Aceasta va fi cea mai mare afacere din istoria României: Investiția de 1,7 miliarde de euro din jurul Băneasa Shopping City

Publicat: 06 10. 2017, 00:59

Băneasa Developments susține că vrea să demareze în perioada următoare un proiect imobiliar gigant de 1,7 miliarde de euro ce va transforma zona din jurul mallului Băneasa Shopping City și Am­basadei Statelor Unite ale Americii într-un oraș de sine stătător.

Din total, aproape 1,1 mld. euro vor merge către dezvoltările rezidențiale, cu o suprafață totală de 1,154 mil. mp, suficient pentru 15.000 de locuințe, acesta fiind cel mai mare proiect de acest gen anunțat vreodată în România.

„În cadrul proiectului Băneasa, terenul disponibil este de aproximativ 125 ha, pe care se va dezvolta o platformă în următorii 10 ani cu scopul de a avea cel mai mare proiect mix-use din CEE. Din această suprafață, 5 ha re­prezintă dezvoltarea ulterioară a zonei de retail/comercial, în cadrul Băneasa Develop­ments”, a spus George Argentopoulos, președintele Consiliului de Administrație al Băneasa Developments.

Date din piață spun că Băneasa Develop­ments dorește să extindă partea din spate a mallului cu noi zone de „entertainment for kids” dar și branduri noi, iar extinderea ar urma să crească atractivitatea pentru zona respectivă și pentru viitoarele proiecte rezidențiale.  

„Vorbim despre o dezvoltare importantă care presupune o perioadă mai mare de timp pentru a fi realizată, drept pentru care se va concretiza în faze de dezvoltare. Pentru Băneasa Developments, prima fază include o expansiune de aproximativ 17.000 mp pentru zona de retail, 8.000 mp pentru zona de entertainment și modificarea în totalitate a întregii parcări”, a spus George Argento­poulos. El spune că dezvoltarea va fi finanțată dintr-un mix de capital propriu și finanțare bancară.

Prima fază din cadrul dezvoltării cuprinse în Băneasa Developments, re­feritoare la partea de retail, este proiectată în totalitate și urmează procedura de obținere a autorizațiilor de construire.

Mega proiectul ce ar putea schimba complet zona de nord a Bucureștiului vine în contextul în care Gabriel Popoviciu, unul din acționarii Băneasa Develop­ments, este în prezent reținut la Londra, ca urmare a condamnării la 7 ani de închisoare pentru tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren al Universității de Științe Agronomice București, tocmai terenul pe care a fost dezvoltat Băneasa Shopping City și pe care acum se plănuiește extinderea.

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR