Acord politic la nivelul Uniunii Europene pentru contracararea traficului cu deșeuri / Transporturile vor fi verificate riguros
Reprezentanții Consiliului Uniunii Europene și ai Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu privind contracararea traficului cu deșeuri între statele membre UE și spre națiuni terțe, urmând să fie aplicate măsuri stricte pentru verificarea transporturilor.
”Negociatorii Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns astăzi la un acord politic provizoriu în sensul actualizării reglementărilor privind transporturile deșeurilor. Revizuirea reglementărilor are rolul reducerii transporturilor deșeurilor problematice spre exteriorul Uniunii Europene, prin actualizarea procedurilor pentru a reflecta obiectivele economiei circulare și îmbunătățirea aplicării. Sunt stabilite proceduri și regimuri de control pentru a asigura că transporturile internaționale cu deșeuri nu generează amenințări pentru sănătatea umană și a mediului, precum și pentru a promova utilizarea deșeurilor ca resursă în economia circulară a Uniunii Europene. (…) Co-legislatorii au convenit asupra extinderii obiectivelor reglementărilor, prin includerea neutralității climatice, implementarea unei economii circulare și atingerea obiectivului poluării zero”, anunță Consiliul UE, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Acordul politic, care va trebui aprobat formal de Consiliul UE și de Parlamentul European, vizează transporturile deșeurilor în interiorul Uniunii Europene, importurile și exporturile deșeurilor din sau spre statele terțe, precum și tranzitul deșeurilor.
Textul interzice transporturile tuturor deșeurilor în interiorul Uniunii Europene, cu excepția cazurilor autorizate în prealabil în condiții stricte. De asemenea, va fi menținută interdicția exporturilor deșeurilor spre națiuni terțe și a deșeurilor toxice spre națiuni din afara Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD).
”Acceptarea deșeurilor ca resursă valoroasă mai degrabă decât ca material destinat distrugerii este un aspect crucial pentru tranziția spre o economie circulară. Acordul de astăzi va furniza cadrul necesar pentru a recupera mai bine și a refolosi deșeurile ca material secundar. În același timp, acordul ne va ajuta să ne asigurăm că deșeurile pe care le exportăm nu vor fi dăunătoare mediului și sănătății umane. Acordul de astăzi este un alt pas important spre poluarea zero în Uniunea Europeană și spre obiectivele de neutralitate climatică”, afirmă Teresa Ribera Rodríguez, ministrul Tranziției Ecologice și Provocărilor Demografice din Spania, țară care exercită Președinția semestrială a Consiliului UE.
Comisar UE: Uniunea Europeană va intensifica acțiunile de contracarare a traficului cu deșeuri
”Acordul evidențiază angajamentul comun de asumare a responsabilității pentru provocările asociate deșeurilor, mai degrabă decât exportarea problemelor noastre în străinătate. Noile reguli vor asigura că deșeurile sunt transportate pentru a fi utilizate ca resurse, intensificând siguranța surselor de materii prime pentru industrie. Companiile și autoritățile naționale vor beneficia de proceduri mai eficiente și digitalizate. Vom intensifica reacțiile UE la traficul cu deșeuri, urmând să combatem una dintre cele mai dăunătoare infracțiuni asupra mediului”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisarul UE al Mediului, Oceanelor și Pescuitului.
Joi, Comisia Europeană a anunțat ”proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” și a trimis României, Bulgariei, Republicii Cipru, Cehiei, Estoniei și Austriei scrisori privind deficiențe în transpunerea Directivei privind Deșeurile (modificată în Directiva UE 2018/851).
Foto: Profimedia
Citește și: