Alpha Bank Romania fuzionează cu UniCredit România / Cele două vor forma cea de-a treia bancă după active din România
Alpha Bank Romania fuzionează cu UniCredit România. Cele două vor forma cea de-a treia bancă din România ca mărime din punct de vedere al activelor totale.
Grupul Alpha Bank va avea o participaţie de 9,9% din noua bancă.
„Alpha Services and Holdings SA, deţinător al Alpha Bank SA, şi UniCredit au agreat principalele condiţii financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA (UniCredit Bank Romania) şi Alpha Bank Romania, ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internaţional. Conform termenilor agreaţi, Alpha Bank va deţine 9,9% din capitalul social al entităţii rezultate în urma fuziunii şi va rămâne implicată în aceasta prin mecanisme de guvernanţă corporativă, inclusiv prin reprezentarea la nivel de consiliu de administraţie”, anunţă băncile.
Apare astfel cea de-a treia bancă după active
Se anticipează ca tranzacţia va fi finalizată în 2024, după parcurgerea procesului de confirmatory due dilligence, obţinerea aprobărilor statutare şi a celor din partea tuturor autorităţilor de reglementare implicate.
„Tranzacţia va duce la crearea celei de-a treia bănci din piaţă din punct de vedere al activelor totale. Fuziunea va aduce la un loc două entităţii complementare, atât UniCredit Bank Romania cât şi Alpha Bank România având o poziţie solidă în segmentele de corporate şi de retail, şi în urma ei va rezulta o instituţie financiară puternică care va fi mai bine poziţionată pentru a-şi deservi clienţii şi pentru a crea noi oportunităţi de creştere pe piaţa românească”, precizează băncile, conform News.ro.
Pentru prima oară în România, două grupuri bancare europene folosesc parteneriatul ca abordare de consolidare a pieţei.
De asemenea banca va pune în prim plan dezvoltarea şi sprijinirea angajaţilor săi în timpul procesului de fuziune, asigurând serviciile pentru clienţi şi oportunităţile de creştere personală.