Prima pagină » Economic » A doua rectificare bugetară pe 2016. Care sunt ministerele câștigătoare

A doua rectificare bugetară pe 2016. Care sunt ministerele câștigătoare

A doua rectificare bugetară pe 2016. Care sunt ministerele câștigătoare
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune o a doua rectificare bugetară din acest an, „ținând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei și a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei", a transmis vineri MFP. Astfel au fost redistribuite fonduri care nu mai puteau fi cheltuite până la sfârșitul anului, ele fiind alocate unor programe aflate în derulare pentru care era nevoie de mai mulți bani. Domeniile prioritare la această rectificare bugetară au fost sănătatea, educația, proiectele legate de serviciile de asistență socială, dar și investițiile și plățile directe în agricultură.

Analiza rezultatelor bugetare pe perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 „arată un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB”, precizează MFP, care arată că lansează această a doua rectificare bugetară pentru a menține țina de deficit la nivelul de 2,8% din PIB.

La Sănătate, s-au alocat credite de angajament în sumă de 2,21 miliarde de lei în bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în vederea încheierii unor noi contracte cost-volum-rezultat, pentru aria terapeutică hepatită cronică. Aceste alocări bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacienții cu ciroză hepatică aflați în stadiul F4 și extinderea programului pentru pacienții cu ciroză hepatică stadiile F2 și F3. Ministerul Sănătății a trimis deja la CNAS documentele necesare. „Pe baza acestora, Casa începe negocierile cu producătorii de medicamente pentru încheierea contractelor cost-volum-rezultat. Încheierea contractelor în această formulă permite o folosire judicioasă a banilor bugetului asigurărilor de sănătate deoarece CNAS decontează tratamentele doar pentru pacienții care s-au vindecat ca urmare a terapiei”, mai arată MFP.

Pentru Programul Național de Dezvoltare Locală de la Ministerul Dezvoltării Regionale s-au asigurat 1,25 miliarde de lei, sume care vor acoperi plățile necesare până la final de an ale proiectelor de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finanțarea Acordului de împrumut „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori”. Suma va fi folosită pentru închiderea proiectului finanțat din credite externe rambursabile.

Pentru Ministerul Agriculturii a fost asigurată suma de 1,09 miliarde de lei pentru plățile finale aferente schemelor de plăți directe pentru campania agricolă din 2016. De asemenea, ministerul a redistribuit din bugetul propriu 85,7 milioane de lei pentru plata subvențiilor în agricultură.

La bugetele locale au fost alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale. Banii vor fi folosiți astfel:

– 170 de milioane de lei pentru cheltuieli de personal aferente unităților de învățământ preuniversitar,

– 14,7 milioane de lei pentru programul-pilot „Masa caldă”,

– 101,5 milioane de lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului,

– 74,7 milioane de lei pentru centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap,

– 392,3 milioane de lei pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap,

– 4,1 milioane de lei pentru programul „Fructe în școli”,

– 6,9 milioane de lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale,

– 938,3 milioane lei sume pentru echilibrarea bugetelor locale.

În vederea desfășurării normale a activității până la finele anului, Ministerului Energiei i-au fost alocate 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea a două mine din Complexul Energetic Hunedoara.

Ministerului Comunicațiilor i-au fost alocate 75,5 milioane de lei, în principal pentru majorarea capitalului social al Companiei Naționale Poșta Română.

Pentru plata pensiilor militare recalculate, precum și pentru restituirea diferențelor dintre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010, au fost alocate 336,7 milioane de lei în bugetele Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Apărării Naționale și al Serviciului Român de Informații.

Ministerul Muncii a primit 142,4 milioane de lei pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială (indemnizații pentru creștere copil, ajutoare sociale, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoanele cu handicap).

Ministerului Afacerilor Externe i-au fost redistribuite 66,8 milioane de lei, în principal pentru plata contribuțiilor și cotizațiilor la organismele internaționale la care instituția este parte.

Sumele reduse provin din economiile ministerelor rezultate din analiza plăților efectuate pe primele 10 luni. Câteva exemple: Ministerul Finanțelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei. Banii provin din dobânzi și din contribuția României la bugetul UE, dar și din economii la cheltuieli de personal, despăgubiri civile și cheltuieli de capital; în bugetul Ministerului Transporturilor au fost identificate economii în sumă de 254 de milioane de lei, în principal la investiții ale agenților economici, cheltuieli neeligibile ISPA și reparații curente la infrastructura feroviară publică. În schimb, au fost asigurate sumele necesare pentru decontarea facilităților și gratuităților de transport de care beneficiază anumite categorii sociale și pentru majorarea capitalului social la Metrorex; Ministerul Apărării Naționale a identificat 359,8 milioane de lei, bani care nu mai pot fi utilizați până la finele anului pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile și cheltuieli de capital. De asemenea, se propune majorarea creditelor de angajament cu suma de 5 miliarde de lei pentru demararea achizițiilor de tehnică și echipamente specifice; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a făcut economii de 49,6 milioane de lei la proiecte cu finanțare din fonduri europene.

Economiile realizate de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se ridică la 35,4 milioane de lei, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii.

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a identificat economii în valoare de 33,6 milioane de lei, a mai comunicat MFP.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?