A ascuns o comoară inestimabilă cu cinci ani în urmă. 30.000 de oameni au căutat-o și nu au găsit-o
Milionarul în vârstă de 84 de ani care locuiește în Santa Fe a lăsat indicii în cartea sa „The Thrill of the Chase” tuturor celor care voiau să caute comoara ascunsă de el. Nimeni nu a reușit să îi deslușească însă până acum locația exactă, scrie ABC News.
„Cred că situația a scăpat de sub control”, spune Fenn estimând că 30.000 de persoane au căutat vara trecută cufărul și că 50.000 ar putea să le urmeze pașii pe parcursul acestei veri.
Fenn nu a făcut niciodată publică valoarea comorii sale, dar a declarat că ar include 265 de monede de aur, dar și diverse artefacte, figurine antice din jad și pietre prețioase: rubine, safire și diamante.
Sursă: YouTube
Cufărul în care este ascunsă comoara are doar 25 de centimetri lățime și 25 de centimetri lungime. Departamentul pentru Turism din New Mexico estimează că valoarea comorii lui Fenn ar putea ajunge până la 2 milioane de dolari.
Forrest Fenn a explicat că i-a venit ideea de a ascunde comoara după ce a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală în 1988. El spune că speră ca valoarea comorii să îi facă pe oameni să își scoată copiii din case și să îi ducă în expediții prin munți.