Prima pagină » Economic » Anunțul surpriză făcut de IKEA România

Anunțul surpriză făcut de IKEA România

Anunțul surpriză făcut de IKEA România
IKEA România a avut vânzări de 424,5 milioane de lei în anul de catalog septembrie 2014 - august 2015, în creștere cu 12,3% față de anul precedent, dinamica pozitivă fiind generată în principal de segmentul de dormitoare.

Cea mai mare parte a vânzărilor IKEA (84%) este dată de magazinul de mobilă și decorațiuni, restul vânzărilor fiind generate de restaurant și de magazinul online.

„Cele mai vândute produse din catalog au fost dormitoarele, iar accesoriul cel mai bine vândut a fost becul LED”, a declarat Stefan Vanoverbeke, noul șef al IKEA România.

În perioada septembrie 2014 – august 2015, magazinul IKEA a fost vizitat de 3,25 milioane de persoane. În acest interval, compania a vândut 14,17 milioane de produse, din care 58% au fost obiecte de mobilier și 42% decorațiuni în magazin.

Dintre produsele de mobilier, familia HEMNES (mobilier de depozitare pentru dormitor, living și baie) a avut cel mai mare succes, cu 21.046 de bucăți cumpărate. Dintre accesorii și decorațiuni, familia de becuri LED a atins anul acesta cel mai mare număr de vânzări, cu 211.714 de bucăți vândute.

Departamentul IKEA FOOD, format din restaurantul IKEA, Magazinul de Delicatese Suedeze și Bistro a înregistrat vânzări cu 9,63% mai mari față de anul trecut. În anul de catalog 2015, vânzările IKEA FOOD au reprezentat 8% din totalul vânzărilor IKEA România.

Potrivit companiei, IKEA FOOD a vândut 4,84 milioane de chifteluțe, în timp ce numărul de hot-dog vânduți s-a situat la 3,53 milioane, cu o lungime totală de 6.358 kilometri.

Segmentul online a înregistrat 35.354 de comenzi, reprezentând aproximativ 8% din totalul vânzărilor IKEA România.

Cele mai multe comenzi vin din București, urmat de Cluj, Timișoara și Iași, în total reprezentând 50% ponderea în totalul vânzărilor serviciului de comenzi online. Valoarea celei mai mari comenzi a fost de 30.138 lei (sumă care include TVA și servicii).

În intervalul analizat, IKEA România a avut 529 de angajați.
Divizia de retail a Ikea Group este reprezentată în România printr-un magazin, deschis în București în 2007, iar grupul a cumpărat recent terenul pentru al doilea magazin, tot în București.

Ikea deține în prezent 18 magazine de mobilă în China și 14 în Rusia. Grupul are în România mai mult de 20 de furnizori, care produc în principal canapele, fotolii, mese, scaune, articole pentru copii și produse de ceramică. Mai mult de 14.000 de persoane lucrează pentru aceștia. Suedezii nu au activități proprii de producție pe piața locală, însă la nivel mondial dețin și o divizie de profil.

Autor

Citește și