VIDEO | Părintele Mihail Neațu, despre PREDICĂ: „Trebuie să le explicăm oamenilor mesajul Domnului”
This browser does not support the video element.
Părintele Mihail Neațu, preot la Biserica Herăstrău, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că predica se ține în a doua parte a slujbei de duminică. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”
Părintele Mihail Neațu menționează că preoții trebuie să le explice oamenilor mesajul Domnului, pentru că totul pleacă de la cuvânt, iar cuvântul lui Dumnezeu este viu.
„Trebuie să le explicăm oamenilor mesajul Domnului. Predica se ține în a doua parte a slujbei de duminică. Prin predică, preotul explică Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie.
Evanghelia se citește la un moment dat foarte bine stabilit al slujbei. Este bine să recitești pasajul din Sfânta Scriptură, pentru că se întipărește mai bine în inima oamenilor, în mintea oamenilor. În momentul în care explici cuvântul, oamenii înțeleg mai ușor.
Toate predicile scrise în cărți sunt ținute în biserică. Îmi scriu predicile în funcție de inspirație, ele fiind un reper. Limbajul oral nu are legătură cu limbajul scris. Cuvântul lui Dumnezeu este viu”, a precizat părintele Mihail Neațu.
Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.