Purcelușa Peppa, în pericol să-și piardă supremația! Luna de la Satu Mare, crescută și educată ca animal de companie, personaj într-o carte biografică
Cea mai faimoasă purcelușă din România, vedetă pe TikTok și Instagram, Luna de la Satu Mare, a devenit personaj de poveste. Încurajată de simpatia de care purcelușa vietnameză se bucură în mediul online, stăpâna sa, Andra Horotan, a scris o carte ilustrată pentru copii despre jucăușa Luna, pe care a găsit-o acum trei ani abandonată pe un câmp. Purcelușa avea doar două luni pe atunci și a fost hrănită cu seringa. Luna cântărește acum 120 de kilograme și a rămas în gospodăria familiei Horotan, care o tratează ca pe un animal de companie. Deși mai face mici trăsnăi, în general, este foarte cuminte și iubitoare.
- Proprietara ei are mare grijă de ea, amenajându-i propriul spațiu de locuit în perioada iernii, care nu arată nicidecum ca un coteț clasic, ci mai degrabă ca o anexă de lux, dotată cu un calorifer, geam, covor și bec pe senzori.
- Diferența dintre celebra Peppa, personajul din desene animate, și Luna este aceea că purcelușa de România există în realitate, iar cartea despre ea nu este ficțiune, ci va relata întâmplări inspirate din viața ei.
Luna, singura purcelușă din România cu cont de TikTok și Instagram, are admiratori în întreaga lume, iar filmulețele cu ea fac milioane de vizualizări. Povestea ei a început încă de pe vremea când era ”bebeluș”. Avea doar două luni și cântărea 250 de grame când stăpâna sa, Andra Horotan (26 de ani), a găsit-o aruncată pe un câmp într-o zi geroasă de iarnă. Era atât de mică, încât Andra Horotan nici nu și-a dat seama inițial dacă este un iepure sau un porc.
Tânăra a luat-o acasă și a început să caute informații despre creșterea porcilor vietnamezi. Așa a aflat că trebuie hrăniți cu lapte de capră, pentru că este asemănător cu cel de porc, și nu cu biberonul, ci cu seringa, ceea ce a și făcut.
Îi place la nebunie ciocolata
Au trecut de atunci trei ani, iar purcelușa este deja fată mare, poate chiar prea dezvoltată fizic pentru vârsta ei. Cântărește nu mai puțin de 120 de kilograme, iar stăpâna sa încearcă să îi înfrâneze excesele alimentare, mai ales când vine vorba despre ciocolată, care îi place la nebunie.
Luna este extrem de iubitoare și protectoare atunci când vine vorba despre stăpânii săi și proprietatea acestora, devenind agresivă atunci când cineva străin vrea să intre în curte. Obișnuiește să-și mai însușească lucruri care nu îi aparțin și să le plimbe prin curte, având o slăbiciune pentru prosoapele de bucătărie, pe care le șterpelește ori de câte ori stăpâna ei nu este atentă.
După trei ani în care a făcut deliciul internauților prin drăgălășenia, dar și trăsnăile ei, Luna va deveni personaj de carte.
”Copiii pot să vadă că este un animăluț care există”
Proprietara sa a scris o carte ilustrată pentru copii inspirată din viața purcelușei vietnameze, care i-a devenit animal de companie. Astfel, Luna de la Satu Mare va deveni prima purcelușă care va avea propria biografie.
”Eu am fost întotdeauna pasionată de partea asta de grafică digitală, cum am terminat și arhitectura, am cochetat și cu ideea de desen. Atunci m-am gândit cum există, de exemplu, și Peppa Pig, să existe și Luna, doar că Peppa Pig nu vine neapărat de la un caracter real. Având-o aici pe Luna, văzând-o cât de jucăușă și drăgălașă este, am zis să fac o carte pentru copii cu personajul Luna, mai ales că ea este în toată splendoarea ei la mine acasă. Copiii pot să vadă că este un animăluț care există și evoluția ei de când era mică”, a spus, pentru Gândul, Andra Horotan, proprietara Lunei și autoarea cărții.
Ar putea deveni și personaj de desene animate
Prima carte va surprinde povestea Lunei încă de când stăpâna sa a găsit-o pe câmp, dar Andra Horotan vrea să lanseze o serie de volume despre purcelușa sa, care vor pune accent mai mult pe latura educativă.
”Vreau să creez o serie de cărți educative, despre lucruri practice pe care Luna le face, că se spală pe dinți, că își face rutina de dimineață, care să-i încurajeze pe copii să aibă un comportament adecvat pentru vârsta lor și să ia un exemplu din cartea aceasta”, a adăugat Andra Horotan, care are visuri mari cu Luna.
Următorul proiect al tinerei va încerca să îi dea viață Lunei ca personaj în desene animate.
CITEȘTE ȘI: