Prima pagină » Economic » Analiză Tradeville: cum va influența economia României o prăbușire a rublei

Analiză Tradeville: cum va influența economia României o prăbușire a rublei

Analiză Tradeville: cum va influența economia României o prăbușire a rublei
Analiză Tradeville: cum va influența economia României o prăbușire a rublei

„Nici variabilele cu care este corelată deprecierea monedei rusești – declinul cotațiilor petrolului și aprecierea dolarului american – nu se conturează ca elemente destabilizatoare ale economiei românești. În ceea ce privește declinul abrupt al cotațiilor petrolului, prețurile combustibililor locali sunt, de regulă, relativ inelastice, mai ales atunci când cotațiile internaționale scad. Aprecierea dolarului american nu are efecte, în condițiile în care România nu este o economie emergenta cu deficite impresionante ale contului curent și, mai mult, nu a experimentat în ultimii ani vreo euforie a unor intrări masive de capital străin care să riște o decontare violentă într-un mediu al unui dolar american tot mai puternic”, apreciază Nichișoiu, care ocupă poziția de global macro strategist la Tradeville.

Moneda rusă s-a depreciat cu 50% față de nivelul de la sfârșitul lunii iunie, iar prețul petrolului Brent a coborât sub 60 de dolari pe baril, cel mai jos nivel din 2009 până în prezent, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anunțat că nu va reduce producția, în pofida cererii slabe.

În acest context, în noaptea de luni spre marți, banca centrală a Rusiei a crescut dobânda de politică monetară de la 10,5% la 17%. În aceste condiții, indicele bursier RTS a coborât la cel mai scăzut nivel din martie 2009.

„Pentru rublă, pe termen mai lung, perspectivele rămân sumbre. Deprecierea acesteia ar putea să ia o pauză dacă petrolul se stabilizează, iar dolarul american se corectează negativ. Însă, atât declinul cotațiilor petrolului, cât și aprecierea dolarului american reprezintă fenomene structurale, cu un trend dificil de inversat”, a arătat Nichișoiu.

Deprecierea rublei s-a transformat într-o criză valutară la începutul acestei săptămâni, când, deși banca centrală a ridicat substanțial dobânda cheie la 17%, rubla a pierdut în numai câteva ore aproape o treime din valoare în raport cu dolarul american.

„Foarte probabil, banca centrală va interveni direct în piața valutară și/sau va majoră dobânzile din nou, dar evoluția viitoare a rublei va ține mai degrabă de contextul global-macro, în general, și de cotațiile petrolului, în particular. Determinanții interni ai deprecierii sunt nesemnificativi. Motivația investitorilor de a retrage capitaluri din Rusia pe filiere pur geopolitice este probabil să se fi diminuat puternic în ultimele câteva luni. Influența administrației politice de la Kremlin în activitatea economică nu s-a simțit aproape deloc în acest an. De asemenea, banca centrală a Rusiei, sub conducerea Elvirei Nabiullina, a luat decizii coerente și prudente”, a continuat analistul Tradeville.

El notează, în schimb, că rubla este lovită de factori externi puternici, în primul rând cotațiile petrolului, cu care moneda este corelată direct și puternic, și care au pierdut aproape jumătate din valoare în ultimele luni.

„În SUA, Rezervă Federală se apropie de prima creștere a dobânzii cheie după 2006, iar această perspectivă antrenează o apreciere puternică și generalizată a dolarului american – o premisă, din nou, negativă pentru valutele emergente, inclusiv pentru rublă”, a conchis Nichișoiu.

Dolarul s-a apreciat și miercuri în raport cu moneda unică europeană, cu 0,3%, iar cursul a coborât la 1,25 dolari/euro.

Cei mai bogați 20 de oameni din Rusia au pierdut 10 miliarde de dolari luni și marți, în urma declinului rublei și a scăderii acțiunilor la bursă, iar de la începutul anului aceștia au rămas fără 62 de miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

În luna martie, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au decis să limiteze accesul companiilor din Rusia la finanțare, după anexarea Peninsulei Crimeea.

Citește și