ANUNȚ. Proprietarii teraselor de pe domeniul public, scutiţi de taxe în perioada stării de urgenţă
Proprietarii unităţilor de alimentaţie publică şi terase de vară situate pe domeniul public administrat de Primăria Bucureşti ar putea fi scutiţi de plata taxelor, în perioada în care a fost instituită starea de urgenţă, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a CGMB.
Se aprobă scutirea, pentru durata stării de urgentă decretate în anui 2020, de la plata taxei pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară situate pe domeniul public administrat de autorităţile din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Pentru a beneficia de prevederile art. 1 utilizatorii au obligaţia ca până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, să depună la autorităţile din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti care administrează domeniul public o cerere de acordare a scutirii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere împreună cu documente justificative, conform prevederilor legale”, potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a CGMB, din data de 18 iunie.
Proiectul se adresează utilizatorilor suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.
Patron de terasă, amendat pentru „taxa de coronavirus”
Am iniţiat un control operativ, în urma căruia un patron de terasă a fost sancţionat cu suma de 10.000 mii de lei, deoarece a încălcat legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europenă privind protecţia consumatorilor”, a anunțat preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.
Mulți patroni din Europa de Vest și mai ales din SUA au introdus această „taxă de coronavirus”, iar moda s-a răspândit rapid și la noi. Totuși, există o singura regulă impusă: patronii trebuie să anunțe clineții dinainte despre existența acestei taxe introduse în nota de plată.