„Emily in Paris” va avea și sezonul 5! NETFLIX confirmă continuarea seriei / Unde se mută acțiunea serialului

Publicat: 17 09. 2024, 10:27
Emily in Paris / Sursa foto: Netflix

Serialul „Emily in Paris” continuă să cucerească publicul din întreaga lume, iar Netflix a anunțat oficial că va exista un al cincilea sezon. Această veste vine la scurt timp după lansarea celui de-al patrulea sezon, care a stârnit deja un val de entuziasm printre fanii serialului.

Darren Star, creatorul producției, a declarat că este încântat de primirea pozitivă a noului sezon și că abia așteaptă să revină cu noi aventuri ale protagonistei Emily, interpretată de Lily Collins. Noul sezon promite să ducă personajele principale în locații emblematice, nu doar din Paris, ci și din Roma, oraș care va juca un rol important în viitoarele episoade.

Povestea lui Emily se mută în capitala Italiei

În sezonul 4, povestea lui Emily se mută parțial din fermecătorul Paris în capitala Italiei. Personajul principal, o tânără americană îndrăgostită de cultura și stilul de viață parizian, decide să urmeze noi oportunități profesionale și personale în Roma, unde agenția lui Sylvie Gratteau, șefa ei, deschide un nou birou. În plus, Emily începe o relație cu Marcello, un italian chipeș interpretat de Eugenio Franceschini, al cărui familie are o afacere de succes în producția de pulovere din cașmir, conform Netflix.

Cu toate acestea, drama romantică nu se oprește aici. Gabriel, bucătarul francez care a avut o relație complicată cu Emily, este hotărât să o recucerească, deschizând noi conflicte și răsturnări de situație pentru sezonul viitor. Relațiile complicate și dinamica amoroasă a personajelor principale vor continua să fie în centrul acțiunii în următorul sezon, promițând să captiveze spectatorii.

Brigitte Macron apare în Sezonul 4

Un alt detaliu notabil din cel mai recent sezon este apariția specială a Primei Doamne a Franței, Brigitte Macron, care joacă propriul rol într-un scurt cameo.

De asemenea, sezonul 4 introduce un nou personaj intrigant, Genevieve, interpretată de Thalia Besson, fiica renumitului regizor Luc Besson. Genevieve este fiica adulterină a soțului lui Sylvie și adaugă un nou strat de tensiune în intrigă.