”Război” pe tablouri celebre din AVEREA lui Petru GROZA. Un moștenitor al ”burghezului roșu” și-a păcălit rudele și a băgat toți banii în buzunar
This browser does not support the video element.
În anul 2004, din Casa Memorială „Dr. Petru Groza” din Deva au fost sustrase două tablouri pictate de Nicolae Grigorescu şi un tablou care purta semnătura lui Nicolae Dărăscu. Tablourile erau din patrimoniul cultural naţional, iar valoarea prejudiciului a fost estimată la 400.000 de euro.
Tablourile „Ţărăncuţă cu fuior coborând spre casă”, semnat de Nicolae Grigorescu şi „Vapoare pe Dunăre (Vâlcov)”, semnat de Nicolae Dărăscu, au fost recuperate de poliţişti în primăvara anului 2011, iar un al treilea tablou, care purta semnătura lui Nicolae Grigorescu, a fost dat în urmărire națională și internațională.
În același an, 2011, patru tablouri din colecția „Dr. Petru Groza” au fost scoase la licitație.
- „Ţărăncuţă cu fuior coborând spre casă” (valoare estimativă 60.000 € – 120.000 €), semnat de Nicolae Grigorescu;
- „Vapoare pe Dunăre (Vâlcov)”, semnat de Nicolae Dărăscu;
- „Pe malul Siretului” (valoare estimativă 12.000 – 18.000 €) și „Peisaj din Dealurile Grădiştei” (valoare estimativă 8.000 – 16.000 €), semnate de Camil Ressu.
Petru Groza a fost doctor în filosofie, avocat, om politic şi primul şef de guvern al Republicii Populare Române. S-a impus în lumea politică odată cu alegerea sa ca ministru de stat, în anul 1921, și a devenit cel mai tânăr membru al Guvernului Averescu. După un nou portofoliu în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice (1926 – 1927), Petru Groza s-a implicat în afaceri și a reușit să strângă o avere considerabilă. Colecția sa de artă a fost constituită în perioada interbelică și, spre deosebire de alte colecții, nu a fost naționalizată în timpul regimului comunist.
Supranumit ”burghezul roșu”, Petru Groza a condus primul guvern comunist din istoria României fără să fie vreodată membru al Partidului Comunist Român. Abdicarea regelui Mihai a avut loc în timpul guvernului condus de Petru Groza, care s-a dus personal la el cu actul ce avea să transforme regatul în Republica Populară Română.
„Relaţiile dintre reclamanţi şi pârât nu erau foarte apropiate”
În exclusivitate, Gândul prezintă detalii punctuale dintr-o „luptă” care s-a desfășurat în sala de tribunal, miza fiind cele patru tablouri din colecția „Dr. Petru Groza” care au fost scoase la licitație de unul dintre moștenitori. Victor Pablo Groza a fost mandatat să vândă tablourile, chiar dacă relațiile dintre el și ceilalți moștenitori nu ar fi fost foarte „apropiate”, dar după ce a obținut banii din vânzare, s-a decis să păstreze întreaga sumă.
Astfel a fost declanșat un lung „război” în instanță, iar Gândul prezintă extrase în exclusivitate din motivarea magistraților de la Curtea de Apel București.
Prin cererea de chemare în judecată – înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a IV-a Civilă la data de 30 septembrie 2014 -, reclamanţii Liviu-Octavian Groza, Octavian-Petru Proștean, Mariana-Simona-Rodica Proștean și Florin Eugeniu Ionescu-Vornicu au solicitat instanței de judecată ca Victor Pablo Groza să fie obligat „la plata sumei de 557.087,68 lei, reprezentând partea, în valoare de 442.215,56 lei, cuvenită reclamanţilor din vânzarea a patru tablouri din moştenirea Dr. Petru Groza în cadrul şi în urma licitaţiei organizate de Artmark în data de 29.09.2011, şi dobânda legală penalizatoare în cuantum de 114.872,12 lei, aferentă sumei de 442.215,56 lei, pentru perioada 21.10.2011 – 29.09.2014”.
La data de 12.10.2016, reclamanţii au cerut instanței majorarea cuantumului obiectului cererii la suma totală de 613.434,65 lei, compusă din debit principal în valoare de 454.853,35 lei şi dobânda legală în cuantum de 158.581,30 lei.
Inițial, prin sentinţa civilă din 22 martie 2017, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ca „neîntemeiată” cererea formulată de moștenitorii lui Petru Groza. Aceștia declaraseră, în timpul audierilor, că existase un „mandat tacit acordat pârâtului (n.red. – Victor Pablo Groza) pentru înstrăinarea tablourilor a căror contravaloare se solicită, invocând relaţiile de rudenie existente între părţi”.
Din procesul verbal întocmit în data de 1 iulie 2011 rezultă că tablourile în litigiu au fost predate moştenitorilor. Ulterior, Victor Pablo Groza a fost mandatat să vândă cele patru tablouri, numai că a păstrat întreaga sumă rezultată din vânzare.
„Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că relaţiile dintre reclamanţi şi pârât nu erau foarte apropiate, faptul că pârâtul a participat la parastasul care se organiza în fiecare an la data de 15 august în memoria ascendenţilor decedaţi nu poate duce la concluzia că relaţiile dintre părţi erau foarte apropiate, încât să se prezume că pârâtul Victor Pablo Groza ar fi primit mandat tacit pentru valorificarea tablourilor în litigiu”, se arată în motivarea instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.
„Cele 4 tablouri în litigiu nu au fost incluse în masa succesorală”
Judecătorii de la Tribunalul București au stabilit că tablourile aflate în litigiu și vândute la licitație nu au fost incluse în masa succesorală după moartea lui Petru Groza.
Totuși, reclamanții Liviu-Octavian Groza, Octavian-Petru Proștean, Mariana-Simona-Rodica Proștean și Florin Eugeniu Ionescu-Vornicu au invocat existenţa unor e-mailuri referitoare la vânzare celor patru tablouri, numai că, așa cum au stabilit magistrații, „din cuprinsul acestora nu rezultă că discuţiile ar fi avut loc cu pârâtul” Victor Pablo Groza.
„Reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui mandat tacit acordat pârâtului pentru vânzarea celor 4 tablouri. Tribunalul a apreciat că valorificarea acestora prin vânzarea la licitaţie de către pârât nu îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să pretindă partea ce le revine din preţul încasat, cât timp pârâtul a vândut aceste tablouri în nume propriu, nu şi în calitate de mandatar al reclamanţilor, fapt ce rezultă din certificatele de consignaţie în vederea licitaţiei celor 4 tablouri (…), unde la rubrica deponent figurează pârâtul Victor Pablo Groza, în nume propriu, nu şi ca mandatar al reclamanţilor”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.
„În prezenta cauză, existenţa mandatului tacit este invocată de reclamanţi fără a face însă dovada unor împrejurări din care să rezulte că pârâtul a acceptat un astfel de mandat, în condiţiile în care pârâtul nu numai că nu a acceptat un astfel de mandat, dar a dovedit că a valorificat cele 4 tablouri în nume propriu, arogându-şi calitatea de unic proprietar al acestor tablouri, nu şi calitatea de mandatar al reclamanţilor”
Extras din motivarea instanței de judecată
În astfel de condiții, magistrații de la Tribunalul București au respins – ca „neîntemeiată” – cererea formulată de Liviu-Octavian Groza, Octavian-Petru Proștean, Mariana-Simona-Rodica Proștean și Florin Eugeniu Ionescu-Vornicu, iar dosarul a ajuns, ulterior, la Curtea de Apel București, după ce aceștia au făcut apel.
N-au bănuit că verișorul se va folosi de posesia tablourilor pentru a se pretinde proprietarul acestora!
Sentinţa atacată, au precizat magistrații Curții de Apel, „se fundamentează pe împrejurări de fapt incorect evaluate şi pe o greşită interpretare a normelor legale incidente, fiind şi rezultatul administrării incorecte a probelor propuse”.
„Din păcate, instanța de fond a reținut legat de acest document deosebit de important pentru pricină, faptul că la moștenitori erau menționate în cuprinsul procesului verbal şi alte persoane, invocând o neclaritate privitor la calitatea de moștenitori după Dr. Petru Groza. (…)
Declaraţiile martorilor, prin numărul redus, nu puteau fundamenta concluzia potrivit căreia nu ar fi existat relaţii apropiate între apelanţii reclamanţi şi intimatul pârât astfel încât să se poată configura în forma unui mandat tacit pentru înstrăinarea obiectelor de artă.
Pe de o parte, mandatul acordat intimatului pârât a fost consemnat pe înregistrarea audio asumată şi însușită de toţi participanții la discuții, iar pe de altă parte, distanța fizică dintre localitățile în care locuiau făcea imposibilă o relaționare mai strânsă, însă excludea cu vehemență neîncrederea necesară invalidării unui mandat aidoma celui acordat părţii potrivnice”, s-a menționat în motivarea instanței de judecată.
În fața magistraților, moștenitorii lui Petru Groza care s-au considerat înșelați și au deschis acțiunea în instanță au spus că nu s-ar fi așteptat niciodată ca Victor Pablo Groza să „fure” din averea comună, „fiind şocaţi atunci când au aflat că intimatul pârât refuză să le plătească partea ce li se cuvine urmare a vânzării tablourilor”.
Aceștia au crezut, de altfel, până aproape de termenul de prescripție al faptei, că verișorul lor – Victor Pablo Groza – avea să își reconsidere poziția și se va decide să le dea partea de bani care li se cuvenea.
În privinţa clasării în patrimoniul cultural național mobil a 2 din cele 4 opere cu falsa prezentare ca proprietar al acestora a intimatului pârât, trebuie avută în vedere împrejurarea că mandatarea spre efectuarea vânzării celor 4 obiecte de artă şi predarea acestora în posesie pentru realizarea mandatului i-a degrevat pe apelanți de orice sarcină la acel moment, neștiind că pârâtul are să se folosească de posesia tablourilor pentru a se pretinde proprietarul acestora”
Extras din motivarea instanței
După ce tablourile au fost vândute, Victor Pablo Groza și-a însușit întreaga sumă
La licitația desfășurată în anul 2011, Victor Pablo Groza s-a declarat „unic proprietar al obiectelor de artă supuse respectivei proceduri”, declarând ulterior că ar fi vrut doar să simpifice procedurile de licitație.
După ce tablourile au fost vândute, acesta a decis să păstreze toți banii obținuți, iar magistrații au conchis că această decizie „confirmă atât teza mandatului tacit, cât şi maniera de materializare a intenției frauduloase”.
Se pretinde, de asemenea, că nu s-ar fi făcut dovada acceptării mandatului de către intimatul pârât Victor Pablo Groza (în contextul în care s-au omis mijloacele materiale de probă), însă şi această acceptare a mandatului rezultă fără doar şi poate din preluarea bunurilor şi predarea acestor ulterior casei de licitații în vederea valorificării. Nu mai puţin adevărat este faptul că însăși sora intimatului pârât, într-una din scrisorile de tip e-mail transmise, îşi arătă mulțumirea cu privire la negocierea fără comision a vânzării unuia din obiectele de artă, confirmând împărțirea anterior stabilită pe ramurile de moștenitori aşa cum le-au descris”
Extras din motivarea instanței de judecată
Magistrații Curții de Apel, analizând toate informațiile aflate în dosar, au stabilit că:
- „Cele 4 tablouri care fac obiectul litigiului de față nu au fost cuprinse în masa succesorală de pe urma autorului Dr. Petru Groza, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 193/1958”.
- „Deși se pretinde că înțelegerea referitoare la contractul de mandat i-a privit pe toți moștenitorii, o parte dintre ei nu figurează ca părți în prezentul dosar”.
- Tablourile au fost înregistrate pe numele pârâtului (Victor Pablo Groza), în calitate de unic proprietar, la data de 29.09.2011, în condițiile în care reclamanții apelanți nu au făcut nici o obiecțiune, iar contractul de pază a fost, de asemenea, încheiat de către pârât în nume propriu”.
„Faptul că cele 4 tablouri care fac obiectul litigiului de față nu au fost cuprinse în masa succesorală de pe urma autorului Dr. Petru Groza, așa cum ar reieși din certificatul de moștenitor nr. 193/1958, nu însemnă automat că nu ar fi făcut parte din această succesiune. Reclamanții au invocat mai multe argumente, și anume că din anumite fotografii vechi din care ar rezulta că au fost pe pereții imobilului care se regăsește în certificatul de moștenitor, că le-ar fi fost predate în urma unui furt etc. De asemenea, trebuiau verificate și susținerile pârâtului și intervenientei accesorii, și anume că aceste tablouri nu ar fi aparținut acestei moșteniri sau că ar fi făcut obiectul unor partaje anterioare”, s-a mai arătat în motivarea instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.
- La termenul din data de 25 mai 2021, instanța de recurs a rămas în pronunțare și cu privire la problema dacă motivele de fapt invocate reprezintă un motiv de ordine publică sau un motiv de ordine privată.
- În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, la data de 25.05.2022.
- În primul ciclu procesual, în apel, s-a efectuat o expertiză tehnică pentru a se stabili dacă înregistrările audio și care redau convorbirile dintre părți (pentru care s-au depus și transcripturi pe suport de hârtie) solicitate ca probe de către apelanți, sunt reale și dacă au fost sau nu alterate.
Magistrații Curții de Apel au reținut că, din probele administrate în cauză, „reiese, dincolo de orice echivoc, faptul că cele patru tablouri în litigiu au făcut parte din moștenirea rămasă după autorul comun, Dr. Petru Groza, părțile, în calitate de moștenitori ai acestuia, având asupra lor un drept de coproprietate, raportat la cota de moștenire ce se cuvine fiecăreia”.
„Când v-ați hotărât să rețineți în întregime banii obținuți?”/ „După ce am vândut tablourile”
Victor Pablo Groza a declarat, în timpul audierilor, că s-a decis să păstreze toți banii obținuți după vânzarea tablourilor, iar magistrații de la Curtea de Apel București au concuzionat că un astfel de răspuns „ar fi fost lipsit de sens” dacă „pârâtul ar fi avut măcar convingerea că tablourile erau bunurile sale proprii”.
De ce s-ar fi decis, ulterior vânzării, să păstreze prețul încasat, în condițiile în care bunurile ar fi fost proprietatea sa exclusivă?”, se precizează în motivarea instanței de judecată.
„Curtea constată că între reclamanți și pârât, în calitate de coproprietari asupra celor patru tablouri, a intervenit un contract de mandat expres verbal prin care pârâtul a fost mandatat să vândă aceste bunuri, urmând ca prețul primit să fie împărțit între mandatar și mandanți, conform convenției acestora. (…) Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obliga, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea (art. 1532 – Cod Civil).
- Articolul 1539, alin. 1 – Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cat este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
- Articolul 1541 – Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.
- Articolul 1544 – Mandatarul este dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua întrebuinţării lor; iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.
Instanța constată că pârâtul nu se află în situația de la art.1909 din Codul civil, în sensul că posesia unui bun mobil valorează proprietate, întrucât acesta nu a avut exclusiv posesia bunurilor, ci împreună cu ceilalți moștenitori, iar aceștia din urmă nu i-au transmis posesia integrală asupra bunurilor, contractul de mandat neavând acest efect.
Drept urmare, pârâtul nu a avut posesia bunurilor mobile în litigiu sub nume de proprietar exclusiv, ci în coproprietate cu ceilalți moștenitori, astfel că nu se poate prevala de dispozițiile art. 1909 Cod civil, deoarece se opun prevederile art. 1847, 1853 , 1857 și 1858 din Codul civil.
Faptul că în contractul cu casa de licitații apare ca parte doar pârâtul este irelevant și nu are niciun efect asupra regimului juridic al bunurilor și nici asupra efectelor contractului de mandat încheiat între părți. De asemenea, contractul încheiat de pârât cu firma de pază și protecție, fiind un act de administrare a moștenirii, nu poate conduce la o altă concluzie în ceea ce privește regimul juridic de bunuri comune în coproprietate al celor patru tablouri”, s-a mai arătat în motivarea instanței de judecată.
Curtea de Apel desființează prima sentință și dă dreptate reclamanților
În luna martie a acestui an, magistrați de la Curtea de Apel au admis cererea de chemare în judecată formulată de Liviu-Octavian Groza, Octavian-Petru Proștean, Mariana-Simona-Rodica Proștean și Florin Eugeniu Ionescu-Vornicu, după ce Victor Pablo Groza a vândut în nume propriu cele patru tablouri și a păstrat toți banii.
Sentința primei instanțe a fost schimbată „în tot”, iar Victor Pablo Groza a fost bun de plată, sentința nefiind definitivă.
„Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa primei instanţe. Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâtul (n.red. – Victor Pablo Groza) la plata către reclamanţi a sumei totale de 627.952,27 lei (n.red. – circa 125.590 euro) reprezentând partea cuvenită reclamanţilor din vânzarea a 4 tablouri din moştenirea de pe urma defunctului Petru Groza în valoare de 454.853,35 lei şi dobânda legală penalizatoare în cuantum de 169.098,92 lei pentru perioada 08.02.2012 – 08.03.2016.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în sprijinul pârâtului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.843,28 lei, aferente judecăţii în primă instanță.
Obligă intimatul-pârât la plata către apelanţii-reclamanţi a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 6.208 lei şi 676,73 euro conform cursului BNR din data plăţii.
Respinge cererea intimatului-pârât privind obligarea apelanţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiată.
Cu drept de a se formula cerere de recurs care se depune la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată la data de 20.02.2024 prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei” au decis magistrații Curții de Apel București.
Cei patru reclamanți nu sunt în totalitate mulțumiți de ce au decis judecătorii Curții de Apel, așa că, în iunie 2024, au contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul este înregistrat la ICCJ din 11 iulie, dar încă nu a primit un termen de judecată.
CITEȘTE ȘI: