Prima pagină » EXCLUSIV » Un POLIȚIST condamnat definitiv pentru posesie de droguri și luare de MITĂ vrea să revină în sistem. Cum a reușit să scape de închisoare

Un POLIȚIST condamnat definitiv pentru posesie de droguri și luare de MITĂ vrea să revină în sistem. Cum a reușit să scape de închisoare

Condamnat definitiv pentru posesie de droguri în vederea consumului propriu și pentru luare de mită, fostul polițist Ionuț Cristian Doroș nu a renunțat la gândul de purta din nou uniforma, face masterul la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și ar putea reveni în sistem după ce a reușit să scape de închisoare și s-a reabilitat. 

Gândul prezintă, în exclusivitate, informații uluitoare din acest dosar care l-a avut ca personaj principal pe Ionuț Cristian Doroș, ex-polițistul care și-ar dori să facă parte, din nou, din sistemul care l-a „expulzat” după condamnarea definitivă.

  • La acest moment, dosarul lui Ionuț Cristian Doroș a fost scos de pe portalul instanțelor de judecată, chiar la cererea acestuia, potrivit surselor Gândul, după „reabilitarea judecătorească”.
  • În data de 28 aprilie 2015, în jurul orelor 23:00, Ionuț Cristian Doroș – atunci agent principal de poliţie în cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare, Postul de Poliţie Comunală Vetiş – a primit de la doi bărbați suma de 100 lei şi a pretins de la aceştia suma de 100 de euro, pentru a nu întocmi acte de constatare după ce i-a surprins în trafic având asupra lor aproximativ 3 grame de canabis.

Polițistul a confiscat drogurile, numai că le-a oprit pentru „consumul propriu”, s-a stabilit în urma anchetei desfășurate.

Polițistul a poftit la „ciocolata” consumatorilor de „haș”

În seara zilei de 28 aprilie 2015, cei doi consumatori de droguri au plecare la „cumpărături” de stupefiante. Au ajuns în Satu Mare, au mers pe strada Prahova și au cumpărat de la un alt bărbat, în apartamentul acestuia, cinci plicuri cu haşiş a câte 0,60 de grame fiecare.

Au plătit 250 de lei, „după care şi-au confecţionat o ţigară cu acest drog, consumând toţi trei”, se arată în rechizitoriul întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Satu Mare, prin care polițistul Ionuț Cristian Doroș a ajuns în fața magistraților, rechizitoriu din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

„În jurul orei 23.00, martorii menţionaţi au plecat spre domiciliul lor din municipiul Tăşnad, cu autovehiculul condus de (…), iar la ieşire din mun. Satu Mare, pe drumul european E 671, la intersecţia cu DJ 194 B, în dreptul Pensiunii Brighi, autovehiculul a fost oprit în cadrul unui control de către un echipaj de poliţie format din inculpatul Doroș Ionuț Cristian, agent principal de poliţie în cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare – Postul de Poliţie Comunală Vetiş şi Ulici Florin Alexandru, agent principal de poliţie în cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare – Postul de Poliţie Comunală Doba, au precizat anchetatorii de la combaterea crimei organizate, în rechizitoriu.

  • Ionuț Cristian Doroș a făcut semn șoferului să oprească, iar acesta s-a conformat și a oprit mașina pe partea dreaptă a direcţiei de mers.
  • Polițistul s-a prezentat, potrivit legii, şi a cerut documentele de identitate ale celor doi bărbați aflați în mașină, dar şi actele autovehiculului.

„Observând că martorii aveau un comportament suspect, inculpatul Doroș Ionuț Cristian a verificat torpedo-ul şi a găsit un pachet de foiţe pentru confecţionat ţigări şi un plic transparent în care se găsea o substanţă de culoare brun – roşcată. L-a întrebat pe martorul (…) ce este această substanţă, acesta recunoscând că este «ciocolată»” (n.red. – haşiş), s-a mai arătat în rechizitoriul DIICOT.

Potrivit raportului ofițerilor antidrog de la care a pornit tot acest caz, la controlul autovehiculului au fost găsite mai multe pliculeţe de haşiş, care au fost luate de cei doi agenţi de poliţie. Aceștia au luat și 100 de lei de la conducătorul auto şi au pretins suma de 100 de euro pentru fiecare dintre cei doi agent de poliţie.

Banii reprezentau, practic, o mită oferită în schimbul promisiunii că polițiștii nu-și vor îndeplini atribuţiile de serviciu, iar întraga afacere va fi mușamalizată.

„Unul dintre cei doi agenţi şi-a notat numărul de telefon al conducătorului auto, urmând ca acesta să fie contactat în zilele următoare”, s-a mai menționat în rechizitoriul întocmit de DIICOT.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Doroş Ionuţ Cristian, păstrarea, fără încheierea unui proces-verbal aferent, fără încheierea actelor de constatare şi fără sesizarea organului de urmărire penală competent, a cantităţii de circa 3 grame cannabis, ridicată de la numiţii (…) şi (…) şi deţinute de inculpat circa 1-2 săptămâni, reprezintă în mod cert o deţinere fără drept, în afara cadrului legal a respectivelor droguri de risc, faptă cu privire la care instanţa de fond a reţinut că realizează elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu”

Extras motivare Curtea de Apel Oradea

Amenințări de polițist: ”Aicea-s toate datele voastre, la mine în mână şi stau şi mă gândesc ce să fac? Să mă duc acolo peste voi? Să vă fac de groază?!”

În rechizitoriul întocmit de DIICOT, la momentul trimiterii dosarului la instanță, sunt și stenogramele unor discuții în care polițistul Ionuț Cristian Doroș face „amenințări directe” asupra celor doi consumatori de stupefiante de la care a cerut mită pentru el și colegul său.

Acesta amenința că deține datele complete ale celor doi bărbați și că, dacă nu remit în timp util suma de bani pretinsă drept mită, „îi face de groază”.

”GCC: Da?

Polițist: Ce faci, Claudiu? Dormi?
GCC: Mda…

Polițist: No, bine-ţi merge dacă dormi la ora asta.
GCC: Păi…

Polițist: M-auzi?
GCC: Da.

Polițist: No, poţi vorbi?
GCC: Da.

Polițist: Ce faci?
GCC: Păi stau…

Polițist: Eduard ce face? Ai vorbit cu el?
GCC: Nu ştiu. Ieri am vorbit.

Polițist: Şi ce zice?
GCC: O zis „nu ştiu”… să zică câtva timp…

Polițist: Când mai veniţi voi în Satu Mare?
GCC: Pfuai, asta nu ştiu.

Polițist: Dar cum ai vorbit cu el? La telefon ai vorbit?
GCC: Nu, ne-am întâlnit.

Domn: Dar n-are telefon?
GCC: Nu. Dar…

Domn: Fii atent la mine…
GCC: Ziceţi.

Domn: Ă, eu am fost băiat bun cu voi…
GCC: Ştiu.

Polițist: No, nu-mi puneţi răbdarea la încercare! Vă rog eu!
GCC: Bine, dar chiar…

Polițist: No bun, am înţeles. Numa’ nu mă luaţi de fraier! Atâta tot nu vreau!
GCC: Nu asta, nu de-aia nu am făcut rost, chiar nu…

Polițist: No bun, nu, nu-i de făcut rost sau… numa’ de fraier, că lasă că mi-a trece. Că nu-mi trece! Nu-i problemă, că-i amu peste o săptămână, că-i peste două, că-i peste o zi, că-i peste o oră când puteţi voi, eu zic să fie, să m-asiguraţi că îi!
GCC: O să fie, nu-i nicio problemă…

Polițist: No, nu-i problemă de altceva, că ia, aicea-s toate datele voastre, la mine în mână şi stau şi mă gândesc ce să fac? Să mă duc acolo peste voi? Să vă fac de groază?!
GCC: Nu, nu vă faceţi probleme că o să fie…

Polițist: No, de-aia zic, vorbeşte cu el, zi-i că nu-i vrăjeală!
GCC: Bine.

Polițist: No, zi-i că nu… Vorbeşte cu el, stabiliţi, faceţi ceva, te mai sun, ţi-am zis nu-i mare grabă, doamne iartă-mă, numa’ zic nu mă luaţi de fraier, că am fost bun cu voi.
GCC: Bine…

Polițist: No…
GCC: Eu m-am gândit că dacă nicicum n-o să pot face să cer de la prietenul ăsta al meu.

Domn: Păi nu ştiu, nu mă interesează cum, ce şi cum! Astea-s problemele voastre, nu-s a mele!
GCC: Da, dar stai…

Polițist: Vorbeşte cu Edi, ţi-am zis, ziceţi voi… că m-am gândit şi atuncea, ziceţi voi când. Nu aşa v-am zis? N-am zis azi, mâine, poimâine, peste două ore obligatoriu, am zis ziceţi voi când puteţi!
GCC: Cam aşa, cam aproximativ două săptămâni.

Polițist: No bun.
GCC: Aşa ar fi cel mai…

Polițist: No, gândeşte-te tu, calculează două săptămâni de când ai vorbit amu cu mine şi te mai sun peste două săptămâni.
GCC: No, păi astăzi îi data de şapte…

Polițist: …şapte… în douăzeci şi unu!
GCC: Aşa.

Polițist: No…
GCC: No, atunci să fie termenul.

Polițist: No bun. Nu-i vorba de termen neapărat, eu v-am zis şi data trecută «bă, ziceţi voi când, într-o săptămână-i bine?» Aţi zis că da. Te-am sunat şi atuncea, am zis «mă, zi-mi tu când să nu zic eu, că după aia dacă-ţi zic eu şi nu-i, atuncea nu-i bine». De-aia zic «ziceţi voi!».
GCC: Bine.

Polițist: No bun, ai zis aşa, ok. Te mai sun atuncea şi vorbim, bine?
GCC: Bine.

Polițist: No.
GCC: No…

Polițist: Somn uşor. Salut.
GCC: Mersi.”

Potrivit ofițerilor DIICOT, această interceptare este „extrem de elocventă privind felul în care fostul polițist Doroș Ionuț Cristian a înțeles să își exercite meseria, prin prisma puterilor conferite de statutul de polițist. El exercita o presiune faţă de cei doi martori, ameninţându-i chiar că are datele lor şi că poate veni «peste ei», «să-i facă de groază» dacă nu îi remit banii, spunând-le de două ori că a fost «băiat bun» cu ei”, s-a precizat în rechizitoriul DIICOT.

Ulterior, la începutul lunii iunie 2015, polițistul Ionuț Cristian Doroș îl contactează din nou pe martorul GCC, pe care îl amenințase la telefon, acesta transmiţându-i că a vorbit cu tatăl său şi că așteaptă să-i trimită bani.

În data de 30 iulie 2015, cei doi agenți de poliție au fost trimiși în judecată pentru luare de mită. Ionuț Cristian Doroș a fost judecat pentru luare de mită și deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Ionuț Cristian Doroș le-a spus anchetatorilor că a aruncat drogurile după „o săptămână sau două”

După ce a fost declanșată urmărirea penală împotriva lor, cei doi polițiști au recunoscut toate faptele de care fuseseră acuzați. Ionuț Cristian Doroș a povestit că – împreună cu agentul principal Florin Alexandru Ulici – efectua controlul traficului rutier în localitatea Vetiș, în dreptul Motelului Tip-Top.

La un moment dat, a oprit un autoturism în care se aflau două persoane de sex masculin. S-a legitimat şi i-a solicitat conducătorului documentele. Văzând că ambii erau mai agitaţi, s-a uitat mai atent în habitaclul autovehiculului şi în torpedo a observat pe o foaie un pachet de foiţe pentru confecţionat ţigări şi un plic.

L-a întrebat pe (…) ce este acolo, iar acesta i-a răspuns că este «ciocolată», după care le-a solicitat să scoată tot ce au în buzunare şi să pună lucrurile în portbagajul autovehiculului lor, care rămăsese deschis. (…) a mai scos încă 4 pliculeţe transparente, despre care afirmau că este haşiş, portofelul, un telefon şi o sumă de bani.

După ce a stabilit identitatea celor doi, i-a arătat lui Ulici Florin Alexandru că aceştia aveau la ei câteva pliculeţe cu haşiş. I-a întrebat cum au intrat în posesia lor, iar aceştia i-au spus că le-au luat de la un anume (…) care lucrează la (…) şi este domiciliat în (…) cu suma de 250 de lei. Ulici Florin Alexandru a auzit aceste discuţii”, s-a arătat în rechizitoriul din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

Potrivit celor declarate de Ionuț Cristian Doroș, cei doi bărbați au luat inițiativa și l-au întrebat „dacă se poate rezolva cumva situaţia”.

După ce s-a consultat cu Ulici Florin Alexandru, au luat hotărârea să nu ia nicio măsură, în sensul de a nu sesiza cele întâmplate, în schimbul sumei de 100 de euro pentru fiecare, spunându-le celor doi acest lucru, dar şi că drogurile vor rămâne la ei, cei doi spunând că nu au suma respectivă, dar că o să facă rost, lăsându-i un număr de telefon pe care l-a trecut pe foaia pe care a scris iniţial numele lor.

A arătat că, uitându-se încă o dată printre obiectele pe care le-au scos din buzunar, a luat 100 de lei, spunându-le celor doi acest lucru, fără a-i comunica colegului că a luat suma de 100 de lei şi fără să-i dea o parte din bani. Ulterior, după o perioadă de timp, l-a sunat pe Gurzo pentru a se întâlni în mun. Satu Mare.

A sunat de 3 ori, dar acesta a tot amânat, iar apoi a renunţat la a-l mai suna. Plicurile cu haşiş le-a luat în buzunar, iar apoi le-a pus în autovehiculul personal, le-a ţinut o săptămână sau două, după care le-a aruncat pe drumul spre muncă, în dreptul service Philadelphia, în partea dreaptă a sensului de mers. Când s-a înţeles cu colegul său despre suma de bani, a stabilit că urmează să-l contacteze când va primi banii, dar nu au mai discutat niciodată despre acest aspect”, s-a mai menționat în rechizitoriul DIICOT.

„Plicurile cu droguri au rămas la Doroş Ionuţ Cristian”

Și al doilea polițist, Ulici Florin Alexandru, a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârşirea faptei. Acesta a povestit anchetatorilor că, fiind planificat să efectueze serviciul de patrulare împreună cu colegul său Ionuț Cristian Doroș, aflându-se pe DN 19, în jurul orei 23.00, „colegul său a oprit un autovehicul, stând mai mult pentru verificarea sa”.

L-a întrebat dacă are dificultăţi, acesta continuând să verifice maşina şi pe cei doi tineri care se aflau în ea. Inculpatul Ulici Florin Alexandru a arătat că, apropiindu-se de autovehicul, a văzut în portbagaj câteva pliculeţe în care se găsea o substanţă de culoare maronie, i-a întrebat pe cei doi ce se află în pliculeţe, iar aceştia i-au spus că este cannabis sau haşiş.

(…) După ce s-a consultat în autovehiculul de poliţie cu colegul său Doroş Ionuţ Cristian, a fost de acord cu propunerea lui Doroş Ionuţ Cristian de a pretinde suma de 100 de euro pentru fiecare de la cei doi, în scopul de a nu anunţa organele competente cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri.

Doroş Ionuţ Cristian le-a comunicat celor doi înţelegerea. Imediat, cei doi au plecat cu autovehiculul de la faţa locului. Doroş Ionuţ Cristian i-a comunicat că cei doi nu aveau bani la ei, Doroş Ionuţ Cristian urmând să se întâlnească ulterior pentru remiterea sumei de bani. Doroş Ionuţ Cristian i-a comunicat ceva despre o sumă de 100 de lei, dar nu a înţeles despre ce e vorba.

Nu a mai discutat despre această faptă cu Doroş Ionuţ Cristian sau cu alte persoane. Plicurile cu droguri au rămas la Doroş Ionuţ Cristian, împreună cu datele lor de identitate, fără să ştie ce s-a întâmplat cu ele. Nu au făcut niciun proces-verbal şi nu au anunţat pe nimeni despre constatarea lor”, a mai arătat DIICOT în rechizitoriu.

DIICOT nu a atacat pedeapsa cu suspendare!

Doi ani mai târziu, în 2017, cei doi ex-polițiști au primit, la Curtea de Apel Oradea, verdictul definitiv în procesul în care au fost acuzați după ce DIICOT i-a trimis în judecată. Pedepsele au fost blânde, cu suspendare și cu obligația de a restitui mita primită.

Magistrații de la Curtea de Apel Oradea arată – în motivarea intrată în posesia Gândul – că ar fi mărit pedepsele modeste date de Tribunalul Satu Mare în cazul celor doi foști agenți, respectiv ar fi stabilit pedepse cu executare în penitenciar pentru aceștia, numai că nu a putut face acest lucru din cauza faptului că DIICOT Satu Mare nu a atacat cu apel prima decizie, așa cum au făcut-o cei doi.

Concret, DIICOT Satu Mare – prin lipsa sa de reacție -, a permis ca cei doi foști polițiști să primească doar pedepse cu suspendare – 2 ani și 10 luni – și cu muncă în folosul comunității timp de 60 de zile.

„În privinţa individualizării jurdiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor Ulici Florin Alexandru şi Doroş Ionuţ Cristian, curtea apreciază că circumstanţele reale de comitere a faptelor, modalitatea în care inculpaţii au acţionat şi calitatea în care le-au săvârşit (agenţi principali de poliţie în cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Satu Mare-Postul de Poliţie Comunală Vetiş), ar fi justificat în cauză o reindividualizare, în sensul agravării, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, aspecte care nu mai pot fi remediate, dată fiind incidenţa în cauză a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, prevăzut de art. 418 Cod de procedură penală”, au scris judecătorii Curții de Apel Oradea în motivarea deciziei.

De altfel, incidenţa aceluiaşi principiu împiedică instanţa de control judiciar să procedeze la înlăturarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alineat 2 lit. b Cod penal reţinute de instanţa de fond în favoarea ambilor inculpaţi, circumstanţă nemotivată de instanţa de fond şi a cărei reţinere este nejustificată, nefiind identificată nicio împrejurare legată de faptele comise care să diminueze gravitatea infracțiunilor comise sau periculozitatea inculpaților”

Curtea de Apel Oradea

Magistrații explică, practic, că l-ar fi trimis la pușcărie pe Ionuț Cristian Doroș pentru cele două fapte penale ale sale – posesie de droguri și luare de mită -, dar nu au putut face asta pentru că DIICOT Satu Mare nu a atacat cu apel decizia.

În astfel de condiții, ex-polițistul Ionuț Cristian Doroș, cel care acum face un master la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, are toate șansele să revină în sistemul care l-a eliminat, cu mai mulți ani în urmă, pentru ilegalitățile comise și dovedite de DIICOT.


CITEȘTE ȘI:

Fostul milionar condamnat pentru terorism a ajuns în scaun cu rotile. Omar Hayssam, escortat de trupe înarmate până în dinți, la o clinică privată

Cine este ”săgeata” prin care firma din Italia, BLOCATĂ pentru „conexiuni” cu Cosa Nostra, încearcă să acapareze licitațiile din România

Nicușor Dan a intrat în PMB pe ușa deschisă de Ludovic Orban și a devenit vârful de lance al USR-ului „moșit” de Florian Coldea

Noaptea generalilor | Ludovic Orban, salariat și coleg cu Dumitru Dumbravă la casa de avocatură a lui Doru Trăilă, personaj-cheie pe filiera „Coldea”

INSTITUȚII subordonate lui Clotilde Armand folosesc mașinile în afara Capitalei, fără ordine de deplasare! Cum sunt „stoarse” cardurile de combustibil

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și