Prima pagină » Economic » Al doilea circuit al liniei electrice aeriene care asigură INTERCONEXIUNE cu Serbia a intrat în exploatare comercială. Importanța pentru regiune

Al doilea circuit al liniei electrice aeriene care asigură INTERCONEXIUNE cu Serbia a intrat în exploatare comercială. Importanța pentru regiune

Al doilea circuit al liniei electrice aeriene care asigură INTERCONEXIUNE cu Serbia a intrat în exploatare comercială. Importanța pentru regiune

Ambele circuite ale Liniei Electrice Aeriene 400 kV Reșița-Pancevo au intrat în exploatare comercială, începând de miercuri, a anunțat operatorul de sistem și transport al energiei electrice. Astfel, din acest moment, România are 11 linii electrice de 400 kV de interconexiune cu tările vecine și o capacitate de interconexiune de până la 1.000 MW cu Serbia.

Cel de-al doilea circuit al liniei electrice aeriene dublu circuit (LEA) 400 kV Reșița (RO) – Pancevo (RS), respectiv circuitul 1, a intrat, miercuri, în exploatare comercială, ceea ce reprezintă un pas important în consolidarea interconexiunii rețelelor electrice de transport ale României și Serbiei. Odată cu operaționalizarea comercială completă a LEA 400 kV Reșița – Pancevo, capacitatea de schimb transfrontalier a României cu Serbia ajunge până la 1.000 MW.

O lungime totală de 131 de kilometri, dintre care 63 de kilometri pe teritoriul României

Sursa: Transelectrica

„LEA 400 kV Reșița-Pancevo devine cea de-a unsprezecea linie de interconexiune de 400 kV dintre România și țările vecine, reafirmând angajamentul Transelectrica pentru dezvoltarea infrastructurii energetice și integrarea pieței regionale de electricitate. Intrarea în exploatare comercială completă a liniei de interconexiune dintre Reșița și Pancevo s-a realizat în cadrul etapei a doua a proiectului de construire a nivelului de 400 kV în Stația Electrică de Transformare Reșița, etapă care va fi finalizată integral până la sfârșitul primului trimestru al acestui an”, au transmis reprezentanții Transelectrica.

Circuitul 2 al LEA 400 kV ReșițaPancevo a fost operaționalizat comercial în noiembrue 2024, ca urmare a punerii în funcțiune parțiale a noii stații 400 kV Reșița.

„Linia Electrică Aeriană 400 kV Reșița-Pancevo are o contribuție semnificativă pentru consolidarea Sistemului Electroenergetic Național și a rețelei din sud – estul Europei, respectiv diminuează congestiile transfrontaliere la granița dintre cele două sisteme electroenergetice, românesc și sârbesc, crește siguranța în alimentarea cu energie electrică, mărește capacitatea de transfer între România și Serbia și îmbunătățește schimburile de energie la nivel regional”, potrivit Transelectrica.

LEA 400 kV Reșița-Pancevo are o lungime totală de 131 de kilometri, dintre care 63 de kilometri pe teritoriul României și creează cadrul tehnic și operațional pentru racordarea la rețea de noi consumatori și producători de energie electrică.

Sursa foto: Transelectrica

Citiți și:

Sebastian Burduja: Capacitatea de INTERCONEXIUNE energetică a țării a crescut. România poate importa/exporta 4.000 de MW fără probleme

Transelectrica a finalizat prima INVESTIȚIE cu finanțare din Fondul pentru Modernizare. Care sunt beneficiile proiectului

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate