VIDEO | Iusuf Muurat: „Dacă nu avem spiritualitate în suflet, atunci nu existăm”

Publicat: 26 04. 2023, 01:19

This browser does not support the video element.

Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman din România, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că a încercat, ca profesor, să-i îndrume pe tineri spre cunoașterea islamului. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

„Problema tinerilor este o problemă a tuturor religiilor. Trebuie să găsim soluții eficiente de a comunica cu tinerii. Tehnologia aceasta vine și cu partea bună de a comunica, de a te adresa, dar vine și cu partea cealaltă cu care nu sunt de acord.

Tinerii încearcă să imite lucrurile care nu sunt de fapt corecte. Eu consider țara noastră, poporul român, este un popor care își respectă valorile religioase, comparându-ne pe noi cu celelalte societăți din Occident cu celelalte popoare din Occident.

Dacă nu avem spiritualitate în suflet, atunci nu existăm. Am încercat ca profesor să-i îndrum pe tineri spre cunoașterea islamului. Trebuie să atragem tinerii la evenimentele noastre. Este foarte importantă în a atrage tineretul în activitățile religioase pe care le desfășurăm.

Trebuie să știm cum să vorbim cu tinerii. Este foarte important cum transmitem mesajele religiei noastre. Vorbim de islam ca o religie universală”, a spus Iusuf Muurat.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.