Prima pagină » Economic » ANAF anunță poprirea electronică. Cum funcționează mecanismul

ANAF anunță poprirea electronică. Cum funcționează mecanismul

ANAF anunță poprirea electronică. Cum funcționează mecanismul
Ministerul Finanțelor Publice și ANAF propun un nou mecanism pentru automatizarea înființării și ridicării popririlor bancare de către organele fiscale, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită, anunță un comunicat ANAF.

Astfel, disponibilitățile banești existente în conturile contribuabililor nu vor fi afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înființare a popririi bancare și, astfel, nu se vor produce sincope în activitatea desfășurată de aceștia.

Ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară va fi realizată cu operativitate, în timp real, având în vedere că încetarea măsurii de înființare a popririi bancare se va efectua de la nivelul central al ANAF, pe baza schimbului rapid de informații cu instituțiile de credit.

Un avantaj considerabil pentru contribuabili îl reprezintă și faptul că nu mai este necesară deplasarea acestora la sediul organelor fiscale, în vederea ridicării popririlor bancare.

ANAF și-a propus, de asemenea, scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv a celor emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, concomitent cu reducerea costurilor de comunicare/operare a actelor de executare silită.

Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au ca prioritate, în relația cu contribuabilii, un amplu proiect care privește simplificarea, debirocratizarea și transparentizarea activităților de încasare a debitelor acestora. Implementarea sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, prin automatizarea înființării și ridicării popririlor bancare, este una dintre măsurile adoptate în cadrul acestui proiect.

 

Citește și