Povestea PICTORIȚEI DE ICOANE din Vaslui, care a studiat iconografia la o mănăstire din Roma. ”Părinții nu și-au permis să mă dea la școala de artă”
This browser does not support the video element.
Avea doar 9 ani când expunea pe coridorul școlii din satul natal Banca, județul Vaslui, icoane pictate de ea. Își dorea încă de atunci să studieze arta, dar neajunsurile financiare ale părinților săi i-au spulberat atunci acest vis. În urma lui au rămas însă pasiunea de a desena și dragostea pentru Dumnezeu. Ana Maria Hardon, o tânără din Vaslui, a terminat un liceu profesional cu profil de textile și pielărie, iar după absolvirea studiilor a plecat în vacanță la mama sa, care se afla în Italia.
- A rămas în Peninsulă pentru a se dedica artei, a făcut un curs de iconografie la o mănăstire din Roma, s-a specializat în tehnica frescă, sculptează în argilă și rășină, iar de curând și-a expus lucrările la un muzeu de artă din Padova, unde le și execută.
- Cele mai multe dintre tablourile sale îl reprezintă pe Iisus, iar în august va picta pentru prima dată interiorul unei biserici din România, care se află în Tulcea.
Pasionată de desen încă din copilărie, Ana Maria Hardon visa cu ochii deschiși la ziua în care va putea studia la o școală de artă. Lipsurile financiare au dus-o, însă, atunci pe un alt drum, fără nicio legătură cu aspirațiile ei.
Pasiunea pentru desen o am de la vârsta de 9 ani. Îmi plăcea să pictez, eram singura fetiță de la școală care avea expoziție pe holul școlii doar cu icoane. Părinții mei nu au avut posibilități financiare ca să mă dea la o școală de artă și am renunțat la idee, am continuat să merg la o școală normală, după care am terminat liceul profesional de textile și pielărie”, a povestit Ana Maria, pentru Gândul.
Șansa din Italia
Impresionat de plăcerea fetiței de a picta, de talentul ei, dar și de faptul că micuța mergea des la biserică, preotul din sat s-a oferit să o sprijine pentru a-și putea urma pasiunea: îi cumpăra și îi aducea acasă acuarele și blocuri de desen.
După ce a absolvit liceul, Ana Maria a mers în vacanță la mama sa, care lucra în Italia.
Fascinată de oportunitățile artistice pe care le oferea Peninsula, tânăra a decis să rămână aici, cu atât mai mult cu cât a reușit să se înscrie la un curs de iconografie care se făcea la o mănăstire din Roma.
”Am învățat o tehnică pe care puțini pictori o mai cunosc”
Între timp, românca s-a specializat în tehnica frescă, o pictură murală executată pe tencuială umedă, în care culoarea este încorporată chimic pentru a fi conservată în timp. Fresca este folosită în mod deosebit în bisericile ortodoxe. Ana Maria face, însă, și sculpturi în argilă și rășină.
În Italia, am învățat și o tehnică pe care puțini pictori o mai cunosc în ziua de azi. Mai exact, pictura se execută pe pereți și apoi se face transferul ei pe pânză. De exemplu, dacă cineva vrea o pictură în tehnica frescă, dar nu dorește să fie executată direct pe perete, noi pictăm în tehnica frescă, iar, după 24 de ore, folosind o altă tehnică, transferăm pictura pe pânză. Am făcut practică prin vile și biserici. Momentan, lucrez într-un atelier din Padova, la un muzeu”, ne-a spus tânăra pictoriță.
Lucrările sale, expuse până în septembrie la un muzeu din Padova
Ana Maria are o slăbiciune pentru picturile care îl reprezintă pe Iisus, care se regăsește în cea mai mare parte a lucrărilor sale. Pictează, însă, și sfinți și i-a dat viață prin pensulă și acuarele și lui Arsenie Boca.
Și în Italia sunt mulți sfinți pe care i-am pictat, dar care în România nu sunt cunoscuți. Pe Arsenie Boca l-am pictat de mai multe ori. Îmi doresc mult să merg la mormântul lui, nu am reușit să ajung până acum. Cred că am o misiune aici pe pământ, ca fiecare dintre noi”, a adăugat Ana Maria.
Lucrările sale au fost expuse de curând la un muzeu de artă din Padova, unde vor rămâne până în luna septembrie.
”Am mai avut și alte expoziții în Italia, dar mai mici. Eu și colegii mei ne-am expus lucrările, iar în același timp și muncim aici, la muzeu”, ne-a explicat tânăra, care în august va picta și interiorul unei biserici din România, mai exact din Tulcea. Acesta fi primul locaș sfânt din țară la care Ana Maria Hardon va lucra.
Visul româncei este acela ca, într-o bună zi, să aibă o expoziție de amploare cu vânzare, iar banii strânși să îi doneze copiilor care suferă de boli grave.
CITEȘTE ȘI: