Producătorul de lactate Albalact (ALBZ) a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 343,8 milioane lei, în creștere ușoară față de valoarea din 2011, și un profit net de 7,3 milioane lei, cu 27% mai mare, a anunțat compania, care va acorda în acest an primele dividende din ultimii 14 ani.
În 2011, Albalact a avut afaceri de 338,2 milioane lei și un profit net de 5,7 milioane lei.
„Și în 2012, ca în fiecare an de la declanșarea crizei, industria lactatelor a fost afectată de factori care au pus mari presiuni pe profitabilitate: scăderea puterii de cumpărare, micșorarea consumului, cota TVA mare, creșterea prețului materiei prime și a altor cheltuieli, fluctuații valutare, seceta. În 2012 am planificat bugetul și am gândit strategia astfel încât să fim profitabili, cu o stabilitate a afacerilor”, a declarat, într-un comunicat, Raul Ciurtin, președintele și directorul general al Albalact.
Albalact va acorda acționarilor un dividend brut de 0,0105 lei/acțiune aferent profitului din 2012. Potrivit informațiilor de pe piața Rasdaq, existente din anul 2000, Albalact nu a mai acordat dividende până la propunerea din acest an.
Pentru acest an, compania are în plan păstrarea echilibrului între creșterea în volum și profitabilitate, cu optimizarea cheltuielilor.
„Așadar, urmărim consolidarea poziției în categoriile în care suntem lideri (lapte, smântână, unt) și creșterea în alte categorii (iaurt, brânzeturi), cu menținerea profitabilității. Altă prioritate pentru Albalact în 2013 este diversificarea portofoliului cu extinderi de gamă și lansări de produse noi. Anul 2013 nu va fi un an mai ușor, însa există în continuare oportunități de dezvoltare a business-ului. Sunt și categorii în lactate care cresc și vor continua să crească, iar noi mizăm pe ele”, a mai spus Ciurtin.
În 2012, Albalact a dublat capacitatea de producție a fabricii Rarăul din Câmpulung Moldovenesc pentru fabricarea brânzei de vaci, produs care a adus Albalact pe locul 2 în topul producătorilor de brânza proaspată de vaci, cu o cotă valorică de 9%.
Potrivit companiei, Albalact ocupă pe locul 3 în topul producătorilor de lactate din România, cu un portofoliu de peste 80 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact și Rarăul.
Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deține indirect 42,53% din acțiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru, Crisware Holdings (26,86%) și Croniar Holdings Limited (15,67%).
În acționariat se mai regăsește fondul de investiții RC2, înregistrat și el în Cipru. Fondul deține 25,45% din acțiunile Albalact.
Acțiunile Albalact au încheiat ședința bursieră de vineri au stagnat la 0,1345 lei. La această cotație, capitalizarea companiei este de 87,7 milioane lei (20,3 milioane de euro).