A venit din Irlanda la Timișoara pentru o afacere de 1 miliard de dolari. „Creierele sunt aici”

Publicat: 07 10. 2016, 09:23

„Putem ajunge la o valoare de un miliard de dolari, de la 24 de milioane de dolari, cât valorăm acum. «Creiere­le» sunt aici, în Timișoara. Sunt mulți experți care au studiat la universități de acolo și vedem multe talente. (…) Am ales Timișoara pentru că direc­torul nostru de tehnologie, Bogdan Ciubotariu, pe care l-am întâlnit la Universitatea din Dublin, unde își finaliza doctoratul, ne-a po­vestit despre facultatea și profesorii de la Universitatea Politehnică din Timișoa­ra, unde a studiat, el fiind născut în Arad. Astfel am luat decizia de a veni aici, unde sunt talentele”, a spus la ZF Live Alan O”Herlihy, principalul acționar al companiei Everseen – Computer Vision.

Everseen este specializată în dez­voltarea de sisteme IT dedicate indus­triei de retail care folosesc analiza video și inteligența artificială pentru a detecta eventualele „omisiuni” din procesul de scanare a produselor la casele de mar­cat, care pot genera pierderi mari retailerilor. Înființată în urmă cu opt ani în Irlanda, compania a ales în 2010 să-și formeze echipa de cercetare și dez­voltare software pe plan local – la Timișoara.

În prezent, investi­ția Everseen pe plan local a ajuns la 2 milioane de euro, având 30 de angajați. Actualii angajați dețin 3% din companie.

Citeste continuarea în Ziarul Financiar