La ultima ediție de podcast a lui Joe Rogan, Mel Gibson, producător de filme și actor, a anunțat anul în care vor debuta filmările la continuarea filmului „Patimile lui Cristos”. În 2004, filmul dramatic a emoționat milioane de spectatori și i-a impresionat până la lacrimi chiar și pe cei mai devotați creștini care nu prea urmăresc cinematografia modernă.
Regizorul și-a pierdut locuința după incendiile devastatoare de la Los Angeles, chiar în timp ce se afla la podcastul lui Joe Rogan. El a jucat în filme populare, ca „Braveheart”, „The Patriot”, „Gallipoli” , „Lethal Weapon” și „Mad Max”.
„Patimile lui Cristos” a ilustrat ultimele 12 ore din viața Mântuitorului, de la Cina cea de Taină cu Apostolii și arestarea Sa din Grădina Ghetsimani, până la Răstignirea sa pe o cruce romană. Principalul actor din distribuție a fost Jim Caviezel (Iisus Cristos), cunoscut pentru rolul său din filmul despre războiul din Pacific, „The Thin Red Line”. Actrița româncă de origine evreiască Maia Morgenstern a interpretat-o pe Fecioara Maria, Mama lui Iisus. Ea a jucat în filme de producție românească, precum „Balanța”, și în filme străine ca „The Seventh Room”.
Monica Bellucci, actrița cunoscută pentru rolurile sale în seria filmelor „Matrix” și filmul „Malena”, a fost Maria Magdalena. Alți actori din distribuție au fost Christo Jivkov (Sfântul Apostolul Ioan), Francesco De Vito (Sfântul Apostol Petru), Mattia Sbragia (înaltul preot al Israelului, Caiafa), Luca Lionello (Iuda Iscarioteanul, Apostolul trădător) și Hristo Shopov (al cincilea prefect al Iudeei, Pilat din Pont). Filmările au fost realizate în Italia, iar bugetul producției s-a ridicat la 30 milioane $.
Povestea filmului, inspirată după Sfintele Evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan, dar și după viziunile Binecuvântatei Anne Catherine Emmerich, a redat cu acuratețe Patimile îndurate de Mântuitor, precum loviturile încasate de la preoții evrei, batjocorirea din partea gărzilor, biciuirea de către soldații romani, Drumul Crucii până pe Dealul Căpățânii Golgota, ispitirea diavolului, și în cele din urmă, Crucificarea care a iertat omenirea de „păcatul strămoșesc”.
Patimile au fost reproduse până la cel mai mic detaliu, filmul nefiind recomandat minorilor din cauza secvențelor sângeroase. Pe de altă parte, mulți spectatori au spus că au fost uimiți de nivelul mare de imersiune al filmului care dă senzația de „călătorie în Iudeea secolului 1 e.n. cu mașina timpului”, și asta pentru că dialogul este în trei limbi antice: aramaica, ebraica și latina.
A fost filmul creștin, independent și matur cu cele mai mari încasări din toate timpurile (370,8 milioane de dolari) și a primit trei nominalizări pentru Premiile Oscar. Însă, Mel Gibson a fost acuzat pentru antisemitism din cauza ilustrării preoților evrei ca fiind principalii instigatori pentru uciderea lui Cristos, cu toate că Mântuitorul a fost condamnat la moarte și răstignit de către romani.
Mel Gibson a dezvăluit anul în care va începe filmările la noul film: anul viitor, 2026. Producătorul american a dezvăluit că el, fratele său și Randal Wallace, scenaristul din spatele filmului „Braveheart”, au lucrat timp de șapte ani la scenariu. El a vorbit și despre copilăria sa într-o familie catolică, corupția din interiorul Bisericii Catolice, rolul Papei în mișcarea progresistă și despre cardinalii și preoții catolici implicați în scandalurile de pedofilie.
„Sper că undeva, anul viitor. Sunt multe de făcut pentru că este o călătorie abruptă. Niciodată n-am mai citit așa ceva”, a spus Gibson despre scenariul filmului. Titlul filmului, anterior „Patimile lui Cristos 2: Învierea”, este acum „Învierea lui Cristos”.
„Eu, fratele meu și Randall ne-am adunat cu toții pentru asta. Deci, este totul pus cap la cap, dar presupune niște chestii nebunești. Și cred că, pentru a spune povestea în mod corect, trebuie să începi cu cu căderea îngerilor, ceea ce înseamnă că ești într-un alt loc, ești într-un alt tărâm. Trebuie să mergi în iad. Trebuie să mergi în Sheol”, a mai spus Mel Gibson, care adaugă că povestea filmului va fi ambițioasă, iar narativul se va muta de la „căderea îngerilor la moartea ultimului apostol”.
„Este vorba de a găsi calea care să nu fie obositoare sau prea evidentă. Cred că am idei despre cum să fac asta și cum să evoc lucruri și emoții în oameni din felul în care le descrii și cum le pui în imagine. Așa că m-am gândit de mult timp la asta. Nu va fi ușor și va necesita multă planificare și nu sunt pe deplin sigur că reușesc să-ți spun adevărul, este super ambițios. Dar o să mă uit la asta pentru că asta trebuie să faci, nu, mergi până la platou, nu?”.
„Deci, colaborezi cu istorici?”, l-a întrebat Joe Rogan pe Mel Gibson.
„Da, chestii istorice. Consider Evangheliile surse istorice, de istorie verificată. Unii oameni spun că sunt povești pentru copii, că El (Iisus) n-a existat, dar a existat! Și sunt alte evidențe istorice care-i atestă existența, și sunt alte aspecte despre evangheliști, despre apostoli. Fiecare dintre acești tipi au preferat să MOARĂ decât să-și nege CREDINȚA. Și nimeni n-a murit pentru o minciună”, a răspuns Mel Gibson.
„Sunt mulți oameni care nu pot să înghită povestea Învierii”, constată Joe Rogan.
„Da, necesită multă Credință. El a revenit la viață după 3 zile. Buddha n-a făcut așa ceva”, a concluzionat Mel Gibson.
„Crezi că a fost un eveniment real”, l-a întrebat Joe Rogan
„Da”, a fost răspunsul lui Mel Gibson.
„M-am născut într-o familie catolică, deci am credințe puternice în chestiile astea”, a spus Mel Gibson.
„Creștinismul este singura religie în care oamenii progresiști, de stânga, deschiși la minte, îmbrățișează orice religie,până când ajung la creștinism, la tot ce reprezintă bărbații albi, colonialismul, toate astea reprezintă negativul”, a comentat Joe Rogan.
„Când arată spre un cardinal care mușamalizează cazuri de molestarea minorilor, sau Papa Benedict care-i acoperea”, a spus Mel Gibson.
„Am crezut că e cel mai progresist papă. Cam toți o fac. Este (Biserica Catolică) o instituție întunecată din cauza istoriei, a afirmat Joe Rogan.
„Păi, este o școală de gândire care susține că nu mai este ce trebuia să-și propună să fie, a deviat de la ce trebuia să fie. Un episcop spunea că este o biserică paralelă cu o altă religie”, a spus Mel Gibson.
Actorul spune că a urmărit multe conclavuri în care a rezultat „fumul alb” (alegerea unui nou papă) și „fumul negru” (adunarea cardinalilor era indecisă).
„Ținea și 2 săptămâni. Cred că exista o luptă pentru putere. A existat un cardinal Angelo Giuseppe Roncalli care și-a pus titlul Papa Ioan al XXIII-lea, numele unui anti-Papă (Papa I0an al XXII-lea de la Avignon) din secolul 14. Cosimo de Medici și-a pus și el omul drept Papă în Italia. A fost numit acolo din motive corupte. Adică, au fost Papa Alexandru al VI-lea (Rodrigo Borgia), Papa Iulius al II-lea….nu erau sfinți. Deci, Papa Ioan al 23-lea a luat numele unui anti-Papă cunoscut pentru a mărturisi și a-și rezolva problemele cu Dumnezeu. De ce ar face așa ceva?”.
„Este o țară în interiorul unui mic oraș. Cu ziduri împrejur. Nu poți extrăda oameni. Cât de convenabil”, a spus Joe Rogan.
Sursa Foto: Profimedia