ANAF suspectează trei operatori de ridesharing că au prejudiciat bugetul cu zeci de milioane de lei. Care sunt metodele de evaziune identificate

Publicat: 16 11. 2023, 17:31
Sursă Foto - Profimedia

Trei operatori economici, care activează pe piața de transport alternativ de persoane, în București și Constanța, sunt bănuiți de inspectorii DGAF că au adus prejudicii de peste 52 milioane de lei bugetului de stat și vor fi reclamați la parchet.

Inspectorii DGAF au descoperit în cazul a trei operatori economici din București și Constanța care activează pe piața de transport alternativ de persoane indicii temeinice conform cărora administratorii acestora s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, au transmis, joi, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală, printr-o informare de presă.

Potrivit oficialilor, inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare.

Vor fi sesizate organele de urmărire penală

Printre metodele menționate de reprezentații Fiscului în cazul companiilor de ridesharing sunt enumerate diminuarea bazei de impunere privind impozitele și taxele datorate bugetului general consolidat al statului, precum și taxele datorate aferente sumelor de bani plătite către salariați. Totodată, s-a constatat majorarea în mod ilegal a TVA deductibilă, prin înregistrarea în contabilitate a unor achiziții de combustibili susceptibile a fi fictive.

„În toate aceste cauze vor fi sesizate organele de urmărire penală în vederea recuperării prejudiciului estimat cauzat bugetului de stat în cuantum de 52.060.388 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Acțiunile de control vor continua în perioada următoare, iar DGAF recomandă tuturor operatorilor economici să fiscalizeze veniturile obținute din activitățile desfășurate”, au transmis oficialii ANAF.

Sursă Foto – Profimedia