VIDEO | Părintele Mihail Neațu: „Sfânta Lumină de la Ierusalim coboară numai dacă sărbătorești Paștele în felul ortodox”

Publicat: 11 04. 2023, 23:48

This browser does not support the video element.

„Data Paștelui  a fost hotărâtă la Primul Sinod Ecumenic, prima duminică după lună plină, după echinocțiu de primăvară, după Paștele evreiesc. Sfânta Lumină de la Ierusalim coboară numai dacă sărbătorești Paștele în felul ortodox, cel stabilit de Sfinții Părinți la Primul Sinod Ecumenic.

Este imposibil să se mute data Paștelui ortodox. Nu va mai coborî Sfânta Lumină. Noi ca biserică, ne conducem după cuvântul lui Dumnezeu, după Sfânta Scriptură și după Sfânta Tradiție. Sinoadele Ecumenice fac parte din Sfânta noastră Tradiție.

Ele au avut rolul pună ordine în tot ceea ce înseamnă biserică. Orice instituție dacă nu are niște legi, piere. Biserica fără harul Sfântului Duh este o instituție pur omenească, nu mai este divină”, a spus părintele Mihail Neațu.

Lumina Sfântă este manifestarea perpetuă a iubirii lui Dumnezeu

„Lumina de la Ierusalim este manifestarea perpetuă a iubirii lui Dumnezeu și a adevărului de credință. Lumină care coboară la Ierusalim în ziua de Paști este un foc nematerial. 

Am vorbit cu multe persoane, cu preoți care au slujit acolo. Lumina nu arde timp de cinci minute. Patriarhul de la Ierusalim ia cu mâinile focul de pe Mormânt. Lumina Sfântă este garanția noastră că avem o credință corectă”, a menționat părintele Mihail Neațu.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.