Povestea tânărului care a abandonat facultatea în OLANDA ca să fie manichiurist în România. ”Unii nu concep așa ceva, spun că e profesia unei femei”

Publicat: 14 09. 2024, 09:00

Într-un domeniu de activitate dominat de femei, un tânăr gălățean și-a propus să înlăture ideile preconcepute și să-și croiască o carieră învățând să facă manichiura. De vreme ce există bărbați care coafează, machiază și stilizează sprâncene, Mircea Bandrabur s-a gândit că poate fi un deschizător de drumuri în ceea ce privește manichiura. A renunțat la studiile pe care le făcea la o universitate din Olanda după ce, într-o vacanță, a făcut un curs de manichiură, care i-a plăcut foarte mult.

  • Ideea tânărului de 22 de ani a fost primită cu îngrijorare de părinții săi, care credeau că vrea să abandoneze studiile.
  • După ce i-a asigurat că va continua facultatea în România, aceștia s-au liniștit, iar mama lui chiar l-a încurajat să se dedice acestei pasiuni neobișnuite pentru un bărbat.

În urmă cu doi ani, Mircea Bandrabur, un tânăr de 22 de ani din Galați, părea că și-a găsit drumul spre viața profesională. Era student în Olanda și, deși viața nu era tocmai ușoară departe de casă și familie, se simțea motivat să facă sacrificii pentru a-și clădi un viitor. Asta până când a venit în vacanță în România și s-a înscris de curiozitate la un un curs de unghii cu gel.

I-a plăcut atât de mult, încât nu a stat pe gânduri și a luat o decizie absolut bulversantă pentru cei apropiați: aceea de a renunța la studiile în Olanda și a se întoarce în țară, pentru a profesa în domeniul manichiurii.

Am studiat un an în Olanda, la universitatea din Tilburg, profil Online Culture, erau studii de cultura globalizării. Nu mă simțeam bine în Olanda, îmi era greu să găsesc cazare, stăteam într-un oraș care se afla la 4 ore și jumătate de orașul unde studiam, apoi m-am mutat cu o familie de români și îmi era super greu. Nu m-a atras viața de acolo, nu mă simțeam bine. La un moment dat, îmi tot apăreau pe Instagram unghii și mi s-a părut interesant modul de executare”, și-a început povestea Mircea Bandrabur.

”Tatăl meu își dorea să mă fac arhitect”

Fascinat de ceea ce a văzut pe Internet, tânărul și-a anunțat familia că intenționează să se înscrie la un curs de specialitate, să-și facă o carieră în domeniu și să renunțe la facultatea din Olanda. Ideea lui nu a fost prea bine primită de părinții săi, care și-au făcut griji, crezând că Mircea vrea să abandoneze definitiv studiile universitare.

”Eu voiam din liceu să fiu fashion designer, am fost mereu pasionat de partea asta creativă. Tatăl meu își dorea să mă fac arhitect. Când le-am spus că vreau să fac unghii, a fost un șoc pentru ei, s-au îngrijorat că nu vreau să fac facultate, dar le-am zis că fac și unghiile în paralel. În vacanța intersemestrială, am venit în România și m-am înscris la un curs de unghii. Am strâns bani de curs, nu am avut o susținere extraordinară din partea lor, pentru că nu se așteptau să aleg o carieră din asta, plus că decizia mea a venit subit. Susținerea din partea lor a venit abia când au văzut că chiar am succes și se leagă ceva”, ne-a mai spus tânărul.

”Mama a fost cobaiul meu”

Mircea s-a întors în Olanda pentru a-și încheia aici toate socotelile, apoi s-a înscris la Universitatea din București, iar acum este student în anul III la Facultatea de Administrație și Afaceri. Deși entuziasmat de ideea unei cariere provocatoare, dat fiind faptul că în saloanele de înfrumusețare nu vezi bărbați pe locul manichiuristelor, Mircea spune că începuturile au fost foarte dificile.

Primele mele unghii i le-am făcut mamei mele, a fost cobaiul meu, am stat 12 ore să i le fac. După curs, am încercat multe pe ea, dar și pe unghiile prietenelor mele. Mi-a fost greu la început, aș fi vrut să mă las. Plângeam noaptea că nu puteam să fac cuticula. Am avut multe eșecuri cu cliente cărora li s-au rupt unghiile, nu au rezistat. A fost un drum anevoios, ziceam săptămânal că mă las de unghii”, își amintește Mircea.

Tânărul recunoaște că la începuturile sale în domeniu a mai dat și greș, iar asta l-a descurajat, dar și-a continuat drumul până a ajuns la nivelul la care își dorea (foto: arhivă personală)

”Mi s-a întâmplat ca două cliente să fie sceptice când m-au văzut”

După ce deja a câștigat experiență în domeniu și nu a mai avut nicio emoție în ceea ce privește tehnica de execuție, Mircea a întâmpinat un alt obstacol: ideile preconcepute ale oamenilor cu privire la profesia sa, una specifică femeilor.

Pentru a-și urma pasiunea de a face unghii, Mircea a avut de înfruntat ideile preconcepute ale celor din jur (foto: arhivă personală)

”Sunt mulți care nu concep așa ceva, bărbați și femei, ca și cum le iau mâncarea de la gură, că este profesia unei femei, de parcă nu există bărbați care fac părul, machiaj, sprâncene. Mai sunt și bărbați care fac manichiura, mai ales în afara țării”, a adăugat tânărul.

Cu toate acestea, în timp, s-a dovedit că faptul că are o profesie neobișnuită pentru un bărbat poate fi un avantaj.

Multe cliente sunt chiar atrase de faptul că un băiat face unghii, că nu au mai văzut așa ceva. Mi s-a întâmplat ca două cliente să fie sceptice când m-au văzut, în rest, sunt încântate că un băiat face asta”, a adăugat Mircea.

Tânărul manichiurist are planuri mari: vrea să devină trainer și să-și construiască o carieră internațională în domeniu.

”Îmi place foarte mult ceea ce fac, este pur și simplu ceva cu care vreau să evoluez, îmi doresc să mă perfecționez, să devin trainer, simt că sunt pe cale, cu multă muncă, să ajung rapid în punctul ăsta. Sunt abia la început și este un domeniu în care pot să fac multe lucruri, să ajung cunoscut internațional și știu că pot”, ne-a spus, încrezător, Mircea.

CITEȘTE ȘI:

Singurul BĂRBAT BONĂ din România își caută job cu normă întreagă. ”Dacă m-ar fi interesat alte lucruri, probabil m-aș fi făcut gigolo, nu babysitter”

Cât câștigă o manichiuristă care „pune UNGHII”, în martie 2024: „Eu, ca inginer, nu fac atâția bani în afară țării. Mă duc să cumpăr o unghieră”