13 bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa Sanpaolo, RETROGRADATE de Moody’s
Moody’s a coborât ratingurile a 13 bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa Sanpaolo, cele mai mari bănci din țară, din cauza situației financiare dificile a guvernului de la Roma.
Ratingurile pentru credite și depozite ale UniCredit și Intesa au fost coborâte cu câte două trepte, la „Baa2”, potrivit unui comunicat al Moody’s, citat de Bloomberg.
Moody’s retrogradează cele două bănci pentru a doua oară în două luni. Perspectiva atribuită noilor ratinguri este negativă, în linie cu cea acordată guvernului.
Agenția a coborât vineri ratingul Italiei cu două trepte, la „Baa2”, penultimul nivel din categoria „investment grade” a activelor recomandate pentru investiții pe termen lung. Decizia a fost motivată de situația economică dificilă și șomajul ridicat din țară.
„În pofida operațiunilor internaționale substanțiale a UniCredit, expunerea importantă pe piața locală presupune că ratingul este limitat de cel al guvernului. Afacerile Intesa sunt aproape integral pe piața autohtonă”, potrivit Moody’s.
Alături de UniCredit și Intesa, Moody’s a mai retrogradat alte 11 bănci italiene.
Investitorii dau tot mai puțină atenție concluziilor agențiilor de rating și se bazează în tot mai mare măsură pe propriile analize. În luna mai, după ce Moody’s a retrogradat cele mai mari bănci din Europa de Nord, costurile de finanțare ale acestora au scăzut, iar acțiunile au crescut. Costurile de finanțare ale Italiei și Spaniei au scăzut de asemenea după retrogradările operate de Moody’s în acest an.
În luna mai, agenția a coborât ratingurile a 26 de bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa, din cauza profiturilor tot mai slabe și perspectivelor economice nefavorabile ale Italiei.