Activele Avicola Iași, deținută de de George Becali, fără cumpărător după 21 de licitații
Cea mai recentă licitație a fost organizată vineri de administratorul judiciar, firma Management Reorganizare Lichidare Iași, însă la fel ca și la precedentele 20 de încercări niciun investitor nu a fost interesat să cumpere activele scoase la vânzare.
„Nu s-a prezentat niciun cumpărător la licitația din 2 mai. Vom organiza pe 23 mai o nouă licitație, la același preț. Avem discuții cu diverși investitori, dar aceștia sunt doar în stadiul de a prospecta piața. Nu s-a concretizat nicio discuție în achiziția documentației”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții administratorului judiciar.
Activele au fost scoase inițial la vânzare la un preț de 53 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro), prima licitație fiind organizată în august 2012. De atunci prețul a fost redus, astfel că la licitația de la sfârșitul săptămânii trecute prețul de pornire a fost de 45 milioane de lei ( peste 10 milioane de euro), cu 15% sub cel inițial.
Activele scoase la vânzare includ mai multe ferme, construcții în suprafață totală de aproximativ 43.000 metri pătrați și mai multe loturi de teren totalizând circa 384.000 metri pătrați, toate în comuna Lețcani, județul Iași.
Becali a preluat firma din Iași în anul 2004 de la Koala Senior Comănești din județul Bacău. Potrivit celor mai recente raportări, George Becali controlează 85,07% din acțiunile Avicola Iași, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) deține o cotă de 9,57%, iar SIF Moldova 3,37%.
Avicola Iași a raportat pentru 2012 afaceri de 6,1 milioane de lei și pierderi de aproape 500.000 lei.