Prima pagină » Economic » Administratorii Rafo vor să reia negocierea unui împrumut de 330 milioane euro

Administratorii Rafo vor să reia negocierea unui împrumut de 330 milioane euro

Administratorii Rafo vor să reia negocierea unui împrumut de 330 milioane euro
Administratorii Rafinăriei Rafo Onești (RAF) cer acordul acționarilor pentru negocierea unui credit de 330 milioane euro de la creditori externi, pentru modernizarea instalațiilor, proiectul fiind vehiculat și anii trecuți.

Administratorii Rafinăriei Rafo Onești (RAF) cer acordul acționarilor pentru negocierea unui credit de 330 milioane euro de la creditori externi, pentru modernizarea instalațiilor, proiectul fiind vehiculat și anii trecuți, informează Mediafax.

Propunerea va fi discutată în AGA programată la 1 august, se arată într-un comunicat al rafinăriei transmis vineri Bursei.

În aprilie, acționarii rafinăriei au respins propunerea privind atragerea unor împrumuturi în valoare cumulată de 70 milioane euro și au revocat decizii AGA din 2009 și 2010 privind contractarea unui împrumut de 330 milioane euro cu garanția statului.

Petrochemical Holding, înregistrat în Austria, deține 96,5% din capitalul companiei.

Cea mai recentă tranzacție cu acțiunile Rafo a fost realizată joi, la prețul de 0,5 lei. La acest preț, Rafo are o capitalizare de 438,98 milioane lei (98,9 milioane euro).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu