Prima pagină » Economic » Alro a încheiat primele nouă luni cu un profit de 2,8 ori mai mic, de 78,8 milioane lei

Alro a încheiat primele nouă luni cu un profit de 2,8 ori mai mic, de 78,8 milioane lei

Alro a încheiat primele nouă luni cu un profit de 2,8 ori mai mic, de 78,8 milioane lei
Profitul net al producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) a scăzut de 2,8 ori în primele nouă luni din acest an, la 78,8 milioane lei (17,7 milioane euro), rezultatul fiind afectat de deteriorarea pieței internaționale a aluminiului și de livrările de energie tot mai scăzute de la Hidroelectrica

Profitul net al producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) a scăzut de 2,8 ori în primele nouă luni din acest an, la 78,8 milioane lei (17,7 milioane euro), rezultatul fiind afectat de deteriorarea pieței internaționale a aluminiului și de livrările de energie tot mai scăzute de la Hidroelectrica

În perioada similară a anului trecut, compania a consemnat un profit net de 222,4 milioane lei.

„Rezultatele financiare pentru primele nouă luni au fost afectate de deteriorarea pieței internaționale a aluminiului, ceea ce a condus la scăderea comenzilor si a prețurilor. În acest context dificil, Alro și-a implementat, în continuare, strategia pe termen lung, axându-se pe produsele cu valoare adăugată mare și adaptându-și producția la situația actuală a pieței. De asemenea, am continuat programul de investiții, pentru a îmbunătăți portofoliul de produse și calitatea acestora”, a declarat într-un comunicat vicepreședintele CA, Marian Năstase.

Rezultatele financiare ale companiei au fost afectate și de scăderea cantității de electricitate livrată de principalul furnizor, Hidroelectrica, care a intrat in insolvență. În acest context cele două părți au negociat clauzele contractuale și au ajuns la un acord pentru 3 TWh/an de energie verde, până în 2018, utilizând o nouă formulă de preț.

Pentru o perioadă din prima jumatate a anului 2012, Alro a cumpărat o cantitate semnificativă de energie de pe PZU si de pe Piața de Echilibrare, la costuri mai mari.

Cifra de afaceri a înregistrat o scădere de 7% în primele nouă luni, la 1,58 miliarde lei (356 milioane euro).

Alro a realizat investiții de 17,2 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an.

Producția totală de aluminiu primar pentru primele trei trimestre ale lui 2012 a fost de 186.735 de tone, în scădere cu 12.550 de tone, de la 199.285 de tone, în primele nouă luni ale lui 2011. De asemenea, producția de aluminiu procesat a crescut cu 7.034 de tone, la 48.676 de tone.

Prețul aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME) a debutat anul acesta în scădere, ajungând la la 1.800 dolari/tonă, în comparație cu minima de 2.200 dolari/tonă, din aceeasi perioadă din 2011. În primele nouă luni ale lui 2012, prețul maxim pe tona de aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra a fost cu 500 de dolari mai mic în comparație cu aceeași periuoadă din 2011.

Compania și-a păstrat numărul de angajați, la 2.513, în primele nouă luni din 2012, în comparație cu 2.510, la finalul lunii septembrie 2011.

Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală si de Est, fiind controlat de grupul Vimetco, înregistrat în Olanda și controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki. Vimetco deține 84,19% din acțiunile Alro, iar Fondul Proprietatea are o participație de 10,21%.

Acțiunile Alro au închis sesiunea de tranzacționare de miercuri în scădere cu 3,72%, la prețul de 1,709 lei. La această cotație capitalizarea Alro este de 1,219 miliarde lei (268 milioane euro).

Citește și