Acord al Guvernului GERMANIEI asupra proiectului de buget, considerat „neserios” de opoziție /Asistența pentru Ucraina va fi redusă semnificativ
This browser does not support the video element.
Guvernul Olaf Scholz a ajuns la un acord asupra proiectului de buget pe anul 2025, care va fi transmis spre aprobarea Parlamentului, dar planul financiar este considerat ”neserios” de Uniunea Creștin-Democrată (CDU), aflată în opoziție, iar, conform unor surse, asistența militară acordată Ucrainei ar urma să fie redusă cu 50%.
După săptămâni de calcule, tensiuni și dispute, care riscau să destrame coaliția, problemele s-au rezolvat cu un acord pentru bugetul pe anul 2025. Cabinetul guvernamental ar trebui să semneze planul financiar. Guvernul german vrea să aloce peste 480 de miliarde de euro pentru cheltuieli în următorul an, ceva mai puțin decât anul acesta. Cu toate acestea, există mai mulți bani pentru impulsionarea economiei, pentru armata germană, chiar și pentru servicii sociale. Însă opoziția consideră propunerile ca nefiind serioase.
În fața sediului Cancelariei germane, protestează organizațiile pentru caritate și dezvoltare față de reducerile bugetare. Însă Cabinetul a stabilit deja, proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat. Pentru anumite ministere, veștile sunt bune. Ministerul Muncii primește în plus cu 3,6 miliarde de euro comparativ cu anul acesta, Ministerul Transporturilor și al Digitalizării, 2,5 miliarde de plus, iar cel al Apărării, 1,3 miliarde de euro în plus. Și Ministerul Familiei va primi mai mulți bani anul viitor (0,57 de miliarde). Vor fi micșorate bugetele Ministerului Dezvoltării, Ministerului de Externe și Ministerului Economiei.
Uniunea Creștin-Democrată consideră proiectul bugetar, care urmează să fie transmis Bundestagului spre aprobare, ca fiind ”neserios”, a declarat deputatul Christian Haase, din cadrul formațiunii de centru-dreapta, citat de site-ul Tagesschau.de.
Conform agenției Reuters, proiectul bugetar prevede reducerea la nivelul de patru miliarde de euro a asistenței pentru Ucraina în 2025, în raport cu nivelul de opt miliarde de euro de anul acesta.
Foto: Profimedia
Citește și: