Analiștii financiari, vești foarte proaste pentru 2018: se vor scumpi creditele iar ROBOR va depăși un nou prag psihologic
„Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu, atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 96% și, respectiv, 88% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,13%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,60%. Ca urmare, pentru scadențele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real negative”, notează autorii sondajului.
În ceea ce privește cursul de schimb, peste 81% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7021, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7651 lei/euro.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,11% (valoare mediană 4,50%). De asemenea, peste 84% dintre participanți anticipează o majorare a raței inflației în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rata inflației avea o valoare de 4,32%).
„În luna februarie 2018, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 0,7 puncte până la valoarea de 46,7 puncte. Această evoluție s-a datorat componenței de condiții curente a indicatorului.
Astfel, indicatorul condițiilor curente a crescut cu 9,9 puncte, până la valoarea de 67,1 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 3,8 puncte până la valoarea de 36,6 puncte”, mai arată autorii sondajului.
Începând cu luna februarie 2018, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări: „Cum consideră participanții la sondaj prețul acțiunilor listate pe Bursa de Valori București (sub-, corect, supra- evaluate)”, respectiv „Cum consideră participanții la sondaj prețul activelor imobiliare din orașele din România”. În exercițiul din luna februarie, aproximativ 55% dintre participanți consideră activele imobiliare ca fiind supraevaluate.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care cuantifică anticipațiile analiștilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.
Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente-referitoare la mediul de afaceri și piața muncii și anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.
Potrivit CFA, pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflației, rațele de dobândă, cursul de schimb leu/euro, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.
Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregătește și testează candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții.
Astăzi, în lume, există peste 140.000 de deținători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele 147 societăți membre ale CFA Institute.
CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UȘĂ). CFA România este una dintre cele 147 de societăți membre ale CFA Institute. În prezent, CFA România are peste 215 membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidați pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniștii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.