Prima pagină » Economic » Antreprenorii români pot primi câte 44.000 de euro pentru investiții. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Antreprenorii români pot primi câte 44.000 de euro pentru investiții. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Antreprenorii români pot primi câte 44.000 de euro pentru investiții. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Un număr de 10.000 de mici antreprenori pot primi în acest an granturi de maxim 200.000 lei (circa 44.000 euro) pentru lansarea unui start-up, finanțarea acoperind integral investiția în proiect, în baza noului program "Start-up Nation - Romania".

Ordonanța de urgență pentru lansarea programului a fost aprobată de Guvern la sfârșitul lunii ianuarie. În termen de 30 de zile, urmeaza sa fie elaborata o hotarare de guvern cu normele de aplicare. Programul urmează să devină operațional la 1 mai, scrie Ziarul Financiar.

Cine poate accesa fondurile?

Accesul la finanțare este deschis oricărui tip de start-up și acoperă integral investiția, condiția fiind însă să fie înființate minim două locuri de muncă, cu contract de munca pe durata nedeterminată. Există posibilitatea ca unul sau ambele contracte să aparțină fondatorilor start-up-ului. Programul are un buget de 1,7 miliarde lei, din care 1,2 miliarde lei de la buget și 500 milioane lei fonduri europene.

Companiile care fac parte din strategia de competitivitate a României, gen IT&C, design, creație, servicii cu valoare adăugată mare, vor fi avantajate printr-un punctaj ușor mai mare, dar programul nu este limitat la acestea, scopul fiind să finanțeze și mici afaceri din zona rurală și orașe mici. 

Dacă micii antreprenori au deja o firmă activă, dar vor să se dezvolte sau au nevoie de finanțare, pot aplica printr-o firmă nouă.

Cum poate fi accesat grantul?

Pentru a accesa finanțarea, antreprenorii trebuie să completeze pe siteul www.antreprenoriat.gov.ro sau  pe http://www.aippimm.ro  un plan de afaceri pentru care va primi un punctaj și sunt admiși sau nu. „Chiar dacă sunt domenii care vor beneficia de punctaje mai mari, gen IT&C sau design, pro­gramul nu este gandit să limiteze acce­sul la finan­ța­re al altor tipuri de firme, avand în ve­de­re că zona rurală presupune altfel de afaceri”, a spus Florin Jianu, inițiatorul programului și fost ministru pentru IMM. Pentru a facilita accesul la bani, statul ar putea colabora cu o bancă sau mai multe, care face plățile direct către furnizori pe baza facturilor prezentate de antreprenori. Fiecare întreprinzător este moni­torizat pentru o perioadă de trei ani, timp în care  trebuie să mențină activitatea prevă­zută în planul de afaceri și locurile de muncă pentru a primi finanțare.

Ce tip de cheltuieli pot fi acoperite cu fondurile obținute prin acest program

Echipamente tehnologice, mașini, utilaje; Aparate și instalații de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale; Autoutilitare; Investițiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse și servicii – francize, etichetare ecologică, licențe-, software; Echipamente IT; Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț; Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor; Achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie; Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale în limita a maxim 4500 lei; Consultanță in limita a 8000 lei;

Sumele necesare implementării Programului „Start-up Nation – Romania” se vor asigura anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat.

Citește și