu din ce nevoi ajunsese acum să vândă cărți pe stradă. Copiii erau bine mersi, fosta soție era bine mersi, dar nu mai erau niciunii dintre ei prea aproape de el și practic el era… A rămas singur.
Îți plac poveștile, Mugur?
Îmi plac poveștile de viață în măsura în care au sevă și pot trage concluzii la urmă. Concluzii care mă pun pe gânduri și care mă ghidează în periplul vieții mele. Vezi? El a avut 600.000 de euro și a ajutat, dar n-a știut să aibă grijă de ei, să-i înmulțească, să facă ceva pentru el. L-am întrebat: «Și dacă eu își împrumut o sumă de bani, 5.000 sau cât ai nevoie, deși nu ne cunoaștem, cum îi vei înmulți?» Ușor derutat, nu a știut să-mi răspundă.
Unde se desparte artistul de afacerist? Că mulți suntem artiști, dar nu toți pricepuți la a înmulți banii, cum spui tu. Ba chiar artiștii, de obicei, nu știu să aibă grijă de bani.
Eu nu știu dacă sunt artist. Am făcut muzică, am fost la ”Enescu”, studiez pictura, arta. Am certamente o latură predilectă spre zona asta. Dar, totodată, am și o altă latură în care am legat arta cu arta de a face bani. Nișa mea, deși delicată și îngustă, mie mi se pare chiar convenabilă. Ca drept dovadă ceea ce am realizat. Dar nu știu dacă sunt artist. Am elemente din firea și gândirea unui artist. Asta, da.
Ai ajuns vreodată într-o mare contemplare a unui tablou, fără să-l mai vinzi? Să vrei să-l ții doar pentru tine?
Da. Sunt și colecționar, după cum bine cunoști.
Vei ajunge un Parizescu, peste ani, când fetițele mele vor fi mari.
Nu știu dacă mai sunt vremurile pentru așa ceva! Acum, din câte văd, e mult mai greu să deții ceva. Se dorește această uniformizare a tuturor la un nivel mediu, cred. Așa se pare, așa citesc eu trendul.
Dar tu ai fost un atipic mereu. Nu m-ar mira să nu te înscrii în trend.
Da. Dar uite, în România, niciun om care e serios și care face mii de ore de muncă nu are susținere din partea statului. Nu are. Chiar vorbeam cu alți amici de-ai mei care se ocupă de business în străinătate. Acolo, dacă greșești, căci toți greșim…
…Errare humanum est…
… O butadă veche și adevărată. Așadar, n-ai cum să le știi pe toate, dar în străinătate există un consilier pentru fiecare, de la primărie sau, mă rog, de la o autoritate a statului, care vine și te trage de mânecă după un termen rezonabil, 6 luni, un an. Ai greșit? Nu-i nimic, ai timpul x să pui totul în regulă. La noi, nu se practică asta. În România te lasă să pedalezi în gol 5,6,7-8 ani. Apoi se trezește ANAF. Nu e corect. Din punctul meu de vedere nu mi se pare corect, pentru că în primul rând poți să alegi după niște bani care nu mai există. Sunt foarte mulți oameni care din ce produc azi, cheltuie mâine și degeaba îl găsești tu după 6 ani că ăla a făcut nu știu câte milioane, zeci de milioane sau sute de milioane și ceri să-ți plătească cotă parte din asta, că el poate nu mai are banii de a doua zi de când i-a făcut. Azi la mare sau la munte, i-a mâncat, i-a băut.
”Sunt fan Țiriac. Ai doar atâția bani cât ai reușit să cheltui până azi!”
Țiriac zice că, atâți bani câți ai, pe ăia trebuie să-i cheltui. Nu mai contează mâine, că poate mâine nu mai exiști. Nu ești de acord cu asta.
Eu ascult foarte bine ce spune el, sunt fan Țiriac, dar sensul vorbelor lui este altul. Nu tot ce ai azi, să cheltui azi. Ci altceva. Tradus, înseamnă că ai doar atâția bani cât ai reușit să cheltui până azi! Adică contează doar ce ai cheltuit, restul sumelor care sunt în conturi sau pe care le ai în proprietăți sunt doar niște investiții care îți conferă ție un confort psihologic, mai mult psihic. Dar… într-o lume ca asta a noastră, în care nu mai este nimic 100% sigur, oricând se poate trezi cineva din partea statului să vină să te mai ia încă o dată la întrebări și încă o dată, și încă o dată. și încă o dată.
Ai avut propuneri să intri în politică.
Da, dar nu mă interesează deloc. Și nici masoneria. Absolut, nu, niciuna.
Succesul se măsoară în mii de ore de muncă și sute de eșecuri. E adevărat sau nu?
Da. Așa este!
Contează lupta pierdută sau contează războiul final câștigat?
Războiul final câștigat. Sau necâștigat. Important e să nu te lași. Să nu cedezi. Chiar dacă simți că nu mai poți. N-ai pierdut decât în momentul în care ai cedat! Până atunci, nu ai pierdut. Sau când ai cedat, ai pierdut totul. Dar orice înfrângere din asta mică – sau mai mare – se poate transforma într-o rampă de relansare. Trebuie să vrei să o iei de la capăt, să fii robust emoțional.
Nu știu de unde ai atâta putere, sincer…
Și tu ai! Deși ești delicată, ai forță! Nu abdici. Așa cum nu abdic nici eu. Important este, pentru oricine, să vrea. Iar eu… hm, eu am fost obișnuit de mic cu trădarea, cu lucruri mai mai puțin plăcute. Care m-au călit. Nu am fost niciodată dezechilibrat. Deși am avut momente și când am căzut, și când am țipat…
Și cine ți-a fost alături?
Foarte puțini. În general, oameni de la care nu mă așteptam. Incredibil, dar adevărat. Ca un semn divin. Dumnezeu a considerat să-mi trimită acel om, chiar atunci. De aia cred mai mult în Dumnezeu care te poate ajuta prin oameni și nu în oamenii care te pot ajuta.
”Toți oamenii se schimbă! Și femeile și bărbații. Depinde în ce sens o ia schimbarea”
Interesant. Dar acum 20 de ani, când te-am cunoscut eu, erai plin de așa-ziși prieteni și erai, realmente, un rechin. Un rechin adevărat. Acum pari mai mult delfin. Chiar și cu cealaltă conotație, de noblețe. Te-ai transformat. În sensul frumos. Erai foarte pasionat de bani. Acum ești pasionat și de chestiuni umanitare. Ai devenit tată, poate și asta te-a schimbat. Ne schimbăm! A propos, unii susțin că nu ne schimbăm niciodată. Sau, ca să glumim, unele susțin că bărbații nu se schimbă niciodată.
Sută la sută! Toți oamenii se schimbă! Și femeile, și bărbații. Depinde în ce sens o ia schimbarea. Poate să o ia în sus, poate să o ia în jos… Uite, eu nu cred în teoria că anturajul te poate schimba în rău, dacă tu discerni corect lucrurile și cunoști exact ce vrei. Dacă ai un scop limpede.
Bunica mea spunea că anturajul te ridică, anturajul te coboară.
Da! Dar tot tu ești propriul tău stăpân! Aici greșește majoritatea. Spuneai că sunt robust emoțional. Da. Dar poate seara, când mă retrag acasă, nu sunt atât de fericit.
”M-am format a fi un lup singuratic”
Ai un tatuaj care m-a fascinat mereu, deși nu te-am întrebat niciodată. Cumva, îi banuiesc sensul. Ești un lup singuratic?
Da. Certamente. Cred că așa m-am format.
Clișeistic, acum chiar te întreb clișeistic: aduc bani fericirea? Lui Mugur de la 20 de ani ce i-ai răspunde la asta?
La 20 de ani credeam asta. Familia mea rămăsese fără bani, implicit și eu.
Fără bani, dar aveați o casă. Nu rămăseserăți pe străzi.
Da. Dar rămăseserăm – eu și mama mea – într-o garsonieră. N-am recuperat niciodată apartamentul. Imediat ce am împlinit 18 ani, am fost executați de cel căruia i-a rămas apartamentul, așa că am rămas în garsonieră. În această garsonieră am în prezent una dintre afaceri.
Câte afaceri ai în prezent, Mugur?
Una care include trei domenii mari de activitate. Cea cu IFN-ul care împrumută, casa de amanet care împrumută cu garanții la schimb și, adiacent, lucrurile astea care ne rămân din activitatea asta de împrumut în amanet trebuie să le vindem, magazinul de bijuterii, de antichități.
Plus, de la primăvară vei lansa o emisiune. Mai ai timp și pentru tine?
Încerc… Dar sunt ușor de găsit fie la Kogălniceanu, fie pe net și uneori simt că ziua ar trebui să aibă mai multe ore.
”Dacă reușești să învingi în minte, atunci învingi și în realitate”
Ai reușit, până la vârsta asta, ce n-au reușit alții în trei vieți. Lup singuratic cum zici, cu un aer boem și ușor melancolic, puteai să treci oricând rampa. Ai tot fost curtat. Ce te-a oprit, până acum, să treci dincolo de rampă? De unde frâna?
Probabil din gândire. Totul pornește din gândire. Un citat care îmi place și căruia îi subscriu spune: ”Dacă reușești să învingi în minte, atunci învingi și în realitate”.
Mintea este propriul nostru dușman sau propriul nostru aliat?
Ambele. Chiar și blocajele pe care le ai, de fapt, sunt proprii tăi aliați. Te țin pe loc să-ți arate la ce mai ai de lucrat.
Tu la ce mai ai de lucrat?
La multe! La încredere. De la a părea încrezător până la a fi…
Avem voie să fim și vulnerabili? Să avem și o afacere care cere tocmai să nu fi vulnerabil?!
Bineînțeles! Știu că sună ca un mecanism absurd, dar nu este. Cine ești tu în interiorul tău nu trebuie să fie deconspirat, totuși, în afaceri. Spuneam, mai devreme, că nu am fost niciodată dezechilibrat. Asta m-a ajutat imens. Vulnerabilitatea, ca bărbat, nu demasculinizează. Dar nici să fie expusă într-un sens ridicol.
Cum e femeia ideală pentru tine?
Femeia ideală este cea pe care o iubești! Dacă nu o iubești, poate fi și cea mai frumoasă din lume, și cea mai bogată, degeaba!
”Nu am răzbit niciodată prin prieteni”
Crezi în calcule sau în fler?
Uite, eu nu am răzbit niciodată prin prieteni. Nici când eram în noroi, să spun așa. Trebuie să ieși singur din noroi și îți faci prieteni pe parcursul vieții, la fiecare etapă pe care o traversezi.
Dacă cineva este mai singuratic și nu vrea prieteni, pe motiv că îl inoportunează?
Nicio problemă. Uneori e o alegere inspirată. În momentul ăsta, eu am foarte puțini prieteni. E foarte bine așa. Și nu pentru că am confort financiar. De la prietenii pe care i-am avut, sau de la cei pe care încă îi am, dar am rămas la nivel de cunoștințe, nu mai am ce să învăț. Poate nici ei de la mine. Suntem într-o căutare permanentă. Iar mie îmi place să învăț.
Cândva mi-ai spus: ‘’Oana, afacerea ești tu!’’
Păi da, afacerea ești tu. Trebuie să fii concentrat, cu încredere în tine. Iar când vine dimineața, să lași gândurile sau fricile de noapte și să îți îmbraci hainele pentru reușită. Nu te gândești la ce a fost, la ce și cât ai tremurat sau pierdut. Trebuie să faci! Să faci în fiecare zi ceva. Chiar dacă nu mai poți. Ăsta este secretul. Dacă încetinești sau dacă abdici, îți apar și mai multe probleme în față. Nu! Te trezești dimineața și acționezi. Faci Orice.
Și când nu mai poți că ai nu știu ce depresie, boala secolului, ai timp să te gândești la ce să faci. Au fost oameni care au ajuns pe patului spitalului, dar acolo s-au gândit șase luni cum vor fi mult mai bine decât au fost vreodată. Și au reușit. Când nu mai poți, te gândești. Dar te gândești la cum vei reuși. Nu cedezi. Nu abdici.
Nostim, ești rac, nu ești leu. Dar ai o problemă cu a nu abdica.
Da. Eu nu abdic. Dacă ai gânduri de a ceda, ai pierdut din start. Sincer, pentru perioade scurte, am și cedat. Am vegetat. Dar, în subsidiar, aveam tot scopul, dorința de a-mi reveni. În plus, m-a ajutat construcția asta a mea, ridicată de la zero, căreia social i se spune afacere.
”Nu cred că poți iubi pe cineva dacă nu-l respecți”
Te iubesc angajații tăi?
Nu știu. Pentru mine, cel mai important este respectul. Nici nu cred că poți iubi pe cineva dacă nu-l respecți. Asta se aplică și în viața privată.
Mugur, ce înseamnă o casă de amanet?
Pe scurt și pe înțelesul tuturor, o casă de amanet oferă creditate cu garanții la schimb. Eu am o gamă largă, de aici și ideea producătorului care m-a ofertat pentru emisiune. Ești insidioasă, m-ai făcut să dezvălui subiectul. Touche! Pe de altă parte, are și alte valențe, mult mai subtile. Tot vorbeam despre trădare. Spuneam că în copilărie am fost trădat. Astăzi, nu mai cred în trădare, nu cred că mă poate lăsa cineva în ploaie câtă vreme îl am pe Dumnezeu cu mine.
Un om care are amanet, vorbește mult despre Dumnezeu…
Inclusiv la valențele acestea mă refeream. Iarăși ai intuit.
Am avut nenumărate discuții despre straturile și substraturile expresiilor care conțin cuvântul bani și care au apărut de-a lungul timpului. Inclusiv cu domnul Adrian Vasilescu de la BNR. ”Banul, ochiul dracului”. Cum pendulăm între toate noțiunile astea?
Nu știu ce a vrut să spună autorul…
”Banul poate fi și ochiul dracului, dar și mâna lui Dumnezeu”
Autorul e Biblia.
Mereu ai avut umor! Vezi tu… banul poate fi și ochiul dracului, dar și mâna lui Dumnezeu. Cu banul poți face rău sau poți face bine. Cât despre fericire, cred că este o stare interioară. Nu are de-a face cu bani. A fi fericit ar trebui să fie o obligație. Și nu doar pentru că așa spune scriptura, dar și practica vieții, și ultimele studii de medicină, de psihologie. Nu neapărat să cântăm pe mese sau să dansăm pe mese, dar trebuie să ai o stare de bine, de încredere.
Tu ești fericit?
Am momente când sunt fericit. Sau când îmi impun să fiu fericit. Uite, mie-mi plac și Țiriac, dar și Serghei Mizil. Mă tot gândesc ce-l poate ține pe omul ăsta în viață și cum de poate trăi fix așa cum vrea. Să bea, să fumeze, să facă toate tâmpeniile, spun eu, pe care le face.
Are momente de pauză.
Da. Dar altul este secretul. Sau liantul: râde foarte mult.
Deci fericirea înseamnă momente.
Așa cred. Până acum.
Cât de vizionar ești?
Vizionarismul ăsta nu cred că ne aprține. Cred că e tot un atribut de la Dumnezeu. Ceea ce putem face noi, însă, este să ne conectăm cu această forță când suntem într-o stare anume, de bine, de împăcare. Nimeni nu a fost vizionar când era înecat.
Dar când e în necaz, aproape de înec? Tu când erai în noroi, cum ziceai, ai văzut drumul, calea, soluția?
Până nu te racordezi la o stare de bine, nu poți pune în practică tot ce ai vizualizat când erai în necaz. Pentru că practica merge mână în mână doar cu starea de bine. Nu poți să te ridici din pat dacă ești în depresie, pentru că ești blocat.
”Transmite universului că ai chef, că ai chef de tine”
Îți contrazici propriile-ți ziceri anterioare.
Trebuie să începi măcar prin a face pași mici. Măcar prin a-ți face patul. E chiar important. Transmite universului că ai chef, că ai chef de tine. Trebuie să înveți să ai respect față de tine. Inclusiv de locul în care dormi. Altfel nu ai cum să mergi mai departe. E chiar un obicei bun să-ți faci patul.
Freud sau Jung?
Amândoi.
Crezi în reîncarnare?
Nu m-am edificat încă. Inclusiv despre lumea de dincolo cred că, de fapt, sunt mai multe lumi. Lumea în care trăim noi este o lume duală. Este și bine, este și rău. Probabil că sunt unele bune în care e mult bine și unele foarte rele în care e mult rău. Nu știu, n-am fost pe acolo, sau dacă am fost, nici nu-mi amintesc. Dar, inevitabil, toți ajungem în lumea de dincolo.
Giulgiul nu are buzunare. Ce vei face cu toată averea ta? Să zicem că te mănâncă ursul, mâine.
Dacă mă mănâncă ursul, mâine, nu mă mai interesează, că nu mai e a mea. Probabil că o voi lăsa-o moștenitorilor mei. Eu trăiesc în primul rând pentru mine. Și cu cât trăiesc mai bine pentru mine, cu atât și moștenitorii mei trăiesc mai bine.
Ai fost sabotat în afaceri?
Cred că au încercat. Probabil că au și reușit. Nu cred în asta. Dacă nu dau puterea unui om să-mi facă bine, nu cred nici în a da puterea cuiva să-mi facă rău.
Ce sfătuiești un tânăr de 20 de ani, fără posibilități, să facă?
Să emigreze.
Ce te-a schimbat flagrant? O pierdere? Banii?
În copilărie, pierderea pe care au avut-o părinții mei. Apoi, pe la 18 ani, când am început să simt prezența lui Dumnezeu. Să ne înțelegem: poți lua vitamine, droguri, orice. Nu vei reuși. Doar din minte și cu credință în Dumnezeu. Nimic din exterior nu te poate schimba. Nașterea unui copil, o căsătorie, etc, astea pot contribui. Eventual. Dar schimbarea vine doar din tine. La fel și succesul. Depinde cum valorifici tu experiențele tale. Și cum te raportezi la ele. Dacă înseamnă ceva pentru tine.
Nu am intrat în politică, nu am intrat în masonerie pentru că nu cred în nicio alianță de grup. Am fost, pe vremuri, în găști de cartier, în grupări religioase. Am plecat. Din toate. Nu e nevoie să faci parte dintr-un grup. Ești bun doar cât cotizezi.
Bine, dar puteai fi europarlamentar, de exemplu.
Ca ofertă, da. Dar nu aș fi putut ca fire. Nu m-a interesat. Defectul meu, probabil, este de ordin emoțional. Dacă am fost trădat inclusiv de membrii familiei, poate fără voia lor, am înțeles că omul este frunză-n vânt și supus greșelii. Știi că părinții mei m-au iubit foarte mult. Chiar și așa, m-au rănit. Dar m-au rănit pentru că nu s-au iubit și nu s-au respectat pe ei înșiși. Au decăzut din măreția lor și am preluat și eu greșelile lor. Am tot analizat transgeneraționalismul. Se pare că funcționează. Dar eu am vrut să mă descătușez. Suntem cumva datori AND-ului, dar putem fi și peste el. Tata a fost și el un fel de antreprenor, deși vorbim despre vremurile comuniste.
Cu cine semeni?
Cu amândoi, dar cele mai multe le-am preluat, atât defecte, cât și calități, le-am preluat de la tata. Deși am iubit-o mai mult pe mama.
”Îmi este dor de mama”
De cine îți este dor?
De mama.
Vorba lui Sienkiewicz, Quo vadis, Domine? Încotro ne îndreptăm, Mugur?
Unde vrea Dumnezeu.
Rămânem la Dumnezeu?
Trebuie să rămânem. Nu există altă opțiuni.
Începe școala. Și fiul tău merge în clasa pregătitoare, ca și fiica mea cea mica. Ești un părinte adept al măsurilor punitive dacă va lua note mici?
Nu. Exclus! Fiecare copil este unic. Dar da, programa, atât cât m-am documentat, este cam derutantă. Sper ca pe parcurs să se limpezească. Copiii noștri încă sunt mici. Și ai tăi, și ai mei. Dar vor deveni tinerii de mâine. Trebuie să îi educăm acasă. Să îi pregătim de acasă. Să le formăm o mentalitate sănătoasă. Un om își petrece majoritatea timpului muncind. Asta nu înseamnă a-ți neglija copilul. În plus, nu e rău să-l faci participant active, să-l stimulezi.
Transmite-le ceva tinerilor de astăzi.
Cum spuneam, având în vedere că un om își petrece majoritatea timpului muncind, sau așa ar trebui să fie, le doresc să își găsească o pasiune. Sau un lucru pentru care să muncească cu plăcere. Un lucru care să îi facă fericiți.
”Am petrecut multe, foarte multe ore învățând”
Păi… ai spus să emigreze. Să lăsăm varianta asta. Aici, în România, ce ar putea face?
Eu am făcut mai multe meserii până am descoperit arta și valorificarea ei. Atunci am înțeles ce pot. Eram stângaci la toate. Dar am petrecut multe, foarte multe ore învățând. Și am luat foarte multe țepe până am reușit.
Ești self-made man.
Da. Unde nu am știut, am plătit experți să mă învețe. Am investit în primul rând în studio.
Te putem căuta pentru referințe despre o pictură, o sculptură, o bijuterie?
Sigur că da. Și, din primăvără, ne întâlnim și pe micile ecrane. Tot ceea ce am învățat eu, voi învăța pe cei ce vor să învețe. Doamne ajută!
CITEȘTE ȘI: