VIDEO | Ion Moraru: „În 2009 am fost anunțați că urmează o pandemie”

Publicat: 21 06. 2023, 16:11

This browser does not support the video element.

Ion Moraru, fost secretar general al Guvernului Ponta, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că pandemia ce a fost anunțată în 2009 nu a mai avut loc. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

Era o ședință de Guvern. La ședință de Guvern participă miniștrii, participă secretarul general al Guvernului și mai participă, în funcție de rugămințile miniștrilor, o serie de consilieri.

După ce s-a terminat ședința, primul ministru ne-a rugat să rămânem în sală. Eu eram secretar general adjunct și participam la ședințe. În acel moment, am rămas doar noi, fără presă. Atunci am fost anunțați de ministrul sănătății este pe cale se pornească o pandemie, o nenorocire.

Ce ne-a spus domnul Bazac ne-a îngrozit. Domnul Arafat ne-a făcut o prezentare, era clar că vine apocalipsa și în câteva zile se declanșează. Urgent trebuiau făcute două lucruri. Trebuia să cumpărăm niște medicamente și să elaboreze fiecare instituție niște planuri de măsuri care aveau ca principal obiectiv restrângerea progresivă a activității pe măsură ce pandemia se dezvoltă.

Însă trebuia luată o decizie foarte urgentă cu medicamentele, mai ales în condițiile în care li s-a precizat Franța, Germania, Anglia deja își procurase cantitățile necesare. Medicamentele trebuiau cumpărate cu banii de la buget. 

Toată lumea se gândea la familii, ce să facem, unde să ne ascundem. Nu mai rețin ce medicament trebuia să cumpărăm. Medicamentele s-au cumpărat, am făcut planul de măsuri. Nu am auzit ca în această pandemie să se scoată medicamentele. După vreo două, trei săptămâni nu s-a mai auzit nimic de medicamente și nici pandemie nu a mai avut loc”, a spus Ion Moraru în emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.