A furat piese auto de 30.000 de euro chiar din fabrica pe care o păzea

Publicat: 16 10. 2014, 16:25
Actualizat: 08 02. 2016, 15:16

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, polițiștii de frontieră din Timiș și reprezentanți ai Biroului de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere Timișoara, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Timișoara, au prins în flagrant, miercuri seară, un cetățean român care a furat piese auto dintr-o fabrică, pentru a le vinde în Germania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Valoarea bunurilor sustrase în ultimile trei luni este de aproximativ 30.000 de euro, potrivit sursei citate.

„S-a stabilit faptul că mai multe persoane angajate ale fabricii au sustras componente auto din unitate, bunuri pe care le-au scos fie cu autoturisme, fie în bagajele personale, după încheierea programului de muncă, cu sprijinul agenților de pază ale căror atribuții ar fi fost acelea de a-i controla la ieșirea din fabrică. Ieri (miercuri – n.r.), în jurul orei 21.00, în urma acțiunilor desfășurate de anchetatori, a fost reținut în flagrant Claudiu C., în vârstă de 42 de ani, în timp ce transporta cu un taxi o cantitate mare de piese auto sustrasă de către acesta din incinta fabricii, pe care intenționa să o valorifice pe piața neagră din Germania”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, bărbatul era angajat ca agent de pază la o firmă de securitate care are contract de asigurare a pazei pentru fabrica de componente auto din Timișoara.

Reprezentanții fabricii au confirmat că bunurile sustrase sunt fabricate în unitate și sunt produse pentru export, iar valoarea bunurilor sustrase de-a lungul ultimelor trei luni este de aproximativ 30.000 de euro.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru furt și tăinuire, el fiind reținut pentru 24 de ore.