ANAF va concentra activitatea celor 221 de administrații fiscale în 8 centre regionale și 47 birouri
Agenția Națională de Administrare Fiscală va fi reorganizată în următorii trei ani, iar activitatea celor 221 de administrații financiare va fi concentrată în 8 direcții regionale și 47 de birouri locale, potrivit înțelegerii dintre autoritățile române și experții FMI, CE și BM, informează Mediafax.
„Ca parte a restrucyrării și modernizării ANAF, urmărim consolidarea celor 221 de administrații fiscale în 8 direcții regionale (până la mijlocul lui 2013) și 47 de administrații locale (până în 2015). Vom aproba până la finele anului 2012 un proiect multianual cu Banca Mondială pentru a sprijini acest proiect”, se arată în scrisoarea suplimentară de intenție convenită de autoritățile române cu experții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale.
În același document se mai spune că au fost întărite eforturile de constrângeri fiscale prin creșterea capacității de analiză de risc și audit, și prin îmbunătățirea cooperării cu Autoritatea Națională a Vămilor și Garda Financiară.
„În iulie, am înființat o unitate specializată pe lupta împotriva fraudei intracomunitare cu TVA, care se concentrează pe domeniile de mare risc. Vom îmbunătăți procedura de trimitere în instanță a cazurilor de criminalitate fiscală și vom intensifica cooperarea dintre ANAF, Poliție și Parchet”, se mai spune în document.
În primăvara acestui an, fostul ministru al Finanțelor Publice Bogdan Drăgoi a declarat pentru MEDIAFAX că ANAF va trece printr-o amplă reorganizare, mai profundă decât în Bulgaria, care va cumprinde atât optimizarea numărului de administrații fiscale, cât și întreg sistemul IT, pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale, care va propune și măsurile.
Drăgoi a explicat atunci că reorganizarea ANAF va fi una dintre principalele condiționalități ale acordului de împrumut de tip preventiv în valoare de un miliard de euro pe care România l-a semnat în această vară cu instituția internațională.