ANCHETĂ GÂNDUL. Imaginea impotenței: cum s-au strâns toate autoritățile să se mire de o bombă alimentară – „Cine pune lacătul?” VIDEO
O bombă alimentară pe care nimeni nu poate să o dezamorseze sau nu vrea. Autoritățile își pasează răspunderea de la una la alta de ani de zile, în timp ce bucureștenii își umplu sacoșele cu mâncarea vândută în condiții improprii la „Ghețărie” riscându-și sănătatea. „Era să mor săptămâna trecută, cu toată familia, de la pește proaspăt”, se plânge un pensionar, care și-a făcut curaj să revină pentru provizii.
După ancheta Gândul, reprezentanții Autorității Sanitare Veterinare, Direcția pentru Sănătate Publică, Poliția, Protecția Consumatorului și ai primăriei sectorului 6 au descins vineri la Ghețărie. Rezultatul: 33 de amenzi și o ceartă cu comercianții. Ghețăria a rămas deschisă fiecare autoritate declinându-și competența în luarea unei măsuri radicale. La finalul zilei, o promisiune de la primărie, făcută la GÂNDUL LIVE, de Adrian Lazăr, șeful corpului de control: „Sper ca la sfârșitul săptămânii viitoare să avem o veste bună. Cred că Direcția pentru Sănătate Publică va reuși să pună lacătul”.
Filmul unei zile de neputință a autorităților
Situație încordată vineri, cu puțin înainte de 11:00, ora la care Primăria Sectorului 6 avea programată o descindere în forță la depozitul frigorific cunoscut de localnici drept „La Ghețărie”.
Mai multe grupuri răzlețe formate din câte 3-4 bărbați în fața halei vorbesc pe un ton scăzut, uitându-se din când în când spre intrarea în curtea plină de gropi în asfalt, pline de apă.
Cele trei intrări din complex sunt „străjuite” de alte grupuri de câte trei-patru bărbați.
În spatele Ghețăriei s-a „amenajat” o groapă de gunoi
Înăuntru, un sfert dintre „tarabe” sunt închise, doar niște cutii de carton mirosind a pește și câteva lăzi de plastic și cutii albe duhnind a zer aruncate în grabă mai amintesc că aici se vând produse alimentare.
La restul „tarabelor”, care vând produse, puteau fi constatate câteva „mici” schimbări față de situația ce apărea în filmulețul din urmă cu trei zile, publicat de gândul. Peste noapte apăruseră casele de marcat, vitrinele frigorifice care în urmă cu câteva zile erau goale și scoase din priză. Acum erau curățate și pline cu mezelurile care se vindeau atunci direct de pe niște lăzi.
Pulpele de pui înghețate erau acoperite cu folii subțiri, iar în hală părea mult mai frig.
„Comando-ul” coordonat de Primăria Sectorului 6 nu s-a lăsat mult timp așteptat. Puțin după ora 11:00, rând pe rând au pătruns în curtea „Ghețăriei” mașini inscripționate cu însemnele Poliției Locale, ale Jandarmeriei, dar și inspectori de la DSVSA, direcția de sănătate publică, protecția consumatorilor. În total, aproape 70 de reprezentanți ai autorităților. De la acțiune au lipsit vineri reprezentanții Gărzii Financiare.
Descinderea a venit la trei zile după ce gândul a publicat ancheta cu camera ascunsă la depozitul frigorific de la „Ghețărie”, care funcționează în condiții improprii.
Sesizând câteva persoane care făceau fotografii la „groapa de gunoi” improvizată în spatele complexului comecial, unul dintre reprezentanții „gazdelor” devine brusc furios, și cere jurnaliștilor să plece de pe proprietatea privată.
La un moment dat, cineva îi smulge telefonul mobil din mână corespondentei ProTV, ca mai apoi un jandarm să i-l recupereze.
„Parcă am fi infractori. Să se ducă la Parlament, acolo sunt cei care fură”
Nici cei aflați la cumpărături în hală, nu au văzut cu ochi buni controlul. „Să mergeți și la Cora, că de acolo am cumpărat pește împuțit”, le strigă jandarmilor o femeie care ieșea cu o sacoșă plină dintr-una din halele „Ghețăriei”.
Marfa care în urmă cu trei zile se videa direct de pe lăzi, acum era acoperită cu folie de plastic
„Parcă am fi infractori. Să se ducă la Parlament, acolo sunt cei care fură”, își arată cineva nemulțumirea față de descinderea coordonată de Primărie.
„Noi ne plătim toate taxele și impozitele. Sunt mulți oameni care își câștigă aici pâinea”, spun la unison câțiva dintre vânzători.
Între timp, reprezentanții autorităților, împrăștiați în cele trei camere ale halei, verifică actele firmelor care vând produse.
Din grupul strâns să dea declarații presei, la ieșirea din curtea halei, un bărbat care spune că este angajat la una dintre firmele care vând produse alimentare în hală se lansează în acuzații la adresa autorităților.
„Vin aici și pleacă cu pachete, și cei de la Primărie, și de la DSV. Se fac abuzuri. Vin în timpul liber, își fac pachetele de la fiecare stand și pe urmă pleacă. Și de la economic, și de la DSV. Să ridice mâna sus cel care nu a văzut lucrul ăsta”, spune cu năduf bărbatul.
„Păi cum, toată familia? De la Cernobâl l-ați luat?”
La un moment dat ia cuvântul un pensionar care asistase tăcut până atunci la declarațiile date presei de reprezentanții vânzătorilor din hală.
Un pensionar spune că „era să moară” de la peștele luat de la Ghețărie, însă a revenit în hală la cumpărături
„Eu era să mor săptămâna trecută. Am cumpărat un crap de 2 kg. S-a îmbolnăvit toată familia. Crap proaspăt. De aici, de la ultima hală”, spune pensionarul care ducea o sacoșă pe rotile, venind în fața camerelor de luat vederi.
Este apostrofat imediat de reprezentanții vânzătorilor din hală: „Mișca crapul? Sunteți dumneavoastră alergic la pește. Ce dom”ne peștele avea SIDA?”, i se strigă.
„Păi cum, toată familia? De la Cernobâl l-ați luat? Cum dom”ne, ai cumpărat pește proaspăt și te-ai îmbolnăvit?”, este luat la rost pensionarul, ca apoi altcineva să îl întrebe de ce a mai venit din nou la cumpărături tot aici.
Strângând mânerul sacoșei, omul nu se lasă: „Ei sunt anunțați (de control n.n) de acum o lună. Primăria îi anunță”.
Cum își pasează răspunderea autoritățile statului
Deși autoritățile sunt la curent cu faptul că în depozit se comercializează în condiții insalubre produse alimentare perisabile, acestea își pasează răspunderea de la una la alta, invocând texte de legi. Concluzia tuturor este una singură: Nu au autoritatea să închidă hala.
Toate instituțiile s-au limitat de-a lungul timpului doar la a aplica amenzi, care de cele mai multe ori nu sunt plătite, iar comercianții continuă să-și vadă nestingheriți de treabă.
În ultimii ani, Garda Financiară, Direcția Sanitară Veterinară, Protecția Consumatorilor, Primăria Sectorului 6, Direcția de Sănătate Publică și chiar și Prefectura, au venit, au constatat, au dat amenzi, după caz, și au plecat.
Contactați de gândul, oficiali de la Garda Financiară și DSVSA București susțin că au făcut tot ce au putut în cazul activității complexului comercial, Primăria spune că nu a fost până acum înștiințată de măsurile luate de alte autorități, iar Prefectura explică faptul că până când nu se termina procesul intentat de firmele ce vând în hală, hala va continua să funcționeze.
Astfel că, pentru câțiva lei mai puțin la kilogram, cei care cumpără produse din „Ghețărie” își riscă sănătatea, consumând mărfuri ținute în condiții insalubre.
Invitați miercuri la Gândul LIVE, Ovidiu Zvorișteanu, director executiv adjunct pentru siguranța alimentelor la Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) București, și Gabriel-Valentin Cărbunaru, comisar general adjunct la Garda Financiară, au declarat că instituțiile pe care le reprezintă au luat toate măsurile pe care le puteau lua în cazul funcționării depozitului frigorific aparținând firmei Continent Marine Enterprise și a firmelor ce vând produse acolo.
„Noi am dus la maximum măsurile pe care le puteam lua. (…) Probabil sunt instituții de forță ale statului ce pot lua măsuri mai departe (..)”, a spus Zvorișteanu. El a afirmat că DSVSA București a informat, așa cum prevede legea, alte instituții abilitate ale statului, despre măsurile dispuse în ce privește depozitul frigorific și firmele ce își desfășoară activitatea acolo. „Ne-am făcut treaba, le-am informat. Mai departe nu mai știu ce se întâmplă”, a spus Zvorișteanu.
Nici Protecția Consumatorilor nu poate închide hala.
„Nu putem închide noi >. Noi oprim de la comercializare acele produse alimentare care pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor. Mai departe sesizam instituțiile abilitate care au în sfera lor de competență această atribuție. ANSVSA, Garda Financiara”, a declarat pentru ȘtirileProTV Mirona Daia, director Direcția de Control și Supraveghere Piață din cadrul ANPC.
Primarul Sectorului 6, Rareș Mănescu: „Am fost acolo și niciodată nu mi-a plăcut”
Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 susțin că primăria „nu a fost înștiințată” de controalele efectuate și măsurile dispuse în ultimii ani de celelalte autorități ale statului referitoare la depozitul frigorific cunoscut de localnici drept „Ghețărie”.
Ei susțin, pe de altă parte, că primăria nu poate, potrivit legislației, „să pună lacătul pe ușa” depozitului și că acest lucru poate fi făcut doar de instituțiile care au dat autorizații de funcționare respectivei hale, adică ANSVSA și DSVSA București.
Una dintre aceste acțiuni a avut loc la o zi după ce gândul a publicat „Ancheta cu cameră ascunsă la >”. Întrebat de gândul ce părere are despre complexul comercial, Mănescu recunoaște că „a fost acolo și niciodată nu i-a plăcut”.
Potrivit legii, primăria poate doar să emită un aviz de funcționare în cazul depozitului frigorific.
„În cazul depozitului frigorific am constatat că acesta nu are aviz de funcționare din partea Primăriei sectorului 6 încă din 2004. Legea ne dă dreptul să aplicăm, în acest caz, amenzi, ceea ce am făcut în mai multe rânduri, dar fără efect, ne-a declarat Constantin Lazăr, director executiv Direcția Inspecția Generală DGPL din Primăria Sectorului 6.
Explicațiile Prefecturii Capitalei
Nici reprezentanții Prefecturii Capitalei nu pot face mai multe.
Într-un răspuns furnizat la cererea gândul, Prefectura explică faptul că depozitul frigorific cunoscut sub numele „Ghețărie” din București continuă să funcționeze, chiar dacă autoritățile i-au interzis activitatea, pentru că firmele care vând produse alimentare în hală au contestat în instanță măsurile prin care li s-a sistat și lor activitatea.
Iar până la finalizarea procesului în instanță, hala va continua să funcționeze.
„Ghețăria” a fost controlată în cursul anului 2012 de echipe mixte coordonate de Prefectura Municipiului București și formate din reprezentanți ai Gărzi Financiare, ai Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov, Direcției Generale de Poliție, Direcției de Jandarmi, Direcției Municipiului București pentru Accize și Operațiuni Vamale, Direcției de Sănătate Publică, DSVSA și Direcției pentru Agricultură a Bucureștiului.
Cum se învârt instituțiile statului în jurul unei bombe ecologice
Gândul a scris recent că în București pe Bdul Timișoara la nr 82 funcționează de câțiva ani un mare depozit frigorific cunoscut sub numele de „Ghețărie”.
Depozitul aparține SC Continent Marine Enterprise, firmă controlată de un om de afaceri grec și care se protejează pentru că se află în proces de insolvență în prezent.
Autoritățile sanitare veterinare au decis încă de acum șase ani închiderea halei, după ce au constatat că funcționează în condiții improprii, dar patronul a contestat în instanță măsurile.
Pe scurt, carnea, mezelurile, lactatele și peștele sunt vândute în hală direct de pe niște lăzi, vitrinele frigorifice fiind scoase din prize.
Pentru prețuri cu câțiva lei mai mici decât la alte magazine, sute de bucureșteni își riscă zilnic sănătatea cumpărând produse din „Ghețărie”, după cum spun inspectorii de la ANSVSA.
Deși există decizii definitive ale instanțelor de judecată, inclusiv una a Tribunalului de arbitraj de la Washington, hala funcționează în continuare.
Statul a câștigat procesul cu proprietarul depozitului și la Washington, proces pentru care am cheltuit peste 10 milioane de euro. Dar nici în urma acestui proces hala nu a fost închisă. În prezent, statul este într-un alt proces, de aceasta dată cu cei care au tarabe acolo.
În consecință, complexul comercial va rămâne deschis până când una dintre multele instituții care au controlat-o își va asuma să îi pună lacăt pe ușă.
Contactați recent de gândul, reprezentanții Continent Marine Enterprise au declarat că hala frigorifică funcționează în condiții normale din punct de vedere sanitar-veterinar.
Primăria sectorului 6: Sper ca săptămâna viitoare să putem veni cu o veste bună
Invitat vineri seară la Gândul LIVE, Constantin Lazăr, director executiv Direcția Inspecția Generală din Direcția Generală de Poliție Locală din cadrul Primăriei Sectorului 6, a declarat că speră ca la sfârșitul săptămânii viitoare să poate veni cu „o veste bună” în ce privește activitatea depozitului „Ghețăriei”, fiind de părere că hala ar putea fi închisă.
Lazăr este de părere că există „un vid legislativ” care îngreunează luarea unor măsuri radicale în ce privește funcționarea depozitului. „Primarul Rareș Mănescu consideră că cel mai bun lucru ar fi ca hala să intre în legalitate. Toți agenții economici aduc venituri la bugetul primăriei”, a declarat Lazăr.
Reprezentantul Primărie a mai spus că valoarea totală a amenzilor aplicate în ultimii ani pentru activitatea depozitului frigorific a depășit un miliard de lei.
În urma acțiunii de control care a avut loc vineri au fost aplicate 33 de sancțiuni, în valoare totală de 116.800 de lei. Amenzile au fost aplicate pentru lipsa acordului de funcționare, pentru condițiile insalubre, pentru depozitele necontrolate de deșeuri, nerespectarea condițiilor igienice.