20 miliarde Euro sunt blocate inutil în capitalul de lucru numai în Europa Centrală și de Sud-Est
Încă prea puține companii utilizează la maxim cea mai la îndemână formă de lichiditate și cel mai ieftin tip de finanțare: capitalul de lucru (working capital) , conform celui mai recent raport Ernst & Young dedicat managementului capitalului de lucru All tied up Central & South East Europe, transmis de MEDIAFAX.
De la mijlocul lui 2008, peisajul economic a fost schimbat profund de criza economică globală, iar vulnerabilitatea mai multor industrii și companii a devenit evidentă. De asemenea, tot ca urmare a crizei, multe surse tradiționale de finanțare au dispărut sau au devenit din ce în ce mai limitate, ca de exemplu împrumuturile bancare.
În această situație, atenția dată de companii managementului capitalului de lucru a devenit extrem de importantă, chiar cheia supraviețuirii lor în anumite cazuri. De ce? Pentru că îmbunătățirea managementului capitalului de lucru ajută companiile să elibereze lichidități. Ulterior, de exemplu, excesul de cash poate fi reinvestit în firmă, poate fi utilizat pentru rambursarea împrumuturilor sau distribuit acționarilor.
Performanța capitalului de lucru s-a deteriorat în CSE
Ultimul raport Ernst & Young asupra capitalului de lucru arată că întreprinderile din Europa Centrală și de Sud-Est (CSE) au experimentat deteriorarea performanței capitalului de lucru în 2011 comparativ cu 2010, cu indicatorul cheie cash-to-cash (C2C) înregistrând o creștere de 12%.
Rezultatele din acest an arată că cele 150 de companii analizate au la nivel agregat 20 miliarde Euro în numerar blocate inutil în capitalul de lucru. Suma echivalează cu 8% din veniturile din vânzări, o sumă similară cu cea de acum 12 luni. În plus, alte 2 miliarde Euro s-au adăugat capitalului de lucru în 2011 comparativ cu 2010, ceea ce înseamnă o creștere mai mare de 10%. Aceste cifre arată că, în medie, există oportunitatea de reducere a capitalului de lucru cu o sumă echivalentă a 8% din vânzările anuale ale companiilor analizate.
Performanța mai scăzută a capitalului de lucru în 2011 (cu excepția sectorului de petrol și gaze) s-a datorat managementului neperformant al creanțelor și stocurilor, care a fost parțial neutralizat de întârzierea plăților către furnizori. Deteriorarea performanței creanțelor reflectă parțial impactul înrăutățirii condițiilor economice și de credit în unele țări din Europa Centrală și de Sud-Est în cursul anului 2011.
Performanța în Europa Centrală și de Sud-est vs. cea din Statele Unite și Europa de Vest
Studiul a relevat faptul că, începând din anul 2005, scăderea totală a C2C pentru companiile din CSE a fost limitată la 3%. Aceste rezultate indică un nivel semnificativ mai jos al performanței întreprinderilor din CSE în comparație cu cele din SUA și Europa – care au raportat o scădere a C2C de 4% în comparație cu 2005.
Performanțele divergente ale capitalului de lucru atunci când analizăm țările din CSE versus cele din Europa de Vest sau SUA pot fi puternic influențate de practicile de plată locale, reglementările și discrepanțele în stadiile de întârziere a plăților și cazurile de neplată (iar, ulterior, în politicile de stabilire a provizioanelor și write-offs). De asemenea, se poate observa o diferență de perspectivă între cele două regiuni în atenția acordată managementului lichidităților și eficientizării proceselor în managementul capitalului de lucru.
Ce ar trebui să facă managementul?
În prezent, managementul ar trebui să pună în discuție modul de gestionare a capitalului de lucru în organizațiile în care lucrează. De aceea trebuie să se plece de la întrebarea dacă există o cultură a cash-ului în aceste organizații, dacă se aplică instrumente și proceduri pentru a monitoriza performanța capitalului de lucru, dacă există un sistem de urmărire a disputelor cu clienții și de eradicare a cauzelor acestor dispute, sau dacă există o strategie concentrată de colectare a creanțelor și dacă nivelul plăților este monitorizat.
Perspectivele pentru 2013
„Revenirea ușoară a piețelor Europene prevăzută pentru 2013 ar putea avea efecte mixte asupra capitalului de lucru, din moment ce creșterea vânzărilor și a câștigurilor ar putea scădea riscul de credit și nevoia de provizionare. Cu toate acestea, finanțarea creșterii afacerii și a capitalului de lucru pune o presiune suplimentară asupra bilanțului companiilor. Deoarece criteriile de creditare nu vor deveni mai laxe pe termen scurt, finanțarea creșterii afacerilor ar putea fi chiar mai dificilă. În aceste condiții, sursele interne de finanțare, cum ar fi eliberarea de numerar din capitalul de lucru, merită mai multă atenție,” explică Lars Wiechen, Director Executiv, Evaluare și Modelare Financiară, Ernst & Young România.
Despre Ernst & Young
Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 167.000 de angajați în 700 de birouri din 140 de țări și venituri de aproximativ 24,4 miliarde dolari în anul 2012. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale încă de la înființare, în anul 1992. Cei peste 500 angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, fiscalitate, asistență în tranzacții și servicii de asistență în afaceri către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet: www.ey.com