„Brandul Telekom Romania înseamnă în primul rând inovație. Credem în idei noi, care pot schimba felul în care folosim tehnologia, de aceea ne-am implicat în susținerea How to Web, care reunește numele cele mai importante din zona de tehnologie și antreprenoriat”, a declarat Olaf Lausen, Chief of Staff și Director Dezvoltarea Afacerii, grupul de companii Telekom Romania.
hub:raum lansează un concept pentru susținerea pitch-urilor: o cabină foto adaptată de Amelie Photo booth, pentru a înregistra prezentarea oricărui startup care dorește să se înscrie în programele de finanțare ale hub:raum. Participanții la How to Web care reprezintă un startup pot înregistra un film de până la 90 de secunde în cadrul căruia să transmită pe scurt ideea pentru care vor să aplice la programele de accelerare și finanțare ale hub:raum. Toate înregistrările, care vor conține în mod obligatoriu datele de contact ale aplicanților, vor fi evaluate după eveniment, iar startup-urile care se califică pentru sesiunile ulterioare de evaluare vor fi invitate să își susțină ideea în fața reprezentanților hub:raum.
Black Friday 2014 Telekom România. Compania anunță planurile pentru campania de reduceri
„Inovația înseamnă să găsești întrebuințări noi unor obiecte comune. În cazul de față, am decis să folosim o cabină foto adaptată pentru a înregistra și procesa conținut video, o inițiativă în premieră în România pentru astfel de demersuri. Pitch box-ul este o soluție prietenoasă și ingenioasă pentru a încuraja startup-urile să aplice la programele hub:raum. Cel mai important pentru cei care doresc să pornească o afacere e să știe că îi susținem și că le punem la dispoziție cele mai practice și eficiente modalități de a-și face cunoscute ideile, crescându-și în acest fel șansele de a accesa o investiție”, a declarat Cosmin Ochișor, business developer, hub:raum. De la înființarea sa, în 2013, hub:raum a selectat 5 startupuri din România care au participat la programele de accelerare, iar unul dintre acestea a primit finanțare.