Activele nete ale fondurilor locale de investiții au crescut în iulie cu 3%

Activele nete ale fondurilor locale de investiții au crescut în iulie cu 3%
Publicat: 09/08/2012, 16:53
Actualizat: 24/03/2019, 13:13

Activele nete ale fondurilor locale de investiții au crescut în luna iulie cu 2,9% și au ajuns 8,156 miliarde lei (1,785 miliarde euro), valoarea fiind cu 20,3% peste cea de la finalul anului trecut, potrivit statisticilor publicate de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), informează Mediafax.

În luna iulie a intrat în vigoare o instrucțiune CNVM privind criteriile pe care trebuie să le respecte un fond monetar, astfel că cele șapte fonduri care în iunie erau încadrate în categoria „Monetare” au fost incluse în segmentul „Altele”.

Numărul fondurilor din categoria „Altele” a urcat în iulie cu 7, la 15, iar activele au avansat de aproape trei ori, de la 1,466 miliarde lei la 4,119 miliarde lei. Raportat la nivelul de la finele anului trecut, de 1,281 miliarde lei, activele sunt de peste trei ori mai mari.

Astfel, ponderea acestora în totalul activelor pieței a urcat la 43,6%, de la 16,2% în luna iunie.

În luna iulie, aceste fonduri au înregistrat subscrieri de 398,4 milioane lei, iar răscumpărările au totalizat 289 milioane lei. Astfel, au rezultat subscrieri nete de 109,4 milioane lei. La finele lunii iulie, aceste fonduri aveau cumulat 66.183 de clienți.

În urma reîncadrării, Raiffeisen Ron Plus a devenit cel mai mare fond din categoria „Altele”, cu active de 1,649 miliarde lei, pe următoarea poziție fiind fondul denominat în euro Raiffeisen Euro, cu active de 1,206 miliarde lei.

În luna iulie a fost lansat primul fond monetar care respectă noile prevederi legale, Erste Monetar. Acesta a încheiat luna cu active de 12,5 milioane lei și avea 3 clienți.

Activele celor șapte fonduri de obligațiuni au crescut în luna iulie cu 1,1%, la 3,615 miliarde lei, sumă din care 3,269 miliarde lei reprezintă doar activele BCR Obligațiuni, cel mai mare fond din România. Raportat la nivelul de la finele anului trecut, de 1,484 miliarde lei, valoarea cumulată a activelor fondurilor de obligațiuni este de 2,4 ori mai mare.

În luna iulie, clienții acestor fonduri au subscris unități de fond de 151,3 milioane lei și au răscumpărat titluri de 131,7 milioane lei. Astfel, intrările nete din aceste fonduri au cumulat 19,6 milioane lei.

BCR Obligațiuni a atras cele mai mari subscrieri nete, de 12,3 milioane lei. Fondul a fuzionat în luna iunie cu BCR Monetar și a rezultat astfel cel mai mare fond mutual din România.

Cele 20 de fonduri străine de obligațiuni distribuite în România de un administrator membru al AAF au încheiat luna iulie cu active de 921 milioane lei, cu 1,1% peste nivelul din iunie. Suma este cu 5,9% peste nivelul de la finele anului trecut, de 869 milioane lei.

Clienții acestor fonduri au subscris în luna iulie titluri de 4,4 milioane lei și au retras 1,2 milioane lei. Astfel, au rezultat intări nete de 3,2 milioane lei.

Activele fondurilor diversificate au crescut în iulie cu 0,8%, la 250,8 milioane lei, valoarea fiind cu 2,8% peste nivelul de la finele anului trecut. Clienții acestora au cumpărat unități de fond de 700.000 de lei și au retras 4,8 milioane lei, astfel că au rezultat ieșiri nete de 4,1 milioane lei.

Activele fondurilor de acțiuni locale au avansat în iulie cu 3,7%, la 148,4 milioane lei, în timp ce activele fondurilor străine au crescut cu 5,7%, la 370 milioane lei. După primele șapte luni, activele fondurilor locale sunt cu 16,4% mai mici, iar ale fondurilor străine au un plus de 12,1%.

Clienții fondurilor locale de acțiuni au subscris în iulie titluri de 600.000 de lei și au răscumpărat titluri de 1,3 milioane lei, rezultând, astfel, ieșiri nete de 700.000 de lei.

În același timp, în cazul fondurilor străine au fost cumpărate unități de 4 milioane lei și au fost retrași 900.000 de lei. Astfel, subscrierile nete în fondurile de acțiuni străine au însumat 3,1 milioane lei.

Activul singurului fond de fonduri, BCR E. Avansat, a crescut cu 2,1%, la 9,3 milioane lei. Valoarea este ușor peste cea din 2011, de 9 milioane lei.

În statisticile AAF, la finalul lunii iunie figurau 54 de fonduri străine, cu active de 1,291 miliarde lei, valoare cu 2,3% peste cea din iunie și, totodată, cu 7,6% peste cea de anul trecut.

Volumul activelor nete deținute de cele 20 de fonduri închise a crescut cu 8,2%, la 368,5 milioane lei.

Raiffeisen Asset Management a revenit pe primul loc în topul administratorilor de fonduri, după ce în iunie fusese detronată de Erste Asset Management după 14 luni în care a ocupat constant primul loc.

Diferența dintre cei doi administratori este foarte mică. Raiffeisen Asset Management are active de 3,403 miliarde lei (3,273 miliarde lei în iunie) și o cotă de piață de 21,38% (20,5% în iunie).

În același timp, Erste Asset Management are active de 3,339 miliarde lei (3,291 miliarde lei în iunie) și o cotă de piață de 20,98% (20,62% în iunie).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor