VIDEO | Academicianul Eugen Mihăescu: „Am fost extraordinar de impresionat de cultură. Revoluţia bolşevică a scos la iveală o artă”

Publicat: 12 10. 2022, 13:25
Actualizat: 12 10. 2022, 13:27

Eugen Mihăescu, grafician, scriitor și politician a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Din punctul lui de vedere, revoluţia bolşevică a scos la iveală o artă.

„Am fost extraordinar de impresionat de cultură. Revoluția bolșevică a scos la iveală această artă care a fost.

Mi s-a părut că revoluția rusă a continuat cu o treaptă mai sus tot ce era înainte, cu Dostoievski, cu tot ce a fost bun”, a declarat academicianul.

Eugen Mihăescu a precizat că îi admiră pe ruși, dar și pe unii americani. „Pe ăia care au ceafa roșie pe tractor și nu-i mai întreabă nimeni nimic, ca au casele, nu își pot achita datoriile la bancă. Am admirat presa americană, care nu mai există. Eu acolo am învățat. Asta nu înseamnă că sunt orb și nu am văzut prima dată ceea ce văd în București la ora actuală. Am văzut oameni dormind pe stradă, în cutii de carton, oameni care cad pe stradă și dacă mă duc să îl ajut, țipă lumea la mine, că să îl las până vine salvarea, că apoi pică totul pe tine.”

 „Occidentul este pierdut”

„Dumnezeu nu va lăsa ca Rusia să fie pierdută. Cine își închipuie chestia asta, păi e tâmpit. Occidentul, pentru mine, e pierdut”, a mai declarat Eugen Mihăescu, grafician, scriitor și politician.

Emisiunea o puteti urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.