1 iulie aduce CREȘTEREA salariului minim la 3.700 de lei / Câți bani vor lua în plus sute de mii de angajați români

Publicat: 01 07. 2024, 09:35
Actualizat: 01 07. 2024, 11:21

This browser does not support the video element.

De la 1 iulie, salariul minim pe economie crește. De la 3300 de lei va ajunge la 3700, o majorare semnificativă, consideră autoritățile. Pe de altă parte, sindicaliștii spun că sunt prea puțini bani la venitul lunar.

Majorarea salariului minim pe economie s-a aprobat într-o ședință de Guvern, la începutul lunii iunie.

Astfel, începând cu 1 iulie, angajații din sistemul public vor primi în plus la salariu suma de 284 de lei, net, potrivit calculelor Antena 3.

Câți români vor primi mai mulți bani

„Cea mai așteptată decizie de azi este creșterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajați din România.

De asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Practic, angajații primesc în plus 284 de lei pe lună”, afirma premierul Marcel Ciolacu în urmă cu câteva zile.

Pe de altă parte, se pare că tichetele de masă nu vor fi luate în considerare la calculul plafonului de 4.000 de lei. Astfel, sunt temeri legate de faptul că salariații care beneficiază de tichete de masă ar urma să primească mai puțini bani de la 1 iulie, deși salariul ar fi crescut.

Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii (CNIPMMR) susțin că majorarea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei şi creșterea la 300 de lei a sumei care nu este impozitată este posibil să ducă la o scădere a veniturilor. Totul, deoarece Guvernul va menține la 4000 de lei pragul salarial până la care se pot acorda aceste beneficii – tichete de masă.

„Din partea Finanțelor vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităților fiscale în cazul salariului minim. Contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4000 de lei. Astfel, protejăm puterea de cumpărare a tuturor angajaților încadrați cu salariul minim pe economie”, a garantat Marcel Ciolacu.

Se scumpește benzina

1 iulie nu vine, însă, numai cu vești bune.

Creșterea salariului minim pe economie este însoțită de noi scumpiri. Majorarea accizei la carburanți va aduce creșterea prețului la benzină și motorină. Șoferii vor plăti mai mult cu 40 de bani pentru 1 l de motorină, iar pentru benzină, vor scoate din buzunar 43 de bani în plus.

Astfel, pentru un plin de 50 de litri, scumpirea este cu 20 de lei la motorină, respectiv cu 21 de lei la benzină.

CITEȘTE ȘI:

Salariul MINIM va crește de la 1 iulie 2024, dar nu pentru toate categoriile de angajați

Salariul minim brut va fi diferit pentru trei categorii de angajați, de luni. Sunt domenii cu două câștiguri brute și, implicit, alte pensii