Russell Crowe: de la GLADIATOR la general american. Cele mai bune filme cu tematică istorică din cariera actorului

Publicat: 28/11/2024, 18:53
Actualizat: 28/11/2024, 19:41

Russell Crowe este un actor, regizor și producător de film născut pe 7 aprilie 1964, în Wellington, Noua Zeelandă. Încă din copilărie, a cunoscut lumea cinematografică, părinții săi fiind implicați în servicii de catering pentru industria filmului.

Bunicul său matern, Stan Wemyss, a fost director de imagine, fiind membru al Unității de Film din Noua Zeelandă în cel de-al Doilea Război Mondial. Russell Crowe se consideră ca fiind  maori de etnie, având descendență dintr-o stră-străbunică maternă care era dintr-o societate Ngāti Porou.  Bunicul său patern, John Doubleday Crowe, era un galez din Wrexham , în timp ce altul dintre bunicii săi era scoțian.

În adolescență, s-a mutat în Australia, unde și-a început cariera de actor, debutând în serialul de televiziune Neighbours. Crowe a devenit cunoscut la nivel internațional odată ce a interpretat un personaj răufăcător din filmul „Romper Stomper” (1992).

Russell Crowe, premiat cu Oscar pentru „Gladiator”, ar fi putut juca și în „Gladiator II”

Cariera actorului a atins apogeul în anul 2000, când a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor datorită rolului din „Gladiator”, în care l-a interpretat pe generalul roman Maximus Decimus Meridius. Russell Crowe ar fi putut apărea și în „Gladiator 2”. Ridley Scott avea în plan să continue povestea primului film de succes. „Gladiator II”, anunțat din 2002, ar fi trebuit să fie lansat până în 2007.

Un scenarist, Nick Cave, a proiectat un scenariu în care gladiatorul Maximus a înviat și a devenit „instrumentul zeilor romani împotriva răspândirii religiei lui Iisus Cristos, creștinismul”, scrie Screen Rant.  Ridley Scott i-a respins scenariul, considerându-l „prostesc”. Scenariul a ajuns și pe mâinile lui Steven Spielberg. Regizorul din spatele „Saving Private Ryan” și „Jurassic Park” chiar făcuse câteva modificări, dar ulterior s-a răzgândit, scrie The New York Times.  Russell Crowe a respins și el ideea de a mai apărea vreodată în rolul gladiatorului.

„Ar trebui  să mă plătească naibii pentru numărul de întrebări care mi se pun despre un film în care nici măcar nu sunt. Nu are nimic de-a face cu mine. În lumea aceea, sunt mort. Îngropat la doi metri sub pământ. Recunosc că am o anumită tentă de gelozie, pentru că îmi amintește de când eram mai tânăr şi ce a însemnat pentru mine, în viaţa mea, acel film”, a spus actorul, potrivit Variety.

„Din păcate, acest lucru a fost prea stupid pentru studiouri (…) Cred că lui Cave i-a plăcut să facă asta, și cred că la ce s-a putut gândi el a fost să existe o continuare în care să-l readucem înapoi pe Maximus din morți”, a spus Ridley Scott.

Despre ce era scenariul lui Nick Cave, mai exact?

La finalul filmului „Gladiator”,  Maximus moare. În scenariul scris de Nick Cave, care în prezent lucrează ca muzician, filmul Gladiator II debuta în timpul unei furtuni. Doi hoți se împiedică de cadavrul lui Maximus care zace în noroi. Îl dezbracă de armură și armament. Dintr-o dată, Maximus se trezește. El visa că se reunește în lanul de grâu din Câmpiile Elizee cu familia sa, soția sa Maria și fiul său Marius, amândoi uciși din ordinul împăratului Commodus .

Un bărbat misterios, Mardoheu, vine spre Maximus și îi explică că îl așteaptă un destin măreț – să devină un soldat roman nemurito care trebuie să trăiască pentru o eternitate în interesele Republicii Romane. El află că și Marius, fiul său, a fost readus la viață și rătăcește în lumea celor vii. După o călătorie în Infern, cei doi se îndreaptă spre Muntele Zeilor romani, unde îi întâlnesc pe Jupiter, Apollo, Pluto, Neptun, Vulcan, Marte, Mercur și Bacchus. Maximus primește o misiune pentru a-l căuta pe Vulcan/Hefaistos pentru a se reuni cu soția și băiatul său.

Întors în lumea celor vii, se întâlnește cuun grup de creștini condus de Ireneus, persecutați de noul împărat roman, Decius.  Lucius, fiul Lucillei, este ținut ostatic la curtea imperială. Între timp, Roma este devastată de ciumă, foamete, cutremure și inundații din cauza creștininilor care i-ar fi mâniat pe zeii romani. Maximus îl reîntâlnește pe Juba, gladiatorul african din primul film.  După ce-i înapoiază figurinele totemice ale fiului și soției sale, află de la el că împăratul Decius va inunda Colosseumul și va organiza o luptă navală sângeroasă dintre gladiatori și aligatori. După marea bătălie, Maximus îl vede pe Lucius, ajuns la vârsta adultă, cum îl ucide pe prietenul său Juba. Maximus vrea să se răzbune, dar o săgeată trasă de Marius, fiul său, îl omoară pe Lucius.

„Scenariul merge mai departe:  Maximus călătorește în timp și ajunge în Ierusalim, pe durata unei Cruciade. Îmbrăcat într-o armură de luptător musulman, e înconjurat de sute de cavaleri cruciați. Urmează secvențe în care participă la o luptă cu tancuri din 1944, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial,  și în 1968, în Războiul din Vietnam, unde folosește un lansator de flăcări împotriva luptătorilor de gherilă din Vietcong.  În cele din urmă, Maximus ajunge în prezent, în postura unui general american din Pentagon. Filmul se încheie  cu Maximus ca astronaut, aflat la marginea unei găuri negre din care ies 10.000 de creaturi monstruoase”.

Russell Crowe: căpitan de vas în epoca napoleoniană, pistolar nelegiuit din Vestul Sălbatic și Robin Hood

Actorul a continuat să joace în alte roluri memorabile, precum A Beautiful Mind (2001), unde a jucat un matematician cu schizofrenie – John Forbes Nash Jr. În filmul „Master and Commander: The Far Side of the World”, Russell Crowe joacă în rolul unui căpitan britanic din timpul Războaielor Napoleoniene. El și echipajul său de pe vasul HMS Surprise sunt loviți de o navă inamică, vasul francez Acheron.  Cu nava avariată, căpitanul Jack Aubrey navighează în apropiere de Brazilia, printre ghețuri, și ajunge chiar în preajma insulelor Galapagos. 


În filmul „3:10 to Yuma” (2007), amplasat în statul american Arizona, la sfârșitul secolului XIX, faimosul bandit Ben Wade (Russel Crowe) și gașca sa de nelegiuiți jefuiesc tot ce le iese în cale. În „American Gangster” (2007), Russell Crowe este în rolul unui detectiv american, Richie Roberts. Acesta are o sarcină: să curețe străzile New York-ului de puternicii traficanți de droguri. El îl investighează pe Frank Lucas (Denzel Washington), cel mai mare traficant din Harlem, care făcea trafic cu heroină băgată în sicriele soldaților americani uciși în Vietnam.


În filmul „Robin Hood” (2010), la sfârşitul secolului al 12-lea, Robin Longstride  se întoarce în satul său din nordul Angliei după ultima sângeroasă cruciadă condusă de regele Richard Inimă de Leu. La sosire, ajuns în postura unui nobil, descoperă abuzurile săvârşite de şeriful din Nottingham.

Din China și Franța secolului 19, Russell Crowe joacă în filme despre Primul Război Mondial și Războiul din Afganistan

Russell Crowe apar și în filmul regizat de Quentin Tarantino, „The Man with the Iron Fists” (2012), unde împreună cu Lucy Liu, învață tehnici de luptă kung-fu în China secolului 19. Tot într-un film plasat în secolul 19, dar în Franța, actorul intră în pielea inspectorului Javert: „Les Misérables (2012)”.


În „Water Diviner” (2015), în deșertul australian,  fermierul Connor (Russell Crowe) încearcă să-și crească bine cei trei fii, dar viața lui este distrusă când, trimiși pe frontul de la Gallipoli pe durata Primului Război Mondial, băieții nu mai dau niciun semn acasă.

Ultimul film cu tematică istorică în care a jucat este „War Machine” (2017). Russell Crowe are doar o scurtă apariție în rolul unui personaj inspirat după generalul american implicat în Războiul din Afganistan, David Petraeus.

Filme cu teme mitologice și supranaturale

În 2014, Russell Crowe îl interpretează pe personajul biblic Noe, dar într-un film ce reinterpretează povestea din Cartea Genezei. Noe, cu o soție care îi oferă sprijin, tatăl a trei fii, este constant cuprins de remușcări și furie din cauza răului răspândit printre oameni, iar Creatorul (Dumnezeu) îi oferă libertatea de a alege: să-și ducă misiunea la capăt (să salveze doar animalele și să permită dispariția definitivă a oamenilor) sau să ierte.

Actorul a mai jucat în filmul „Mummy” (2017), într-un personaj inspirat după Henry Jekyll, un medic englez care este afectat de alter ego-ul său malefic. A avut și o scurtă apariție în filmul de supereroi „Thor: Love and Thunder” (2022). L-a interpretat pe Zeus, regele zeilor olimpieni, într-o manieră comică și inedită.

Ultimele sale roluri notabile a fost în cele de preot în filmele horror „The Pope’s Exorcist” (2023) și „The Exorcism” (2024).


Sursa Foto: Profimedia

Citește și:

Primul trailer pentru filmul „GLADIATOR II” a fost publicat pe YouTube. A fost dezvăluită data lansării în cinematografe

Istoric din SUA, specializat pe Roma antică: „GLADIATOR II este o porcărie hollywoodiană” – 8 erori istorice majore din primul film

Filmul „GLADIATOR II” sporește numărul turiștilor care vizitează Roma. Un consilier local atrage atenția: „Roma nu este Disneyland”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Actor mort pe scenă. Fanii sunt în stare de șoc
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis