Prima pagină » Economic » Angajații români suferă de oboseală excesivă, migrene și insomnii. Trei sferturi dintre ei sunt stresați și suprasolicitați la job

Angajații români suferă de oboseală excesivă, migrene și insomnii. Trei sferturi dintre ei sunt stresați și suprasolicitați la job

Angajații români suferă de oboseală excesivă, migrene și insomnii. Trei sferturi dintre ei sunt stresați și suprasolicitați la job
Angajații români suferă de oboseală excesivă și de migrene pentru că sunt stresați și suprasolicitați la locul de muncă.

Trei sferturi dintre români se declară stresați și suprasolicitați din cauza locului de muncă, iar aproape 80% dintre aceștia acuză simptome cauzate de aceste stări, precum oboseală excesivă și îndelungată, probleme cu somnul și migrene, potrivit unui studiu realizat de firma Ivox pentru Secom.

„Când se referă la propriile profesii, 75% dintre români se declară stresați și suprasolicitați din cauza locului de muncă, în timp ce 10% indică un nivel intens al stărilor de stres și suprasolicitare. Dintre aceștia, majoritatea au meserii precum profesor sau educator și angajat în domeniul IT sau programator”, se arată într-un comunicat al Secom, firmă specializată în importul și comercializarea de suplimente alimentare.

Potrivit studiului, aproape 80% dintre persoanele suprasolicitate la locul de muncă prezintă simptome ale afecțiunilor cauzate de stres, majoritatea acuzând oboseală excesivă și îndelungată (85% persoane), probleme cu somnul sau migrene (65%).

Totodată, 6 din 10 angajați consideră că stresul și suprasolicitarea sunt consecințe ale orelor de lucru din afara programului, inclusiv în weekend, ale lipsei de energie, ale proiectelor mari la care lucrează și ale interacțiunii cu persoane dificile. Doar 2 din 10 români consideră că timpul disponibil pentru activitățile de la serviciu este suficient.

În același timp, peste 50% dintre angajații români declară că se simt obosiți sau epuizați din cauza locului de muncă. Cele mai afectate sunt femeile – 54,5%.

În acest context, specialiștii atrag atenția asupra implicațiilor pe care suprasolicitarea și stilul de viață modern le pot avea asupra sănătății, una dintre cele mai grave consecințe fiind sindromul de oboseală cronică. Afecțiunea este caracterizată prin oboseală intensă, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie, dureri musculare, articulare și gastrointestinale, insomnie, migrene, depresie, alergii, tulburări hormonale, cadriovasculare, deficite imunitare, manifestări care persistă mai multe luni.

Cele mai solicitante meserii, potrivit studiului, sunt: medic, pilot, pompier și profesor.

„În procesul de selecție, românii au ținut cont de factori de stres și suprasolicitare precum: orele de muncă efectuate în afara programului, amploarea proiectelor și nivelul de energie solicitat, nivelul de responsabilitate și concentrare necesar, lucrul cu termene limită, interacțiunea cu persoane dificile, presiunea de a găsi rapid soluții, gradul ridicat de risc fizic sau psihic asociat exercitării meseriei”, precizează Secom.

Studiul Secom a fost realizat cu ajutorul firmei de sondaje Ivox în octombrie pe un eșantion reprezentativ de 3.381 de respondenți din mediul urban. Secom este specializată în importul și comercializarea de suplimente alimentare, are un portofoliu de peste 200 de produse și vânzări de peste 9 milioane euro la nivelul anului trecut.

Citește și