ACHIZIȚIE. MAI a lansat o licitație pentru servicii de telefonie și internet în valoare de până la 8 milioane de euro. Contractul-cadru se va încheia pe o perioadă de 38 de luni
Ministerul Afacerilor Interne a lansat licitație pentru încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de 38 de luni pentru achiziția de servicii de telefonie și internet mobil, având incluse telefoane și tablete cu sistem de operare Android și iOS, pentru toate unitățile sale, contract cu o valoare estimată la 7,98 milioane euro (fără TVA) potrivit datelor publicate în SEAP.
Potrivit caietului de sarcini, se acceptă oferte doar de la operatori care acoperă servicii de date și voce la nivel național pe cel puțin 90% din teritoriu.
Ce mai presupune această achiziție de aproape 8 mil. euro
Pe perioada de derulare a acordului-cadru, operatorul va asigura fără costuri pentru achizitor, la solicitarea MAI-DGCTI, înlocuirea display-ului pentru un număr de 21 de terminale mobile livrate în baza contractelor subsecvente.
În cazul rezilierii acordului-cadru de căre una dintre părți, toate terminalele mobile furnizate rămân în proprietatea achizitorului, scrie Hotnews.ro
De asemenea, tot în caietul de sarcini se cere ca opțiunea 5G să fie activată gratuit pentru toate serviciile de comunicații mobile, imediat ce se va implementa la nivel național. Eventualele probleme apărute trebuie remediate de către operator.
În ceea ce privește tehnologie 5G, aceasta a stârnit controverse în toată lumea și, de asemenea, foarte multe teorii ale conspirației care i-au speriat pe foarte mulți oameni, însă specialiștii explică modul în care funcționează această tehnologie în ceea ce privește telefoanele mobile.