ALEGERI LOCALE 2012. Cine a câștigat cele mai valoroase primării și consilii județene din țară. HARTA partidelor care controlează cele mai mari bugete locale

Publicat: 18/06/2012, 10:09
Actualizat: 18/06/2012, 10:09

Social-democrații au câștigat 20 de municipii reședință de județ, liberarii 12, iar democrat-liberalii opt.

Rezultatele finale ale alegerilor locale arată că noilor edili PSD li s-au încredințat bugete locale în valoare de peste 1,2 miliarde de euro, în timp ce proaspăt aleșii primari PNL și-au adjudecat bugete locale cu o valoare totală de 755,1 milioane de euro.

Pe de altă parte, „marele înfrânt” al scrutinului de la sfârșitul săptămânii trecute, Partidul Democrat Liberal, a reușit să câștige municipiul căruia i-a fost alocat anul cel mai mare buget, Cluj-Napoca. PDL și-a adjudecat alte șapte primării din orașele reședință de județ, a căror bugete însumează circa 635,1 milioane de euro.

Reprezentanții UDMR au câștigat mandate la primăriile din Sfântu Gheorghe și din Miercurea Ciuc, bugetul total al acestora fiind de 40,7 milioane de euro, cu cinci milioane de euro mai puțin decât cel al Primăriei Deva, singura adjudecată de Partidul Conservator.

Analiza privind sumele ce urmează a fi administrate de către reprezentanții principalelor partide din România se referă strict la bugetele locale ale municipiilor reședintă de județ, plus cel al Capitalei și ale celor șase sectoare, nu și la bugetele primăriilor din comunele, orașele și municipiile adjudecate de formațiunile politice menționate.

Bugetele prezentate sunt cele făcute publice de către primării și CJ-uri, cu excepția celor ale județelor Timiș și Bistrița-Năsăud care au fost preluate din presa locală. Mai exact, este vorba despre bugetele locale pentru 2012, bugete adoptate la începutul anului.

Click pe imagine pentru a mări

PSD a obținut cele mai multe mandate de președinte CJ

În ceea ce privește bugetele județene, respectiv banii administrați de Consiliile Județene (CJ), social-democrații și-au adjudecat 22 de fotolii de președinte CJ, județe a căror bugete însumează peste 1,1 miliarde de euro.

Al doilea cel mai bine clasat partid, PNL, a obținut 13 mandate, în timp ce PDL și-a adjudecat două șefii de consilii județene, la Arad și în Alba, județe a căror buget pentru anul acesta este de circa 65, respectiv 66 de milioane de euro.

Cel mai „valoros” Consiliu Județean, cel din Constanța, a fost câștigat de PSD care și-a adjudecat și cel mai sărac CJ, respectiv Bacău, unde bugetul alocat pentru anul în curs este de numai 6,5 milioane de euro, de 18 ori mai puțin decât cel din Constanța, reiese din datele centralizate de gândul.

Pe lângă administrarea acestor bugete, aleșii locali au fost mandatați cu asigurarea unui nivel de trai mai bun prin crearea de noi locuri de muncă, micșorarea șomajului și majorarea salariilor.

În acest sens, cea mai dificilă misiune o vor avea primarii și șefii CJ din județele Vaslui, unde rata șomajului este prognozată să depășească 10% în acest an, din Giurgiu, unde anul acesta numărul mediu de salariați estimat este de 32.000 de persoane, cel mai scăzut nivel din țară și din Covasna, unde salariul mediu net de anul acesta va fi de numai 300 de euro (1.290 de lei), potrivit celor mai recente date ale Comisiei Naționale de Prognoză (CNP).

Click pe imagine pentru a mări

Cine decide la nivel local unde se duc banii publici

În România, conform legii, autoritățile administrației publice locale sunt de două tipuri: autorități deliberative (consiliile locale din comune, orașe, municipii, sectoarele Bucureștiului și Consiliul General al Municipiului București), respectiv autorități care decid modul în care vor fi cheltuiți banii publici și autorități executive (primarii din comune, orașe, municipii, primarii celor șase sectoare din București și primarul general al Capitalei), cele care cheltuiesc banii, conform obiectivelor stabilite și aprobate în bugetul local.

Practic, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului București, primarii sectoarelor municipiului București și președinții consiliilor județene.

Bugetul local al întregului județ reprezintă totalitatea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor precum și bugetul propriu al județului, administrat de Consiliul Județean.

În cazul Capitalei, bugetul local pe ansamblu îl reprezintă bugetul propriu al Municipiului București și cele ale sectoarelor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Strict SECRET în România. Decizia care-l face fericit pe Iohannis. Ordin la Guvern
Rute alternative pentru Bulgaria, Turcia și Grecia. Ponturi pentru șoferi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×