Ameropa a cumpărat încă 6,74% din acțiunile Chimpex și poate delista compania
Traderul elvețian de îngrășăminte și chimicale Ameropa Holding a cumpărat vineri 6,74% din acțiunile Chimpex Constanța (CHEM) și a ajuns să dețină 98,28% din titlurile operatorului portuar, participație de la care poate delista compania, informează Mediafax.
Acțiunile au fost cumpărate prin mai multe tranzacții de Azomureș (AZO), companie controlată aproape integral de Ameropa. Valoarea tranzacțiilor a fost de 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).
Titlurile au fost transferate la 11,2 lei, preț cu 20% sub cotația de marți, când a fost realizat cel mai recent transfer. Totodată, prețul este cu 15,4% peste cel la care Ameropa a derulat în iunie oferta de preluare a Chimpex, de 9,7 lei/acțiune.
Tranzacțiile au fost intermediate de BCR, potrivit unei raportări transmise, luni, de intermediar pieței Rasdaq a Bursei de Valori București (BVB).
În cadrul ofertei, Ameropa a vrut să cumpere 9,57% din acțiunile operatorului portuar pe care nu le deținea. Operațiunea a eșuat însă, deoarece a preluat doar 1,06% din titlurile Chimpex, majorându-și participația de la 90,43%, la 91,49%. În aceste condiții, Ameropa nu a ajuns la nivelul de 95% de la care poate delista Chimpex.
Concomitent cu oferta la Chimpex, Ameropa a derulat o operațiune similară și la Azomureș (AZO), unde a plătit cu 240,1 milioane lei (53,7 milioane euro) pentru 20,56% din titlurile companiei și a ajuns să dețină peste 95% din acțiuni. Ulterior, Ameropa a început procedurile pentru delistarea Azomureș.
Raportat la prețul la care au fost realizate tranzacțiile de vineri, capitalizarea Chimpex este de 126,2 milioane lei (27,6 milioane euro).