Administrația Biden va impune TAXE VAMALE sectoarelor strategice din China /Beijingul avertizează asupra extinderii ”crizei” bilaterale

Publicat: 10 05. 2024, 17:03

Administrația Joe Biden intenționează să impună taxe vamale importurilor din sectoare industriale strategice ale Chinei, respingând însă măsuri generalizate, așa cum a procedat fostul președinte Donald Trump, dar Beijingul a avertizat asupra amplificării disputelor comerciale.

Decizia reprezintă culminarea revizuirii Secțiunii 301 a taxelor vamale aplicate din perioada Administrației Trump, în 2018.

Noile taxe vamale, care ar urma să fie impuse de săptămâna viitoare, se vor concentra pe industrii strategice, precum vehiculele electrice, acumulatorii și panourile solare, afirmă oficiali de la Washington, sub protecția anonimatului, conform grupului media Bloomberg.

Nu este exclusă o amânare a deciziei, care ar reprezenta una dintre cele mai ample acțiuni comerciale din partea Administrației Biden în competiția economică cu Beijingul. În urmă cu o lună, președintele Biden a cerut majorarea taxelor vamale pentru importurile de oțel și aluminiu și a fost lansată o investigație privind industria chineză a construcțiilor de nave.

Valoarea yuanului a scăzut pe fondul informațiilor despre planul Administrației de la Washington.

”În mod categoric, investitorii vor fi nevoiți să suspende tranzacțiile în stocuri potențial expuse. Cunoaște toată lumea riscurile”, a declarat Xin-Yao Ng, director de investiții în cadrul grupului Abrdn.

Beijingul avertizează asupra consecințelor

Ministerul de Externe de la Beijing a transmis că taxele vamale impuse de fosta Administrație a SUA au ”perturbat grav” relațiile economice și schimburile comerciale bilaterale. China a cerut Administrației Biden să anuleze restricțiile, avertizând că, în caz contrar, își va proteja drepturile și interesele.

”În loc să corecteze practicile greșite, Statele Unite au continuat politizarea aspectelor economice și comerciale. Majorarea tarifelor nu face decât să amplifice criza”, a afirmat vineri Lin Jian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Statele Unite și Uniunea Europeană sunt deranjate de strategia președintelui Xi Jinping de intensificare a capacităților de producție pentru a atenua impactul scăderii economice interne. De asemenea, Washingtonul și Bruxellesul denunță subvențiile masive acordate de Beijing.

”Statele Unite vor contracara practicile comerciale incorecte ale Chinei și supracapacitățile industriale. Nu îmi doresc un conflict cu China, vreau competiție, dar competiție corectă”, a declarat Biden acum câteva săptămâni.

Foto: Profimedia

Citește și:

Marea Britanie depășește recesiunea, cu o creștere economică de 0,6% /Opoziția laburistă consideră INSUFICIENTE performanțele